Roger Federer câștigă la Stuttgart, marchează cum se cuvine revenirea pe primul loc în ATP

După 11 săptămâni de pauză, Roger Federer s-a întors fără griji la obiceiurile lui: a câștigat primul său titlu la Stuttgart, al treilea al anului, după 6-4, 7-6 cu Milos Raonic, marcând, cum nu se poate mai bine, revenirea pe locul 1 mondial, garantată încă de ieri, urmare a victoriei cu Nick Kyrgios.

Cu acest succes, Federer ajunge la 18 titluri pe iarbă și 98 în total în carieră, ceea ce înseamnă că dacă săptămâna viitoare se va impune pentru a 10-a oară la Halle, borna de 100 de titluri ar putea fi atinsă chiar la Wimbledon.

După finala de azi, Roger a mărturisit că ceea ce-l bucură e faptul că a reușit ca pe tot parcursul turneului să joace la un nivel suficient de înalt, ceea ce e un lucru bun, dată fiind pauza lungă de la ultimul meci. Referindu-se strict la meciul cu Milos, elevețianul spunea că diferența a fost dată de faptul că a jucat mai bine punctele mari.

Așa s-a văzut și din afara terenului. Cu doi jucători ale căror stiluri de joc se pliază perfect pe iarbă, finala n-a fost din cale afară de spectaculoasă. Meciul a fost relativ echilibrat, cu acel plus pentru Federer, care a știut când și cum să accelereze.

În primul set, elevețianul a obținut break-ul la 2-1, după câteva retururi chinuite, dar eficiente, care l-au surprins pe Raonic și l-au făcut să greșească următoarea lovitură după serviciu. Aici s-a văzut din nou capacitatea lui Federer de a scoate în evidență slăbiciunile adversarilor – în cazul ăsta, modul în care a știut cum să profite, încă o dată, de vulnerabilitatea lui Milos pe partea de rever. Break-ul reușit a fost suficient pentru primul set. Nici nu avea cum să fie altfel, de vreme ce Roger a cedat doar două puncte cu prima servă.

Raonic a înțeles că singură lui șansă e să rămână cu orice preț în față, să-și țină serviciul și apoi să încerce să preseze. Prima parte a planului i-a reușit. A făcut câteva ajustări la serviciu, a servit mai des spre corp, n-a ezitat să vină la fileu și așa a reușit să rămână în față tot setul doi. Dar n-a fost suficient. La retur, afară de două game-uri în care a condus cu 30-0, nu s-a putut apropia de elvețian. Iar în tiebreak, Federer n-a trebuit să facă ceva special sau ieșit din comun: a fost suficient să rămână solid cu serviciul, de restul ocupându-se Raonic, care a încheiat meciul cu o dublă greșeală, o venire la fileu complet neinspirată, pentru care a fost taxat rapid de Fed cu un passing excelent, și o altă eroare cu forehand-ul.

Așadar, o duminică agreabilă pentru Fed și ai lui, care privesc acum cu optimism spre următoarele pășuni.

Gasquet ia titlul în Olanda

Într-o finală 100% franțuzească, Richard Gasquet câștigă titlul la s-Hertogenbosch, după 6-3, 7-5 cu Jeremy Chardy, bifând al 15-lea titlu al carierei. Acest titlu vine după o pauză de doi ani pentru Gasquet, care va reveni de mâine între primii 25 de jucători ai lumii.

Singurul moment mai dificil pentru Richie din finala de azi, pe care l-a trecut însă cu bine, a fost la 5-4 în setul doi, când a salvat două mingi de set consecutive. Cu excepția acestui moment, finala a mers doar în direcția lui Gasquet, asta deși nici Chardy nu a făcut un meci deloc rău. “Sunt fericit de cum am jucat astăzi. Cred că am jucat un meci bun de la început și până la final, dar Richard a fost puțin mai bun ca mine, așa că merita să câștige”, spunea Jeremy Chardy, care traversează o perioada foarte bună, reușind două finale în ultimele două săptămâni și având până azi o serie de nouă victorii la rând.

Cât despre Gasquet, el devine al patrulea francez care se impune la turneul olandez, după Arnaud Boetsch, Michael Llodra și, desigur, Nicolas Mahut, cel care a câștigat aici de trei ori, în 2013, 2015 și 2016.

WTA: Hertogenbosch și Nottingham

Bucuroasă e și Aleksandra Krunic. Pentru al doilea meci la rând, ea a revenit după pierderea primului set și a câștigat. Dacă ieri a salvat o minge de meci și a trecut în trei seturi de Coco Vandeweghe, astăzi a întors-o pe Kirsten Flipkens de la 7-6, 5-4 și serviciul, reușind în cele din urmă să se impună 6-7, 7-5, 6-1, victorie care i-a adus și primul titlu WTA din carieră. Krunic e și prima sârboaică din 2015 încoace (Jelena Jankovic) care câștigă un turneu WTA.

Lucrurile n-au fost simple. Pe tot parcursul partidei, Aleksandra a căutat răspunsuri pentru jocul lui Flipkens, și au fost momente când încrederea a părăsit-o. După setul pierdut la tiebreak (deși a condus cu 5-3), a cerut intervenția antrenoarei sale. “Trebuie să mergi să-ți câștigi meciul. Campionii merg să-și ia victoria”, i-a spus Elise Tamaela. “Eu nu sunt un campion”, a replicat Krunic. Urma să se contrazică ceva mai târziu.

Victoria, mai exact modul în care a obținut-o, ar trebui să-i înlăture orice fel de dubiu și să-i confirme că este, de fapt, campioană. Și a făcut exact ce fac campionii: și-a luat victoria.

După tiebreak-ul primului set – pe care l-a cedat la zero –  Krunic a depins, în mare măsură, de jocul lui Flipkens. Asta până la 5-4,  când belgianca a servit pentru titlu. De acolo și până la finalul meciului, totul a fost despre Krunic. Ea și-a făcut punctele, ea a construit cu răbdare și a finalizat cu lovituri câștigătoare și tot ea a urcat mai des spre fileu, câștigând 27 de puncte din cele 37 de veniri la fileu. Nici adversara ei nu s-a lăsat mai prejos, câștigând 30 de puncte din 51 de veniri la fileu, dar problemele musculare avute de Flipkens (pentru care s-a și retras ieri din finala de dublu) au făcut ca setul trei să nu aibă istoric.

Așadar, după US Open 2014, când a ajuns în premieră în optimi la un Slam, venind din calificări și învingând jucătoare precum Madison Keys sau Petra Kvitova, Krunic își face din nou apariția în tenisul mare. Ca și tenisul ei, prezența asta e sclipitoare și imprevizibilă.

După 2014, au urmat trei ani tulburi, în care s-a regăsit destul de greu și a avut nevoie de timp să înțelegă ce trebuie să joace pentru a fi eficientă, dat fiind faptul că jocul ei e destul de special, ba chiar complex. Este o jucătoare mică de înălțime (1.63), e agilă, se deplasează bine, e intuitivă, foarte talentată și are multe soluții la îndemână. “Observ că fetele care au foarte multe opțiuni în joc au nevoie de mai mult timp pentru a intra în top 100 și a rămâne acolo. Sunt prea multe fluctuații pe parcursul unui meci, pentru că de foarte multe ori nu știi ce lovitură să folosești. De aceea am decis să-mi urmez intuiția, pentru că este primul lucru care vine la tine. Sentimentul ăsta, de obicei, nu ne păcălește niciodată”, spunea Krunic la finalul anului trecut, după victoria în fața Johannei Konta la US Open.

Tot atunci, își propusese să nu-și mai pună piedici singură. “Încerc să joc în așa fel încât să nu mă încurc singură, să nu-mi pun piedici. În tăcere, să am mintea limpede. Pentru mine, tenisul e doar despre taci și joacă.”

Ce îi rămâne de făcut după aceast succes este să găsească, cumva, o cale prin care să mențină acest nivel de joc pe tot parcursul sezonului. E dificil de reușit, dar știe ce trebuie să facă: “constanța de-a lungul sezonului e cea mai dificilă parte. Asta face diferența între jucătoarele de top și celelalte. Trebuie să dai tot ce poți la antrenamente, asta depinde exclusiv de mine, ceea ce nu e valabil întotdeauna în timpul meciurilor. Am jucat cel mai bun tenis al meu la US Open, dar sunt conștientă că nu e ceva ce se va întâmpla în fiecare săptămână. Obiectivul trebuie să fie să-mi îmbunătățesc nivelul de bază, e o linie sub care nu poți să cobori. De asemenea, e foarte important să te păstrezi optimist, indiferent de ce se întâmplă. O astfel de atitudine îmi va îmbunătăți jocul”.

Tot astăzi, la celălalt turneu WTA desfășurat în această săptămână, Ashleigh Barty s-a impus la Nottingham, după o victorie în trei seturi, 6-3, 3-6, 6-4, în fața Johannei Konta – care pierde a doua finală consecutivă aici. Totodată, este și o mică revanșă luată de Barty, care anul trecut era învinsă de Konta în sferturi la Nottingham.

Acesta este al doilea titlu WTA pe care Barty îl câștigă, după Kuala Lumpur, reușind astfel să rupă seria de trei finale pierdute la rând.

Tot la Nottingham, în proba de dublu, Mihaela Buzărnescu și Heather Watson au pierdut finala, 3-6, 6-7, în fața echipei Alicja Rosolska/Abigail Spears. Rămâne însă un nou parcurs notabil pentru Mihaela: oprită în sferturi la simplu, învinsă de Naomi Osaka, dar calificată într-o nouă finală la dublu, după cele reușite la Praga și Strasbourg, unde a câștigat și titlul.

 

 

***

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită contextualizată. Cu șase ani de experiență în spate, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor. Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – turneul la care s-a petrecut totul.

Precomandă revista de aici.