Victoria Simonei cu Muguruza, o victorie triumfătoare și măsurată. E mai simplu să ajungi unde vrei atunci când știi de unde vii

M-am așteptat la multe de la meciul ăsta: ca Garbine s-o ia pe sus pe Simona, ca Simona să câștige muncit, să fie cu cântec, cu suișuri și coborâșuri. Dar, cum spuneam și în articolul de după Roma, Simona rămâne o jucătoare surprinzătoare: să-i dea chiar așa cu terenul în cap Muguruzei nu m-am așteptat. Cine mai susține că Halep e jucătoare cu mentalitate defensivă este rugat respectuos să vizioneze acest meci.

Sunt avantaje și dezavantaje când vezi un meci din spatele terenului versus de pe latura lungă, dar pe acesta m-am bucurat că l-am văzut din lateral. Am avut astfel o idee clară despre lungimea mingilor Simonei și despre cantitatea de spin pe care a pus-o pe ele, ambele elementele esențiale în tactica învingătoare. La conferință a precizat că a fost important s-o împingă în spate și să o țină acolo pe Garbine. Pe zgură spinul e sfânt, nimic nu e mai eficient în a împiedica adversarul să înainteze. Simona, cu o medie de vreo 2.200 de rotații pe minut pe forehand (substanțial pentru tenisul feminin) și cu o adâncime extremă (n-am mai văzut de mult atâtea mingi pe tușe într-un meci) a îmbrâncit-o pe Muguruza, obligând-o deseori să lovească prăvălită pe piciorul din spate.

Apropo de o discuție de pe forum de acum câteva zile, în care cineva se întreba de ce Simona nu lovește mai plat. Simona a variat azi traiectoria mingilor: multe au fost cu spin, dar altele au fost la fel de razante ca ale lui Garbine (care cred că lovește cel mai aproape de fileu din tot WTA-ul). Este impresionant ce versatilitate are Simona Halep în lovituri, nu numai pe dreapta, dar și pe rever, pe care poate să-l lovească într-o mulțime de feluri, ajustându-și mișcarea pregătitoare. Au fost multe raliuri în care s-a lovit parte-n parte, plat, blocat, fără rețineri, și Simona a ieșit câștigătoare.

În afară de loviturile din spate, celălalt element esențial a fost serviciul doi, pe care Simona a câștigat 50% din punctele jucate (procentaj foarte bun). Nu știu dacă serviciul doi în sine a fost mai bun, cât mai ales mingea următoare, lovită după returul Muguruzei. Simona se repliază mult mai repede după ce servește: aterizează, își recapătă poziția și lovește din reflex retururile.

Astea mi s-au părut armele secrete, cireșele de pe tortul alcătuit din agresivitatea neîncetată și defensiva încăpățânată atunci când se impunea. Simona n-a slăbit-o pe Garbi nicio clipă: faptul că a fost capabilă să mențină așa o intensitate ridicată a jocului atâta timp este foarte semnificativ și greu de făcut în tenis, un sport prin definiție oscilant. Singurul game mai slab a fost cel în care spaniola i-a făcut break pentru 2-1 în setul doi, dar Simona și-a reluat asaltul imediat. Chiar și în acel game antologic de la 4-4, cu spatele la zid și serviciul unu dispărut în ceață, ea n-a încetat să atace și să apere furibund.

No stone left unturned: Darren Cahill said he was up until 3 am watching matches between Halep and Muguruza.

— Ravi Ubha (@raviubha) June 7, 2018

Acum că am terminat cu aspectele tactice, să ne aplecăm asupra celor stilistico-emoționale. Imaginați-vă: eu într-o parte, Adrian în cealaltă, abia mai respirând aplecați peste pupitrele din loja presei, iar între noi, tastând imperturbabil, Christopher Clarey de la New York Times. Domnul Clarey ieșise din Centrul de presă după ce vestea primului set câștigat la scor de Simona se răspândise ca focul. Era jumătatea setului doi iar pe teren se dădea ultima bătălie: într-un tandem de strigăte de luptă, mingea lovită cu ferocitate le ținea pe cele două jucătoare legate printr-un fir invizibil și pe noi cu ochii lipiți de ele. Din când în când, Clarey mai făcea câte o observație relaxată și își continua țăcănitul tastelor. Noi doi ne uitam la el lung, dădeam din cap, și ne întorceam hipnotizați către teren.

Pe stadion, plin de voci românești, presărate egal peste tot: tinere și mai puțin tinere, de bărbați sau fete, încurajând-o în diferite feluri și unindu-se pentru a contracara corul de ”Vamos, Garbine!” care începuse să se audă tot mai îndrăzneț în setul doi. Dar ai noștri nu s-au lăsat acoperiți. Duelul a fost câștigat peste tot: și pe teren, și-n tribune.

Un astfel de meci, disputat pe (probabil) cel mai panoramic teren de tenis din lume, urmărit de tribunele pline și fremătânde, e un eveniment. Un eveniment de o frumusețe înfricoșătoare, e adevărat, și care ne aduce aminte că lupta e un element necesar în viața noastră. Însă acum nu vă mai zic, ca-n Australia, ”am supraviețuit ca să luptăm încă o zi”. Acum, parcursul Simonei are ceva triumfal și măsurat în același timp. Acum, pare că știe încotro se duce și cum să ajungă acolo. E mai simplu să ajungi unde vrei atunci când știi de unde vii.

Citatul meu preferat din conferința Simonei: ”Tactica e mereu importantă, dar cel mai important lucru este să te focusezi pe tine. Dacă mă concentrez pe adversară, atunci îmi pierd un pic jocul, nu mai sunt relaxată și nu mai mi-e limpede ce am de făcut.” #RG18 #simonahalep

— Camelia30-0 (@Camelia30_0) June 7, 2018

 

 

***

Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune fotografii din cariera liderului mondial – este disponibil în ediția a doua, într-un număr limitat! ULTIMA PARTE A STOCULUI

Ce ai în plus în tirajul al doilea:

– conținut nou: 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber de la Melbourne;
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!

Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.