Aer! Simona Halep reușește o victorie importantă cu Kvitova, România conduce Cehia cu 2-1
Camelia Butuligă | 7 februarie 2016România conduce Cehia cu 2-1 și este la un punct de calificarea în semifinalele Fed Cup, după ce Simona Halep a reușit s-o învingă pe Petra Kvitova, 6-4, 3-6, 6-3, într-o atmosferă superbă la Cluj.
Ce zi a fost ieri, dar ce zi a fost azi. Ce meciuri am avut şi încă nu s-a terminat! La ora când scriu acest articol, scorul este egal, 2-2, iar întâlnirea va fi decisă de meciul de dublu. Cine-ar fi crezut înainte de acest weekend că Petra Kvitova îşi va pierde ambele meciuri şi Karolina Pliskova le va câştiga pe ale ei? Dar Fed Cup e altfel decât un turneu obişnuit. Expect the unexpected. Marele câştig al zilei de astăzi este felul în care Simona Halep şi Monica Niculescu şi-au jucat meciurile. Dând la o parte rezultatul, amândouă au făcut nişte meciuri fantastice, în care au luptat pe viaţă şi pe moarte cu toate armele pe care le-au avut în arsenal. Peste două ore, câte trei seturi strânse, multe breakuri, multe răsturnări şi mult tenis de calitate. Simona a fost mai senină decât ieri, mai împăcată cu sine şi cu jocul său. A intrat mai repede în meci decât Petra, care a făcut prea multe neforţate în primul set (16) în încercarea sa de a asalta continuu fileul şi liniile. Simona a stat încăpăţânată în schimburi acolo unde s-a putut şi a speculat şansele când au apărut. După un game mamut pe serviciu câştigat de Simona pentru a face 2-2, a urmat imediat un break la 15. Simona şi-a păstrat avantajul până la sfârşit, fiind mai constantă decât Petra, care a continuat să forţeze un pic prea mult.
Set cu ajutorul fileului după un game disputat. Kvitova in continuare inconstantă, Simona trebuie să rămână calma și să profite. #FedCupRO
— Camelia (@TreizecizeroFST) February 7, 2016
Era evident că Petra rămânea în continuare periculoasă dacă reuşea să-şi cureţe un pic jocul de erori. Tenisul ei este riscant, dar dacă îl menţine într-o marjă de eroare acceptabilă, este imparabil. Din felul în care atacase continuu în primul set, era clar că nu avea decât o singură tactică şi va continua să se ţină de ea, orice ar fi. Pe de altă parte, era clar care era tactica Simonei: să lupte pentru fiecare minge, să deschidă terenul şi să o mişte pe cât posibil pe Kvitova. Seturile doi şi trei au fost atât de spectaculoase pentru că amândouă şi-au jucat cel mai bun tenis concomitent. Şi ce stiluri diferite, amândouă redutabile, amândouă încăpăţânate. Şi dacă pierdea Simona, tot mi-ar fi plăcut acest meci, tocmai pentru că amândouă au rămas credincioase stilului propriu până la sfârşit. Nu au şovăit, nu s-au îndoit de sine, nu s-au pierdut. În al doilea, Simona a dat prima lovitura, făcând break din prima şi apoi consolidând. Însă tenisul imparabil al Kvitovei a înnădit câteva retururi presante şi a recuperat breakul pentru 2-2. La 4-3, Kvitova s-a furişat până la 30 egal şi de acolo a profitat de un out foarte mic al Simonei şi a ţâşnit în atac, construind foarte bine la breakpoint şi câştigând gameul. Atâta trebuie ca să pierzi un set: două mingi consecutive de la 30 egal. Kvitova a reuşit să-şi ţină serviciul chiar dacă a fost testată în continuare de Simona şi egala situaţia la seturi. Intram în decisiv.
Petra a făcut de două ori mai multe neforțate decât Simona, dar și de două ori mai multe winnere. Oricum, foarte strâns setul.
— Treizecizero.ro (@treizecizero) February 7, 2016
Retururile lungi ale Petrei au făcut multe pagube Simonei. Partea bună este ca sunt riscante și nu intră toate.
— Treizecizero.ro (@treizecizero) February 7, 2016
Petra a părut să înceapă mai bine decisivul, ameninţând serviciul Simonei încă din start, fără a face break însă. Strategia agresivităţii părea să câştige în faţa apărării combinate: Simona începea să pară copleşită fizic în schimburi, dar partea bună era că nu părea copleşită psihic. Kvitova a făcut prima break, dar Simona şi l-a luat înapoi imediat. Chiar când era condusă, continua să fie prezentă psihic în meci şi să se ţină scai de Kvitova. Pe gameurile proprii, a urcat intensitatea serviciului, o mişcare excelentă, care i-a adus nişte puncte esenţiale gratis şi i-a mai dat un moment de respiro.
Excelent serviciu la 30 egal, Simona își consolidează breakul. Acesta e meci de ultimele faze de GS, nivel foarte ridicat. Cluj, enjoy 🙂
— Treizecizero.ro (@treizecizero) February 7, 2016
Şi cum şansele nu întârzie să apară pentru cei care sunt acolo ca să le înhaţe, Petra a făcut nişte greşeli în gameul de la 4-3 şi Simona a făcut rost de trei mingi de break. Kvitova a salvat două, dar n-a mai salvat-o pe a treia. Simona servea pentru meci. Ca şi setul doi, setul trei era decis de câteva puncte proaste consecutive. Cuvântul consecutiv poate să fie binecuvântare sau blestem în tenis. Oricâte greşeli ai face, esenţial e să nu le faci consecutiv. La 5-3 şi servind pentru meci, ne-am relaxat şi a scos şampania? Nu, pentru că Simona şi gameurile pe propriul serviciu nu au fost cei mai buni prieteni în ultimul timp. Însă acest meci a fost altfel decât cele din ultimul timp: Simona n-a mai şovăit şi a închis acolo, înainte ca loviturile Petrei să apuce să sfâşâie terenul. O victorie foarte importantă pentru România, dar mai ales pentru Simona, chinuită în ultimele luni de îndoieli şi tot felul de probleme, şi pe teren şi în afara lui. Ieri a ajuns la conferinţă plină de regrete. Azi, nu cred că a mai avut ce să-şi reproşeze.
Victorie!!! Simona Halep o învinge pe Petra Kvitova, România e la un pas de calificare!
Detalii:… https://t.co/9BVZaaVy4h
— Treizecizero.ro (@treizecizero) February 7, 2016
| Fotografii: Călin Ilea
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română