Turnee

Sveta și Gael, frumoșii nebuni ai marilor turnee. Doar unul dintre ei a câștigat însă: Kuznetsova e în finală, Kei îl bate pe Monfils

Camelia Butuligă | 1 aprilie 2016

În ceea ce este considerat deja candidat la cel mai frumos meci al sezonului de până acum, Kei Nishikori a salvat cinci mingi de meci, trei dintre ele consecutiv, și l-a învins în condiții brutale de joc pe Gael Monfils, în sferturi la Miami. Pe tabloul fetelor, Svetlana Kuznetsova continuă să confirme victoria cu Serena. A depășit-o și pe Timea Bacsinszky și revine în finala unui turneu pe care l-a câștigat în 2006

Cine vrea să trăiască într-o lume în care Svetlana Kuznetsova și Gael Monfils joacă tenis suficient de bine încât să ajungă în finale și semifinale de turnee mari? Toată lumea de acord? Nu se abține nimeni? Bun. Am menționat cumva că amândoi sunt bunicei pe zgură? 

O plac pe Sveta de mult timp: îmi place jocul ei, așa de variat că pare din altă epocă, îmi place atitudinea ei directă și sinceră din interviuri. Am pus-o pentru totdeauna la loc de cinste în inima mea după ce Dinara Safina a povestit că la primul lor meci de la un turneu de juniori, Sveta a venit într-un tricou cu Metallica, cu o sticlă de cola în loc de apă și a snopit-o. Încă de atunci era clar: Svetlana Kuznetsova nu e o jucătoare oarecare. Ce alte dovadă mai bună decât certificatul de calitate oferit de Majestatea Sa, Roger Federer, care, acum câțiva ani, a mărturisit că îi place tenisul ei. 

Toate aceste lucruri nu puteau să nu vină la pachet și cu niște dezavantaje. Sufletul ei slav, abisal și inconsecvent, nu a ajutat-o prea mult de-a lungul carierei. A câștigat două Grand Slamuri, un US Open în 2004 și un Roland Garros în 2009, dar multă lume consideră că ar fi putut mai mult. Ca și Safin, Kuznetsova are talent cu carul, poate prea mult, dar zilele ei bune sunt amestecate cu altele atroce,în care poate să piardă la oricine. Este genul rar de tenismenă care are și rezistență fizică, și joc de forță, dar și varietate. Și gândește pe teren! La OCC-ul dintre cele două seturi, i-a ținut un adevărat discurs în spaniolă antrenorului său. Bine, și el e genul vorbăreț. Au dezbătut amândoi câte-n lună și-n stele în acea pauză prelungită: loviturile, deplasarea, plasamentul, tactica. A fost un fel de workshop, de seminar mai degrabă decât OCC. Spune multe despre câte idei i se învârt Kuznetsovei prin cap. ”Am atâtea opțiuni, că uneori nu știu pe care s-o aleg”, este citatul ei cel mai celebru. 

Jocul ei din semifinala contra Timeei Bacsinszky a reflectat acest lucru. Este rar să vezi o jucătoare fiind în stare să execute aceeași lovitură în atâtea feluri diferite. Sveta poate să pună top spin ca o adevărată zguristă, dar poate să turtească loviturile de nu le vezi, și pe dreapta și pe rever. Azi a sfârîit vreo câteva drepte în lung de linie din alergare, atât de razante și plate de ziceai c-au plecat din racheta Petrei Kvitova. La fel și reverul în cros, pe care poate să-l lovească atât de tare, că e winner din start și cu care a câștigat câteva puncte importante pe final.

Ia stilul ionic al Svetei și combină-l cu stilul corintic al Timeei, și iese un meci în care traiectoriile nu sunt cu ce ne-am obișnuit noi în WTA în ultimul timp: lung, alternativ stânga dreapta, linii drepte sau diagonale. Nuuu. Aici aveam mișcări față spate, sus-jos, trei sferturi versus un sfert, pac-pac-pac-bum. Kick serves care săreau până în cer, scurte urmate de scurte, retururi slice sau smashuri de rever returnate câștigător din afara cadrului: 

Sau așa ceva:

În ce-o privește pe Timea, e vreo lovitură din tenisul feminin mai diabolică decât reverul ei? După Kim, credeam că Petra e singura care poate să lovească acele unghiuri ireal de închise fără să părăsească linia de fund. Dar Timea ia caimacul: reverul ei este o armă fatală în atac, dar și în apărare. Am văzut în acest meci reflexe care luau mingea în ultima clipă și-o puneau în singurul loc unde Kuznetsova nu putea ajunge. Pe partea stângă, Timea este un fel de Radwanska v2.0. Dar pe cât de perfid și imbatabil este reverul ei, pe atât de strâmb e forehandul: slab, ciudat, lovit nesincronizat de multe ori. Aproape că inconstanța lui este o armă; uneori ateriza atât de scurt, că Svetlana nu mai ajungea la el.

Pe lângă bătălia tactică, căldura și umiditatea inumane au transformat aceste meciuri din sesiunea de zi în maratoane fizice și psihice. Cu respirația sacadată, acoperiți de ape, trași la față între puncte că mi-era frică să nu cadă lați, toți cei patru protagoniști găseau cumva resurse să alerge ca apucații și să loveacă niște mingi imposibile. Trebuie să fii nebun să vrei să joci acest sport, în astfel de condiții. Timea a părut cea mai proaspătă de-a lungul meciului, dar a sfârșit prin a pierde. Jocul Kuznetsovei a fost mai plin, mai dezvoltat, și mai agresiv. La băieți, era clar că Monfils abia se mai putea mișca. În pauze, respira cu limba scoasă ca un câine și-și turna sticle de apă în cap sub privirile îngrijorate ale arbitrului.

N-am crezut zvonurile care circulau pe net despre nou-găsita seriozitate a lui Gael. ”Lupu-și schimbă părul, dar năravul, ba”. Noul Gael avea șuvițe rasta, dar pe dedesubt eram sigură că era tot vechiul Gael, care ar fi făcut orice pentru niște  aplauze. Se pare că m-amînșelat, cel puțin parțial. Gael joacă diferit. Dusă e țăcăneala interminabilă de la trei metri în spatele liniei de fund. Duse sunt șpagaturile, țopăielile, tweenerurile, aruncatul pe jos. Monfils servește bine, face puncte ușoare și lovește vârtos mingea în schimburi. Sunt curioasă ce-o fi stat la baza acestei schimbări. Poate realizarea că nu va avea 23 de ani veșnic?

Nishikori i-a opus rezistență abia din setul doi încolo, de când a pus încă 10 km/h pe lovituri și a început să vină la fileu. Decisivul, mai ales ultima parte, a fost atât de bun că a provocat niște întrebări online:

Iată niște mostre:

Cu toate etalările de curaj ca cea de mai sus, Gael cel vechi și-a scos capul când a irosit 5 mingi de meci, dintre care 3 consecutive, la 5-4. Poate epuizarea fizică și-a spus și ea cuvântul, dar mie asta-mi miroase mai mult a frică decât a oboseală. E greu să te scuturi peste noapte de vechile metehne. 

Meciul s-a târât în tiebreak, dar se simțea că Monfils nu va mai avea energia să treacă în față. Cu toate că și-a pierdut busola pe alocuri și a greșit imens, lovind prea tare, Nishikori și-a revenit pe final suficient de mult cât să câștige la fotografie. Nu știu dacă este meciul anului ATP, dar top 5 este sigur. Ce-mi doresc acum este ca cei doi învingători (merituoși) de azi să nu fie prea storși fizic pentru a mai opune cine știe ce rezistență în meciul următor.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi
Shop
nou
Cumpără
Simona. Al Doilea Slam. Povestea de la Wimbledon
55 lei
nou
Cumpără
Tricou Treizecizero Chill Year
89 lei
nou
Cumpără
Tricou Grand Slams and Chill
89 lei
Cumpără
Sox 30-0. 3 Pack
59 lei
Comentarii
Articole noi