Singura surpriză a primei zile a fost că meciul ceva mai strâns n-a fost cel la care ne așteptam să fie strâns. România pornește ca și ultima oară, cu Canada, cu două victorii, și așteaptă ziua de duminică pentru a închide această întâlnire cu Elveția fără emoții suplimentare.
Suntem bucuroși să raportăm din tranșee: prima zi de Fed Cup s-a încheiat cu un procentaj de 100% reușite pentru fetele din România. Țintarul, iată, ne este favorabil, alegerile antrenorilor par a fi iarăși top, iar pe noi ne găsiți și mâine la etajul 1 al Sălii Polivalente din Cluj, acolo unde avem mâini de strâns, gânduri bune de împărțit și marfă de dat.
Vasăzică, un 2-0 numai bun pentru a spera la un 3-0; că așa suntem noi, fanii tenisului, mereu nemulțumiți, mereu în căutare de mai mult. 2-0, așa cum speram, așa cum ghiceam. Față de luna februarie, o avem pe Simona și o vreme mai prietenoasă la Cluj. Constantele au rămas atmosfera super faină, tu! (zic bine?), tribunele pline și băuturile răcoritoare care încă nu au ajuns la prețurile din București. E bine, mai venim.
Segărceanu a ales-o pe Simona să deschidă partida cu Elveția, deși Simo se află la primul meci după o pauză mai lungă, iar pe zgură nu pusese piciorul (adică piciorușul, pentru CTPiști) sezonul acesta. Halep povestea după meci că ceea ce a făcut totul special de data asta a fost faptul că lumea i-a strigat numele apăsat și prelung înainte de meci, fapt ce a emoționat-o până la contractură, dar a și ambiționat-o suplimentar.
https://twitter.com/treizecizero/status/987677708351168517
Pe scurt, expozițiunea meciului a fost super, desfășurarea acțiunii a scârțâit pe alocuri, însă punctul culminant și deznodământul au fost perfecte pentru un prim meci cu miză mare. Iar spectatorii, cu mici excepții mai neduse la biserică, și-au jucat rolul exemplar, fiecare cum a știut.
https://twitter.com/treizecizero/status/987681039307984896
Un tip care purta tricoul cu Onederful, varianta pe negru. Micuț, grăsuț, simpatic foc. Bravo, Cluju! 🙂 #FedCup #treizecizero #ROU
— Codrut (@CodrutBaciu) April 21, 2018
Golubic are un joc plăcut ochiului, pe de-o parte, iar pe de altă parte, știe să se apere al naibii de bine. Din fericire, nu o ține foarte mult, dacă ai inspirația să alternezi loviturile și să o plimbi. Simona a făcut asta azi, chiar dacă planul de joc, cu tot cu venirile la fileu, nu a putut fi respectat în totalitate. De altfel, la conferință, admitea că toată săptămâna s-a antrenat foarte bine pe voleuri și pași în față, ”dar azi nu mi-a ieșit decât o dată sau de două ori să închid punctul în așa”. Într-adevăr, Simo a fost pasată azi din toate pozițiile.
https://twitter.com/treizecizero/status/987682546833149953
După ce a pierdut setul doi, emoțiile Simonei s-au transferat la noi, așa că nimeni nu mai băga mâna-n foc pentru felul în care aveam să ieșim din primul meci al zilei. Însă s-au lămurit repede toate. #ElLiderMaSimo a încheiat decisivul cu același scor cu care pierduse setul doi. 6-3, 1-6, 6-1
Al doilea meci din acest ROU – CHE s-a jucat între două dintre cele mai simpatice jucătoare din circuit. Disciplina Irinei i-au adus încă o victorie în Fed Cup pentru România, iar nouă, o gură de oxigen. Este 2-0 după primele două meciuri, și în ciuda aforismelor Timeei (e o super interlocutoare în conferințe), îndrăznim să credem că meciurile de mâine vor fi, de fapt, *meciul* de mâine, că restul nu mai contează.
https://twitter.com/treizecizero/status/987706824819462146
https://twitter.com/treizecizero/status/987706318910840832
Cele două seturi câștigate de Irina, la 4 și la 1, ne aduc atât de aproape de Grupa Mondială, încât aproape că putem amușina speranțele românilor la marele trofeu. De altfel, Segărceanu a fost întrebat de chestia asta, din nou, ca și în februarie, cu Canada: avem oare șanse, cu fetele astea mișto, să câștigăm Fed Cup? Iar Segărceanu, cu alura lui de prof de muzică, a sugerat jurnaliștilor din sală să nu se hazardeze.
The woods are lovely, dark and deep. But I have promises to keep, and miles to go before I sleep – Robert Frost.
Fotografii: SportPictures
*
Scurt și cuprinzător. Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română