Simona Halep, după titlul de la Madrid: "Știam că îmi voi recăpăta încrederea și că voi avea un joc solid din nou. Am așteptat și am crezut"

Rar o atmosferă așa de jovială în sala de presă înainte de sosirea unui român. E plin de jurnaliști, cei străini și grupul din România, staff-ul turneului și alți oficiali. Ne amestecăm într-o discuție vioaie cu Courtney, Ben, Rene, pe care-l știți ca pe un maestru al gif-urilor, și Tumaini, toți ne atenționează că rândul de bere următor e musai al nostru. Se discută teme importante, precum pronunția diverselor nume de jucători, unde pică accentul în “Cîrstea”, înălțimea Nadiei sau de ce gimnastica din România e într-un moment slab. 

“No more beer?” Simona preia din zbor gluma și răspunde prompt: “Champagne, maybe!”. Tocmai ce declarase ziua drept cea mai bună a vieții, așa că își poate permite orice. Singurul lucru pe care și-l dorește în plus este să păstreze acest “sentiment pentru mult, mult timp”. Spune că e mulțumită de direcția în care a luat-o jocul ei la Madrid și, mai în glumă, mai în serios, și-ar acorda un 9,5 pentru jocul din această săptămână. 

“Sunt foarte fericită că am câștigat turneul, e un sentiment special acum. Cel mai important lucru este că am jucat un tenis bun aici. A fost incredibil pe teren și voi încerca să păstrez acest sentiment pentru cât mai mult timp. Sunt bucuroasă cu felul în care am jucat, e direcția în care vreau să merg în continuare și să mă îmbunătățesc, pentru că e un joc care mi se potrivește. Dacă am câștigat aici, înseamnă că am jucat un tenis bun”. 

Când vine vorba de conexiunea românească pe care o are la Madrid, Simona nu uită să mulțumească tuturor, de la staff-ul turneului responsabili cu jucătorii la deținătorul acestuia, de la fanii români care au venit s-o susțină la Nadia Comăneci, cea care a venit să-i ofere trofeul. “Acela a fost un moment grozav, să primesc trofeul de la Nadia. Perfect Ten înseamnă mult. Pentru săptămâna asta mi-aș da un 9,5, deci nu încă 10”. 

Noua campioană de la Madrid ne trece în fugă prin cum a evoluat în această săptămână: “Înainte să vin aici, nu mă gândeam că aș putea câștiga. Dar după primele antrenamente cu Darren, după ce am petrecut mult timp pe teren pe fiecare zi, am început să simt că aș avea o șansă. De la o zi la alta am jucat un tenis mai bun. Asta m-a ajutat să-mi îmbunătățesc încrederea în mine. Plus că m-am simțit bine fizic, nicio accidentare sau durere. Așa că totul a fost în regulă. Poate de aceea am putut câștiga aproape toate meciurile în două seturi”. 

Plus încă un detaliu: întrebată câtă presiune a resimțit în condițiile în care a rămas singurul cap de serie în turneu încă din sferturi, iar opiniile că “trebuie să câștige” se înmulțiseră, Simona a răspuns: “Nimeni nu mi-a zis asta. Să fiu sinceră, nimeni nu mi-a spus direct că aș fi favorită la titlu. Poate de aceea l-am și câștigat”, închide fraza într-un zâmbet.

Când vine vorba de Roma și de punctele pe care le apără acolo, decizia ei pare să evolueze în direcția participării chiar în timp ce răspunde, dar e de înțeles că gândurile cuiva care tocmai ce a câștigat un turneu care echivalează cu cel mai important din carieră nu sunt, la acel moment proaspăt, la turneul care urmează sau la puncte: “Sincer, e greu să merg acolo, vreau să mă bucur de acest moment. Nu mă gândesc la puncte. Ca și în această săptămână: nu m-am gândit la puncte sau la clasamente, am vrut doar să joc. O să am câteva zile libere, după care o să mă gândesc la primul meu meci acolo. Mai e timp, pentru că voi juca abia miercuri, am văzut acum că am bye. Da, o să joc Roma, și să sperăm că o să joc ca aici. Nu e simplu, dar o să încerc să duc mai departe seria victoriilor”. 

Cineva din sală observă că lipsește trofeul de pe masă, iar Simona râde: “Nu e al meu, nu știu. E la ei, probabil o să primesc o replică. Dar tot ce contează e momentul în care l-am ridicat pe teren”. Câteva zeci de secunde mai târziu, cineva din echipa turneului vine și îi aduce prețiosul trofeu, fix în momentul în care jucătoarea spunea cât de bucuroasă a fost să închidă al doilea meci la rând cu un as, încă o ocazie pentru un zâmbet larg.

Vine și comparația cu 2014. Dacă atunci a făcut finala la Madrid, apoi finala la Roland Garros, iar acum a câștigat titlul la Madrid, atunci… ce urmează? “Vom vedea. Sper să se repete, dar nu vreau să mă gândesc prea departe. Vreau să iau meciurile unul câte unul, să-mi păstrez încrederea la cote înalte, să muncesc pe fiecare zi și să rămân acolo, în zonă”.

“După 2014, ai spus că deveniseși o țintă pentru restul jucătoarelor, te simțeai vânată, nu mai erai tu vânătorul. Te regăsești în această situație acum. Cum crezi că te-ai îmbunătățit la acest capitol?”

“Încă mai vânez, că-s pe 7 (n.a. Simona nu părea să știe exact locul ei din clasament). Dar acum sunt mai obișnuită cu situația. Nu-mi pasă prea mult de clasament, nici de numele adversarei. Am mai multă experiență. Sper ca, data asta, totul va fi mult mai bine și voi fi mult mai relaxată, pentru că e foarte important să fii relaxat în acest sport”. 

Mai târziu, în partea de română, am întrebat-o ce-i diferit între Simona, cea care făcea finala la Madrid în 2014, și cea care a câștigat titlul acum. “Mai multe trofee și mai multă experiență. În rest, sunt aceeași. Poate sunt mai înțelegătoare cu mine, imi accept greșeala, nu mă mai enervez așa mult, nu mă mai critic atât de mult și cred că sunt mult mai pozitivă în ceea ce ține de sport.”

Apropo de nervi, ea detaliază la o altă întrebare, vorbind despre nervii de pe teren, probabil un cuvânt general sub care încadrează emoțiile competiției, stresul fiecărui meci, anxietatea diverselor situații pe care le propune un meci sau un turneu: “Sunt întotdeauna nervoasă pe teren: sunt nervi negativi și nervi pozitivi. Săptămâna aceasta, totul s-a transformat într-o emoție pozitivă, mi-a mers totul, am avut încredere și m-am simțit foarte bine pe teren.”

S-a gândit la ceva anume când a servit pentru meci, s-a vizualizat în postura de campioană la 5-4? “Nu m-am gândit nicio clipă că e minge de meci, mi-am repetat că este un game normal și că trebuie să servesc. Am variat mult serviciul in meciul acesta și cred că am și surprins-o pentru că i-am servit pe dreapta ultima minge. Era un moment important și mă bucur mult că s-a terminat acolo. Putea să se complice și puteam să devin mai nervoasă. Dar a fost bine așa cum a fost și o iau ca atare.”

“Simt că am făcut un progres destul de mare la jocul meu, sunt mult mai agresivă, lovesc mingea mult mai bine, am un joc de zgură destul de bun. Serviciul mi-a mers bine, returul a fost bun, cred că, per total, tot jocul a mers bine săptămâna aceasta și sper și în continuare să meargă la fel.”

Simona are acum 12 turnee, la fel ca managerul ei, Virginia Ruzici: “Dar eu nu am încă Grand Slam. Sper ca al 13-lea să fie Grand Slamul! 13 este numărul meu norocos, dar nu vreau să mă gândesc la asta; acum sunt și super fericită și poate mă gândesc la chestii mult prea mari, dar sunt liniștită, vreau să joc săptămâna viitoare la fel ca aici, nu contează ce rezultate voi face în continuare, tot ce contează e să am același sentiment când intru pe teren.”

La momentul discuției, nu apucase să vorbească deloc cu Darren, alături de care are acum un trofeu, primul de la începutul colaborării.

Când i s-a amintit iar de Roma, Simona a pus în context cum vede ea discuțiile despre așteptări: “Da, acum cred că toată lumea se gândește că trebuie să le câștig pe toate la rând, dar e greu. Eu sunt liniștită și este prima dată după ceva timp când am acest sentiment de liniște. Chiar dacă am câștigat acest turneu, nu mă gândesc că lumea are așteptări de la mine, eu trebuie să am așteptări de la mine și trebuie să-mi demonstrez mie că pot să joc tenisul ăsta mult mai mult timp, nu doar o săptămână, cum mi-am demonstrat în trecut, în atâtea săptămâni și în atâtea turnee câștigate”.

Tot Roma e motivul pentru care nu poate rămâne la finala băieților de dublu. Dacă îi prinde prin bază până dimineață, va vorbi cu ei: “E greu să spun cu cine țin. Să câștige amândoi! Să facă pereche și să câștige ei! Le doresc succes amândurora, să câștige cea mai bună echipă și să mai aducă un trofeu acasă, că e frumos.”

Am mai întrebat-o dacă titlul de la Madrid o face să se simtă confirmată, raportat la declarațiile făcute la început de an, când rezultatele n-o ajutau, iar ea încerca să transmită că are încredere că momentele bune vor reveni. “Da, pentru că au fost trei ani acolo sus, câștigând turnee, nu a fost o întâmplare. Știam că îmi voi recăpăta încrederea și că voi avea un joc solid din nou. Jocul meu bun din 2014 și 2015 nu putea să dispară. Am așteptat, am muncit zi de zi și am crezut că o să-mi revin. Și mi-am revenit. Astăzi am câștigat un turneu foarte important”. 

Ce-l face, totuși, mai frumos decât altele, decât Indian Wells, de exemplu? Poate pentru că e titlul câștigat cel mai convingător? “Da, e cel mai dominant. Am simțit că l-am câștigat 100%, nu am primit nimic cadou, nu am primit nimic ușor. Mi-am făcut treaba și a mers totul bine.”