„De data asta, eu!” Simona Halep obține o victorie enormă cu Maria Sharapova, merge în finală la Roma al doilea an la rând!
Simona Halep a învins-o pe Maria Sharapova pentru prima dată pe zgură și pentru a doua oară consecutiv, vindecându-și o bună bucată din demonii meciurilor precedente cu Maria. A fost 4-6, 6-1, 6-4 pentru Simona, care a întors cursul jocului în favoarea ei cu răbdare și cu luciditate.
La 4-4 în decisiv, Simona a făcut ce n-a putut face în situații similare în trecut: a servit excelent și și-a asumat riscuri pe retur, făcând un game excelent când a primit pentru meci. O victorie cu un aer de breakthrough pentru Simo, care o va întâlni pe Svitolina pentru titlu.
Într-un set întâi presărat cu break-uri, Sharapova s-a desprins după ce i-a luat la țintă serviciul doi al româncei, pe care a câștigat puncte în serie, punând o presiune imensă pe Simona la serviciu. După ce a avut și pierdut un avantaj de 40-15 la 3-2, Simona a cedat trei din ultimele patru game-uri ale setului și i-a mărturisit lui Darren Cahill, în pauza dintre seturi, că se teme să servească.
Dar s-a regrupat la timp pentru setul secund. A avut nevoie de toată răbdarea și luciditatea posibile ca să treacă cu bine de un nou moment foarte complicat: la 2-1 în setul doi și 40-15, Sharapova a lovit două winnere din retur excepționale, iar lucrurile riscau să-i scape de sub control româncei. Faptul că a ieșit cu bine din acel game, și break-ul care a urmat imediat, a ajutat-o pe Simo să fugă cu setul doi.
Într-un decisiv început cu break de Sharapova după o pauză de 10 minute între seturi, Simona și-a impus condițiile, lungind punctele, variind mai inspirat decât în primul set și având încredere în reverul ei în lung de linie. Sentimentul era că jocul curge într-o direcție favorabilă Simonei și, cu toate că n-a putut consolida la 3-1 și 40-15, cu toate că s-a văzut egalată mai apoi la 4, răspunsul ei a fost pe măsură: a reușit un serviciu excelent la 4-4, apoi și-a asumat riscuri în game-ul următor, închizând meciul cu al 11-lea ei break al zilei.
În finală, Simona se va revedea, duminică de la ora 14:00, ora României, cu Elina Svitolina, autoarea, la rândul ei, al unui turneu excelent. Este al doilea an consecutiv când cele două se vor confrunta în finala de la Roma; anul trecut ucraineanca s-a impus cu 4-6, 7-5, 6-1, după ce Halep s-a accidentat la gleznă la jumătatea meciului. Ulterior, Simona și-a luat revanșa cu o revenire epică la Roland Garros, iar Svitolina a mai câștigat alte două meciuri, în Canada și în Singapore.
Va fi a treia finală a anului și a 30-a finală a carierei Simonei (16-13 în precedentele), care trece pe locul 1 și în Race to Singapore. Cu victoria din sferturi cu Caroline Garcia, ea își asigurase deja, pentru alte cel puțin trei săptămâni, locul 1 în clasamentul WTA.
***
Jucătorii români în 2018, titluri și finale, ATP și WTA, simplu și dublu:
Titluri:
Simona Halep – Shenzhen
Simona Halep, Irina Begu – dublu, Shenzhen
Horia Tecău (cu JJ Rojer) – dublu, Dubai
Raluca Olaru (cu Anna Blinkova) – dublu, Rabat
Finale:
Simona Halep – Australian Open
Mihaela Buzărnescu – Hobart
Marius Copil – Sofia
Mihaela Buzărnescu (cu L.Marozava) – dublu, Praga
Mihaela Buzărnescu – Praga
Simona Halep – Roma *
* urmează să se joace
Déjà vu!@Simona_Halep sets up a rematch of last year's @InteBNLdItalia final vs. Svitolina with a 4-6, 6-1, 6-4 win over Sharapova! pic.twitter.com/4EQCbVAeBu
— WTA (@WTA) May 19, 2018
!!!!!NEVER GIVE UP, WHAT A FIGHTER, WORLD NO.1 @Simona_Halep !!!!!!!!!!!!!!!!! pic.twitter.com/1amW2XzUiQ
— SimoReactions (@Simoreactions) May 19, 2018
Simona trece la volan în setul trei pic.twitter.com/tDjgeBMLiN
— Treizecizero.ro (@treizecizero) May 19, 2018
Brilliant backhand by @Simona_Halep! #ibi18 pic.twitter.com/y27oRwp3M2
— WTA (@WTA) May 19, 2018
.@Simona_Halep fires another backhand down-the-line! #ibi18 pic.twitter.com/0w8EDY13DU
— WTA (@WTA) May 19, 2018
.@Simona_Halep is pumped after another lengthly rally! #ibi18 pic.twitter.com/gd2Wq96N19
— WTA (@WTA) May 19, 2018
Let me see that 1-2 punch, @Simona_Halep! #ibi18 pic.twitter.com/q0z98a6ziB
— WTA (@WTA) May 19, 2018
***
Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune momente din cariera liderului mondial – este disponibil în ediția a doua, într-un număr limitat! ULTIMA PARTE A STOCULUI
Primul tiraj s-a epuizat, așa că am pregătit un al doilea tipar, care vine cu câteva bonusuri:
– conținut nou;
– 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber de la Melbourne;
– imagini de la Australian Open, cu ipostazele care definesc traseul eroic al Simonei la Melbourne: accidentarea din turul 1, meciul epic cu Lauren Davis, drama cu Kerber sau finala ireală cu Wozniacki.
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!
Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.
*
În Shop ai reduceri de primăvară, de până la 40 la sută! Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!