Cum va reacționa Simona după titlul de la Madrid și alte întrebări despre turneul feminin de la Roma

Adrian Țoca | 10 mai 2016

Serena Williams revine și-și face debutul pe zgură anul acesta. Liderul mondial e pe jumătatea superioară a unui tablou, încă o dată, foarte imprevizibil. Spre deosebire de Madrid, le mai avem pe tablou pe Simona și pe Irina, după ce Monica Niculescu a pierdut în primul tur, iar Alexandra Dulgheru s-a retras.

Cum va reacționa Simona după titlul de la Madrid?

Ar trebui să se protejeze în perspectiva Parisului? Sau, dimpotrivă, ar trebui să profite de momentul bun? Părerile sunt împărțite, dar cu timp suficient de recuperare până la Roland Garros, unde oricum are zi de pauză între meciuri, nu-s motive să ne dorim ca Simona să nu fie implicată în turneul de la Roma. Afară de cauze fizice, sigur. Însă la Madrid ea a petrecut puțin timp pe teren, a spus că se simte bine, așa că această îngrijorare n-ar avea de ce să existe. Știm deja că momentumul e un lucru greu de obținut în tenis. Simona îl are acum și ar fi interesant de văzut ce se poate face cu el la Roma, unde Halep lucrează cu un culoar de tablou provocator, greu și frumos tocmai d-aia. Serena e preconizată pentru sferturi (ar fi o reîntâlnire a celor două la Roma, după semifinala din 2013, jucată în cu totul alte condiții), iar Azarenka e estimată pentru semifinale (într-o posibilă primă confruntare pe zgură între cele două). 

Când a venit la Madrid, Simona spunea că are nevoie de meciuri în picioare, iar pe parcursul turneului a repetat că mindsetul a fost “fiecare meci în parte”. Primele aproape patru luni ale sezonului i-au adus meciuri puține, așa că acum, când forma sportivă s-a întors în sfârșit, Roma poate fi o oportunitate de a aduna câteva meciuri, care să-i întărească și mai mult încrederea înainte de Paris. Mai ales că turneul se joacă în condiții mult mai asemănătoare celor din Franța, comparativ cu cele de la Madrid. De asemenea, important e de notat că o combinație bună de rezultate ar aduce-o pe Simona între primii patru capi de serie la Roland Garros; utilitatea acestui detaliu e clară: ar evita să o întâlnească pe Serena încă din sferturi.

Daria Gavrilova va fi prima adversară a Simonei, cu Svetlana Kuznetsova la orizont pentru turul al treilea. 

 

Dar Irina Begu?

Obiceiul discuțiilor pre-turneu e să plece de la premisa “dacă sorții țin”. De aici și menționarea Victoriei Azarenka în semifinale. Dar dacă Vika nu trece de turul al doilea? Exact, acolo o așteaptă Irina Begu, în ceea ce este, de fapt, un meci mare pentru româncă. Am spus că Madridul a făcut-o o jucătoare mai puternică; e o primă oportunitate pentru Irina să confirme că este competitivă contra jucătoarelor de top în meciul cu Vika, din turul al doilea. Primul tur a fost o îmbucurătoare victorie scurtă pentru Irina (6-3, 6-0 cu Gasparyan), binevenită după multitudinea de meciuri de trei seturi din ultimele săptămâni. Acum, ea dă iar peste o jucătoare de Top 10, după recentele dueluri cu Kerber, Muguruza și Halep. 

Azarenka a fost, tradițional, un match-up prost pentru Irina, care a pierdut toate cele cinci meciuri cu fostul lider mondial, timp în care i-a luat doar două seturi. Însă unul dintre ele a fost smuls chiar aici, la Roma; pentru că e, de fapt, al doilea an la rând când cele două se întâlnesc la Foro Italico. Anul trecut, în optimi, Azarenka se impunea, 6-4, 5-7, 6-1. 

Forma pe zgură a Vikăi e neclară, după retragerea de la Madrid, unde s-a accidentat la spate. E o oportunitate imensă pentru Irina să se ridice iar la înălțimea momentului și să-i administreze abia a doua înfrângere a anului Azarenkăi; ar fi, apoi, un culoar grozav pentru Irina în restul turneului.  

Dar Serena?

Absentă la Charleston și la Madrid, unde obișnuia să joace anii trecuți, Serena Williams debutează oficial pe zgură (abia) la Roma. Nu știm mare lucru despre forma și, mai ales, despre foamea ei de la acest moment. Știm că Serena a jucat doar trei turnee sezonul acesta și că, în pofida unor evoluții grozave pe alocuri, n-a câștigat niciunul. Și că, deși pare prematur, zestrea ei de puncte începe să se diminueze. Cu doar un meci pe zgură de la titlul de la Paris de anul trecut, Serena va fi, probabil, vulnerabilă în primele meciuri, însă e discutabil dacă tabloul îi oferă vreo capcană reală în primele două tururi, înainte de ceea ce ne dorim să fie întâlnirea cu Simona din sferturi. Germanca Friedsam e prima adversară, iar turul al treilea înseamnă fie o Ana Ivanovic ieșită din formă, ori Pavlyuchenkova, ori Christina McHale. Intrată și la dublu alături de sora ei, Serena a cedat încă din primul tur.

Dar restul?

Jumătatea de jos a tabloului este imprevizibilă; Angelique Kerber e acolo, la numărul 2, iar campioana de la Australian Open și Stuttgart s-a odihnit un pic în săptămâna trecută și ar trebui să fie pregătită la ora debutului cu Genie Bouchard, un meci de văzut. Cine va ajunge în sferturi de aici este greu de spus. Petra Kvitova are un duel tare cu Madison Keys și o tradiție deloc promițătoare pe zgură, Sara Errani a ieșit deja. Sfertul al treilea de tablou vine și el cu multe semne de întrebare, de altfel, o constantă în ce le privește pe jucătoarele din Top 10, cu care ne vom întâlni și la Paris. Muguruza se întâlnește cu Makarova în runda a doua, dar Suarez Navarro și Bacsinszky par bine poziționate pentru trasee mai lungi. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi