Fast
Ce start!

Simona Halep e neiertătoare într-un debut excelent la Madrid: i-a lăsat doar un game Makarovei

Camelia Butuligă | 6 mai 2018

Se zice că în ziua meciului, nu poți învinge decât pe cel pe care ți l-a repartizat tragerea. Spre deosebire de gimnastica, patinaj sau atletism, unde sportivii se măsoară contra idealului cuprins în barem sau contra recordurilor stabilite în trecut de cei mai buni, în tenis, victoria aparține celor care joacă împotriva unui om în carne și oase, nu unui ideal abstract. Tenisul a fost și va fi mereu un dans în doi.

Despre meciul Halep – Makarova nu sunt multe de zis. Nu avem cine știe ce material pentru o cronică zemoasă, dar ne bucurăm. Fără să clipească și fără să ierte nimic, Simona Halep a început extraordinar turneul de la Madrid, expediind-o pe Ekaterina Makarova cu un nemilos 6-1, 6-0, un meci în care rusoaica nu și-a câștigat niciun serviciu.

E turul unu al unui turneu lung, Simona are de apărat titlul, iar un meci scurt în primul tur este aproape obligatoriu pentru a-și menține tonusul și încrederea încă o săptămână. Cu atât mai bine că Simona, care a părut ca peștele în apă, a reușit să reteze conversația înainte de a începe, adică de la serviciu-retur. Makarova a avut procentaj de reușită pe primul comparativ cu Simona (57%), dar nu a reușit să câștige decât 38% din punctele jucate cu primul și 22% cu al doilea.

Chinul rusoaicei s-a încheiat după 50 de minute, iar Simona, cu 13 victorii consecutive pe zgura de la Madrid, se pregătește acum de un meci cu o jucătoare din Belgia: va fi Elise Mertens sau Alison Van Uytvank. Dacă va fi Mertens, e un meci pe care Simona îl va pregăti cu atenție. Elise este una dintre revelațiile anului, cu trei titluri deja, două dintre ele câștigate pe zgură, consecutiv. Mertens a ajuns, de asemenea, și în semifinalele Australian Open.

Relaxarea de pe teren a Simonei a continuat și la conferința de presă, unde Simona a fost în toane bune. „M-am simțit foarte bine pe teren. M-am mișcat excelent și am simțit mingea și jocul”, a spus ea, adăugând că nu mai are probleme de vreun fel la spate sau la picior.

Simona a început turneul nu doar cu o victorie, ci și cu un trofeu, fiind desemnată jucătoarea cea mai bună din istoria de 10 ani a turneului madrilen. Cu două titluri și încă o finală, Simona va încerca să devină prima jucătoare care câștigă trei titluri la rând la Madrid.

Cu trei românce deja în turul al doilea, Mihaela Buzărnescu urmează azi, ea întâlnind-o în meciul-popcorn al zilei pe Maria Sharapova.

Foto: Jimmie48Photography

Articol în curs de actualizare. 

https://twitter.com/WTA/status/993091769033154560

https://twitter.com/WTA/status/993087524175138817

***

 

Oferte de neratat în Shop-ul 30-0!

Tricoul 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu un copy subtil, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume. Și la site-ul cu cel mai simpatic nume 😉

Ia-l de aici, pe negru, pe gri sau pe alb.

Verifică toată oferta din Shop AICI

Pachetul Play: albumul Simona de Păstrat + tricou

Vrei să iei albumul Simona de Păstrat și să faci și o afacere bună? Pachetul ‘Play’, disponibil în Shop-ul 30-0 aici, îți aduce la un preț excelent albumul plus un tricou la alegere, dintre ‘Play Hard’ și ‘My Forehand’, ceea ce-ți asigură o reducere consistentă din prețul cumulat al celor două produse. Ofertă disponibilă un timp limitat!

Completează-ți comanda cu unul dintre stickerele și magneții 30-0 ca să treci de 130 de lei, limita de la care primești transportul gratuit!