Monica Niculescu: "Mi se pare că joc mult mai bine, mi-am îmbunătățit serviciul și mentalul, dar trebuie să se lege puțin și nu se leagă"

Adrian Țoca | 20 ianuarie 2016

A patra româncă eliminată la Australian Open a dat peste o adversară, Elisabeta Kulichkova, care a găsit antidot la jocul Monicăi (6-4, 2-6, 6-4). Niculescu a avut cuvinte de laudă pentru rusoaică, despre care spune că este următoarea Sharapova.

Imi place această expresie: ”hipster match”, cred că descrie minunat stilul de joc al Monicăi. Meciurile ei au devenit adevărate evenimente în programul turneelor: așteptate de unii cu nerăbdare, de alții cu anxietate, dar niciodată trecute cu vederea. Se poate face lejer o cronică de meci doar din tweeturi. Iată o încercare:

Totuși, dacă ar fi să încerc și o cronică mai demodată, aș spune că a fost un meci bun, în care ambele au jucat la nivel înalt. Monica a brodat lovituri pe tot terenul, amestecând traiectorii, spinuri și adâncimi, iar tânăra rusoaică a avut răbdarea să stea în schimburi, să alerge și să pistoneze până când a găsit o breșă. Două stiluri mai diferite nici că se putea. Kulichkova este o jucătoare foarte talentată, puternică și cu un joc omogen pe ambele părți. Ce este și mai impresionant decât loviturile ei armonioase și dinamice este atitudinea. Puștoaica știe că e bună și n-are de gând să se bată singură. Nu se frustrează, nu se descurajează și-i dă înainte. Pe Andrea Petkovic a învins-o cu un joc în forță, pe Monica a trebuit s-o dovedească altfel: așteptând momentul oportun pentru a ataca și fiind dispusă să alerge. Și la cei 1,80 ai ei, aleargă foarte bine, încă un lucru care o va face periculoasă pe viitor.

Cât despre Moni? A muncit, a luptat, așa cum o face de fiecare dată. Și-a dat sufletul pe teren și a scos la maxim oportunități din fiecare punct. A jucat deștept și a împins-o în spate pe Kulichkova cu reverul, smucind-o apoi imediat în față cu sliceuri scurte și joase de forehand. Astăzi a provocat greșeli cu nemiluita cu aceste mingi joase, lovite cu dreapta. Meciul a fost foarte solicitant fizic, așa cum sunt de obicei meciurile ei. Este păcat să vezi cum o jucătoare ca este învinsă după aceste maratoane în care investește atât de mult, și fizic și psihic. Cred că viața ei pe teren ar putea fi un pic mai ușoară dacă ar găsi o modalitate de a scurta punctele venind la fileu. Este o jucătoare de dublu excelentă, cu voleu și smash impecabile. Tot ce-i trebuie sunt niște approach shoturi bine țintite.

De asemenea, dreapta ei, pe cât de eficientă și letală este atunci când are timp să se așeze la ea, pe atât de vulnerabilă devine atunci când trebuie s-o lovească defenisv (din alergare sau împinsă în spate). Dar bănuiesc că nu poți să ai numai avantaje. Pentru acest meci, forehandul Monicăi a făcut pagube serioase, mai ales unei jucătoare înalte precum Kulitchkova, care a fost obligată tot timpul să se lase în jos și să imprime singură viteză mingilor tăiate. (Camelia)

 

Monica: „Kulichkova este următoarea Sharapova, o să ajungă departe” 

La discuția de după meci, Monica Niculescu a spus că singurul lucru pe care și-l reproșează este exact cel menționat mai devreme, că nu a reușit să urce mai mult în față.

„Nu prea am putut să-mi fac jocul, ea a jucat foarte lung, poate ar fi trebuit să vin mai mult în față, să pun presiune. Mi s-a părut că nu m-a avantajat că am jucat târziu, a jucat Gilles Simon o grămadă, cinci seturi, mingile au fost foarte grele și asta a avantajat-o pe ea pentru că dă tare, mie-mi place să zboare un pic mingile, parcă dădeam prea încet. Fata joacă foarte bine, sunt sigură că o să fie foarte bună. Sunt mulțumită oricum, am dat tot ce-am putut, am luptat pentru fiecare minge. Pe final, parcă nu mai aveam forță, serviciul nu se ducea cum voiam eu. Am vrut să schimb ceva, dar ea a jucat foarte lung. O jucătoare foarte dificilă, foarte bună, cred că o să ajungă foarte tare, e și tânără, eu o văd departe. Are și dreaptă, și rever și servă, sunt sigură că o să fie un fel de Sharapova 2, ceva de genul”.

Moni crede că, în ciuda eliminării, anul ei a început bine:

„Mi se pare că joc mult mai bine, mi-am îmbunătățit serviciul, mi-am îmbunătățit mentalul, dar trebuie să se lege puțin și nu prea se leagă. La Hobart mi s-a părut că am jucat excelent, excelent cu Watson și totuși am pierdut, cu trei mingi de meci. Aici am jucat perfect cu Pereira, dar azi Kulichkova a dat prea bine. Dădeam serviciul cu 170 și ceva, iar ea îmi dădea returul pe tușă înapoi. Nici nu terminam serva și mă pomeneam cu returul pe gât.”

Discuția a avut loc un pic după ora 22:00, ora locală, iar Monica simțea din plin oboseala. La mai puțin de 24 de ore, ea ar trebui să revină pe teren, pentru meciul de dublu, dacă Irina Begu va fi aptă fizic. „Îmi doresc să fie sănătoasă Irina, dacă e sănătoasă, o să fie bine, avem șanse. Avem un meci greu cu Cibulkova/Flipkens: Cibulkova dă de rupe, Flipkens servește de rupe”.

În ciuda numărului mare de meciuri pe care îl impune lupta pe două fronturi, Monica se bucură de turneele de dublu: „Îmi place mult că pot să joc la dublu, spre exemplu, pe finalul anului trecut, pe fiecare săptămână aveam o cupă, ba făceam finala, ba luam trofeul. Adică, senzațional, știi? Măcar joci pe puncte și se întâmplă ceva frumos. Pun prioritate pe ambele, îmi doresc să facem rezultate, mai ales că joc bine cu Irina, ne-a mers bine. Deja am o grămadă de titluri și de finale la dublu.”

Întrebată despre eliminările rapide ale româncelor, Monica a răspuns: „Nu știu ce s-a întâmplat cu Simona. Shuai Zhang a pierdut în primul tur la atâtea Grand Slamuri, probabil a intrat în teren și a zis ok, dau în minge. Cred că a dat și i-a intrat tot. De Irina știu că a avut probleme. N-am o explicație pentru aceste rezultate. Nu știu de fete, pot să vorbesc pentru mine, iar adversara mea a dat prea bine în minge azi. Eu n-am simțit vreo presiune”, a spus Monica, a cărei prezență următoare în circuit va fi la St.Petersburg. (Adrian)

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi