Simona Halep trece iar de Pliskova, se califică în semifinale la Sydney
Camelia Butuligă | 13 ianuarie 2016Simona Halep continuă traseul la Sydney, unde a eliminat-o în două seturi pe Karolina Pliskova, 6-4, 7-5, într-un meci în care a câștigat 67 la sută din schimburile de mai mult de șapte mingi. Următoarea adversară a Simonei va fi rusoaica Svetlana Kuznetsova, pe care Simona a învins-o în trei din cele cinci meciuri anterioare; cel mai recent, în sferturile de la Roland Garros 2014.
O bătălie fizică, dar și mentală acest meci al doilea de la Sydney împotriva impunătoarei Karolina Pliskova. Din fericire, una din armele principale ale Simonei Halep pe terenul de tenis este capacitatea ei de a controla și redirecționa mingea din alergare, din poziții foarte dificile. Este o abilitate vitală și destul de rară în tenis pentru că presupune în o deplasare impecabilă plus îndemânare, pe partea fizică; pe partea mentală, presupune o concentrare neîntreruptă pe parcursul întregului schimb. Aici s-a făcut diferența până la urmă: Pliskova nu este proiectată nici fizic, dar nici psihic, să reziste în schimburi mai lungi de 5-6 mingi. Era de parcă de la un punct încolo nu mai știa unde să lovească. De asemenea, frustrarea de a vedea returnate mingi care cu alte jucătoare ar fi fost winnere clare a fost un element care a înclinat meciul spre Simona.
Este unul din lucrurile care mă fascinează la tenis: faptul că meciul este creat pe măsură ce se joacă, și că tot ce fac jucătorii se răsfrânge de partea cealaltă a fileului și influențează nivelul jocului adversarului. Primul punct influențează al doilea punct, care îl influențează pe al treilea și așa mai departe. Pliskova a început meciul servind năprasnic și l-a terminat cu procentaj mult mai prost pe primul față de Simona (49% versus 70%). De asemenea, la procentajul serviciilor doi câștigate, Simona a fost din nou superioară (58% versus 32%). Cifre improbabile dacă compari în abstract serviciile celor două, dar frumusețea și perfidia acestui sport este că niciun meci nu se joacă în abstract și fiecare lovitură executată va influența executarea tuturor celorlalte lovituri. Totul este interconectat pe un teren de tenis.
Totul este interconectat chiar și dincolo de meciul în curs. ”Acesta nu este un moment definitoriu al carierei tale, dar va stabili tonul și te va ajuta să gestionezi pe viitor momentele definitorii”, i-a spus Darren Cahill Simonei când a venit pe teren înainte ca ea să servească pentru primul set la 5-4. Simona avusese două breakuri avans, dar tocmai pierdsue unul înainte de pauză. Era unul din multele momente în zig-zag pe care ea le înfruntă de obicei într-un meci contra unei jucătoare bombardier. Darren a venit și pus lucrurile în perspectivă. Iată unde este acest meci în peisajul general al carierei tale și iată ce te poate el ajuta să faci. Folosește-l ca antrenament pentru viitoarele momente când va trebui să servești pentru set contra unei jucătoare care știi că nu-și pierde serviciul cu una cu două, deci ești presată să-l câștigi musai pe al tău. Folosește această presiune și învață din ea. Cum? ”Joacă în condițiile tale. Nu te grăbi. Concentrează te pe primul serviciu și fă-l pe al doilea înțepător. Găsește calea luptând.” Când Cahill a spus ”fight your way through”, Simona și-a ridicat privirea, rezonând instantaneu cu mesajul. Poate pentru că lupta este un ingredient necesar al victoriilor ei; nimic nu vine gratis pentru o jucătoare ca ea pe teren.
Setul doi a fost exact așa: luptă și muncă. Schimburi scurte câștigate brutal de Pliskova, sau lungi care pivotau opintit avantajul către Simona. Centimetru cu centimetru a fost acest meci câștigat, iar momentele zig zag au continuat: s-au pierdut mingi de break și breakuri, s-au irosit oportunități și s-au creat altele. Simona a aruncat racheta, s-a certat și a strigat la ea, căutând tot timpul să nu piardă controlul asupra meciului. Este în fond, principala provocare a ei contra jucătoarelor agresive: să nu fie îmbrâncită în afara meciului, să simtă că nu mai are control. La a doua venire pe teren, simetrică față de prima (când se pregătea să servească pentru meci), Cahill a pus din nou punctul pe i. I-a dat ocazia unei Simone deja frustrate de toată hărțuiala să se răcorească mai întâi (”talk to me”), dar apoi a pus întrebarea de o mie de puncte: „Tu să-mi spui cum ai de gând să joci acest ultim game. Va fi în condițiile tale sau o s-o lași pe ea să dicteze? You tell me how you're gonna play this last game. Is it gonna be on your terms or are you gonna let her dictate? Serve it out.”
”Tenisul e un sport mental, totul este în minte”, spunea Simona la interviul recent de la Garantat 100%. Jocul ei nu genul care câștigă ușor contra marilor crucișătoare între care este înghesuită în top 10, de aceea trebuie să fie mereu pregătită sufletește pentru bătălii grele. Este parte din frumusețea și miracolul fenomenului Halep: continuă să câștige în ciuda dezavantajelor, în pofida tuturor greutăților. Următoarea provocare, Svetlana Kuznetsova, o jucătoare care într-o zi bună poate adăuga forței și îndemânare. Miza a fost ridicată din nou.
Good set from Halep. Able to drag Pliskova around and frustrate her enough to get it done. Hung in some tough rallies, too. 6-4
— Brodie (@MindTheRacket) January 13, 2016
.@Simona_Halep turning defense to offense in just ONE shot! #WTA https://t.co/2WVRS1E71z
— WTA (@WTA) January 13, 2016
Left or Right? #WTA pic.twitter.com/lTsDFIgde5
— WTA (@WTA) January 13, 2016
Top seed @Simona_Halep is moving onto her first @SydneyTennis Semifinal! #WTA https://t.co/HyskogmZFE
— WTA (@WTA) January 13, 2016
Cahill: „You tell me how you're gonna play this last game. Is it gonna be on your terms or are you gonna let her dictate? Serve it out.”
— Jonathan Newman (@SportScribeCA) January 13, 2016
Nice battling by Simona Halep to oust last year's finalist Karolina Pliskova 6-4, 7-5 in Sydney QFs. Achilles' holding up well enough yet.
— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) January 13, 2016
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română