Patricia Țig, după ce săptămâna ei de vis a luat sfârșit: "Până acum mi se părea că locul meu nu e aici"

Adrian Țoca | 6 mai 2016

Patricia Țig s-a oprit în sferturi la Madrid, învinsă de Sam Stosur, dar bate la poarta Top 100 după cel mai important traseu al carierei.

Cu o zi înainte, Pati spunea că știe că Sam o să o forțeze să încerce tot soiul de prostii, dar că va încerca să se țină departe. Într-un final, meciul a fost imaginea clasică a unei confruntări între un veteran uns cu toate alifiile și un nou-venit cu mult elan, dar cu puțină experiență. În special acest din urmă detaliu a costat-o enorm pe Patricia, consumând-o în punctele importante. Australianca a avut mereu inițiativa, în vreme ce Pati s-a străduit mult să găsească o soluție. Conversia mingilor de break n-a ajutat-o: 0 din 6, dintre care trei au venit și s-au dus în ultimul game al zilei. “N-a fost un meci foarte bun din partea mea, am incercat să fac chestii și nu prea mi-a reușit”, a spus ea, imediat după meciul pierdut, 6-3, 6-4 cu Sam Stosur, eșec care a pus capăt traseului ei. 

Jucătoarele abia ce dăduseră mâna la fileu când în Press Room erau deja anunțate la zona mixtă. Cu alte cuvinte, cele două au ieșit de pe teren direct la presă, ceea ce e o ocazie interesantă să vezi cum reacționează un tenismen proaspăt ieșit din meci, când fierbințeala luptei și adrenalina sunt încă acolo. Avantajul e că obții impresii foarte proaspete, dezavantajul e că ideile sunt mult mai fragmentate. În cazul Patriciei, se simțea agitația de la o poștă, iar sportivei i-a venit greu să-și adune gândurile.

Nu m-am mișcat suficient, ca să lovesc mingea mai bine. Oricum, ăsta nu era un meci ușor; puteam să fac multe lucruri mai bine decat am făcut, dar cred că mai am foarte multe de învățat. Meciul ăsta e o lecție pentru mine, de fapt, toate meciurile”.

“Stosur a făcut și ea foarte multe greșeli; ideea era ca eu să fac mai mult pentru a o face pe ea să greșească și nu am reușit să fac lucrul ăsta. De speriat, nu știu daca m-am speriat. Am avut emoții mai mari decât la celelalte meciuri înainte să intru pe teren, dar sunt foarte bucuroasă că am jucat cu ea. Am aflat ce înseamnă să pui presiune dar, în același timp, să nu pui presiune. Mă voi inspira și eu din jocul ei.”

Treptat, dezamăgirea înfrângerii a fost înlocuită de conștientizarea efectelor unei săptămâni care a pus-o pe harta WTA-ului cu adevărat:  “Da, chiar a fost săptămâna vieții, îmi pare rău că s-a încheiat astăzi, dar sper să se mai întâmple de multe ori.” Patricia a terminat joi seara o serie de meciuri începută în calificări și continuată apoi cu victorii la Kasatkina și la americancele Stephens și Keys. O serie care a adus-o la poarta Top 100 și a făcut-o să-și schimbe perspectiva proprie: “Voi ști la ce sa mă aștept de la turneele astea pentru că până acum m-am tot ferit, mi se părea că poate nu e locul meu aici, sau….chestii de genul ăsta. Acum mi-am dat seama că nu e chiar așa…”

N-are stare, când aude de pauză tot ocolește răspunsul. Ar vrea să joace la Roma, amintește de mai multe ori despre turneul următor, își dorește să fie cât mai repede înapoi pe teren. Va trebui să aibă însă răbdare și să lase, vrând-nevrând, lucrurile să se decanteze un pic după Madrid: “Eu îmi doresc să joc turneu de turneu cât se poate de bine, și rezultatele vor veni. Nu vreau să ma uit foarte mult la clasament. M-am uitat la clasament după Baku și nu m-a ajutat foarte mult. Așa că vreau să iau toate meciurile pe rând și să devin cât de bună pot.”

Ne despărțim, rămânem însă cu imaginea Patriciei intrând încântată pe Manolo Santana, cu zâmbetul celui care chiar se bucură cu adevărat de experiența trăită. “Păi da, mă uitam, pentru că nu am mai jucat niciodată pe o arenă atât de mare, cu atât de mulți oameni și am fost foarte surprinsă să văd că mă aplaudă, mă susțin”

Are un cuvânt și pentru cei de acasă: ”În primul rând aș vrea să le spun că au fost foarte faini și că m-am simțit foarte bine pe tot parcursul turneului și sunt foarte fericită că am reușit să ajung atât de departe, și-mi doresc să mă susțină în continuare.”

Stosur despre Țig și Halep

Australianca a rezervat câteva cuvinte frumoase despre jocul lui Țig: “Sunt impresionată. Are un prim serviciu bun, se mișcă bine, știe să alunece, caută să atace, poate să imprime viteză mingii chiar și din spatele terenului. Poate fi o jucătoare foarte tricky, cu un stil agresiv, cred că se va descurca bine în circuit.”

Stosur se va vedea acum cu o a doua româncă la rând. “Nu am mai jucat una cu alta de ceva vreme, dar când am jucat, ne-am întâlnit într-un interval scurt; niște meciuri strânse de trei seturi. Mă aștept la un meci greu, o să mă facă să muncesc, nu cred că o să am prea multe puncte ușoare, va trebui să-mi câștig punctele, să găsesc un echilibru între agresivitate și răbdare.”

Stosur și Halep sunt la egalitate, 3-3, în meciurile directe, dar Simona le-a câștigat pe cele mai recente trei. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi