Este parteneriatul Federer – Ljubicic o idee bună? Pentru croat, cu siguranţă da

Camelia Butuligă | 10 decembrie 2015

Rocada petrecută în tabăra lui Federer, dintre Edberg și Ljubicic, a înviorat intersezonul în tenis, iar reacțiile sunt numeroase. Mai jos e un alt tip de analiză, sub formă de dialog de (aproape) vacanță,

De la schimbarea lui Edberg cu Ivan Ljubicic la speculaţii despre cât de repede poate Federer să ajungă la 20 de Slamuri este ceva distanţă, nu-i aşa? Nu şi dacă la butoane sunt Camelia şi Codruţ, într-un dialog care o coteşte rapid către viziuni ambiţioase în care toată lumea returnează cu SABR şi două pariuri din care toată lumea va avea doar de câştigat (cu excepţia lor). Adrian atrage însă atenţia că Ljubicic este pe post de vioara a doua, după Luthi (care n-ar trebui ignorat) şi că este posibil ca Federer să îl antreneze de fapt pe Ljubicic pentru antrenorat. Aiurea, ce ştie el?!

Camelia

A făcut ceva vâlvă înlocuirea lui Edberg cu Ljubicic pe post de Mare Sfetnic al Măriei Sale. De ieri timelineul meu s-a umplut cu citate ale părţilor implicate, păreri, întrebări, pronosticuri. Nu-mi dau seama ce e mai surprinzător, plecarea lui Edberg sau alegerea lui Ljubicic, dar lumea pare surprinsă.

Sub îndrumarea enigmaticului suedez, ultimii doi ani au fost net superiori lui 2013 pentru Federer. Însă jocul de atac la fileu, oricât de spectaculos pentru nostalgicii după stilul serve&volley, a dat rezultate contra ştiţi-voi-cui cam cum dădeau rezultate tacticile militare ale românilor din evul mediu: odată da, de trei ori nu. Ambuscadele au acest defect – nu sunt surprinzătoare decât prima oară. Iar oricât l-a agasat Federer pe Djokovic în două seturi din trei, realitatea este că a pierdut toate cele trei finale de Grand Slam pe care le-au jucat în ultimii doi ani: Wimby 2014 şi 2015 şi USO 2015.

Deci, Edberg l-a dus cât de departe a putut în aria lui de expertiză – tenisul de atac – însă nu suficient cât să câştige acel al optsprezecelea Slam. Asta spune multe despre ce fel de tenis câştigă Grand Slamuri zilele astea: nici atacul pur, nici defensiva pură nu sunt suficiente. Enter Ivan Ljubicic, coleg de generaţie şi de rever cu Roger. De ce l-a ales Federer? Şi ce va reuşi Ljubicic să aducă nou în ecuaţia Federer, complicată de trecerea timpului, cerinţele unei familii numeroase şi supremaţia lui Djokovic? Îi dau cuvântul lui Codruţ, expertul nostru în Federer şi croate.

Codruț

Şi pe mine m-a surprins, dar cred că este o mişcare corectă. De fapt, nici nu ştiu dacă e, într-adevăr, o mişcare din partea lui Federer, cât o decizie luată de Edberg cu un an întârziere. Postarea lui Federer de pe Facebook aşa lasă de înţeles. Annacone, pauză, Edberg, Ljubicic. Interesant că de data asta Roger nu a mai făcut pauză între antrenori, semn că despărţirea de Edberg a fost pregătită din timp.

Mie imi place Ljubicic. Ştii că angajatorii îşi aruncă un ochi şi pe profilul de LinkedIn al candidatului, nu? Ei bine, probabil Federer s-a uitat pe profilul de Twitter al lui Ivan înainte să îl angajeze. Dacă s-a uitat, a văzut că este un tip deştept, cu un simţ al umorului foarte mişto. E important să ai simţul umorului şi să te poţi lua peste picior. Federer şi Ljubicic au asta in comun.

Aşadar, da, cred că Ljubicic e un plus în tabăra lui Federer. Nu mi-e clar încă în ce fel, dar ne vom dumiri în curând. Ziceai de acel al 18lea Grand Slam. Hai să dăm un pronostic. Eu cred că în 2016 il obţine pe al nouăsprezecelea. Ce zici?

Camelia

Sunt foarte tentată să zic nu. Dar hai să vedem, de dragul conversaţiei, de ce ar avea nevoie Federer ca să mai ia unul (maxim, am zis!). Are nevoie să fie mai redutabil din spatele terenului şi pentru asta trebuie ca reverul să devină o armă care să-i facă winnere, nu o lovitură care doar pune mingea în teren. Cine a avut ochi şi pentru altceva decât SABR anul acesta poate a observat o dispoziţie mai mare a lui Federer de a lovi mai apăsat şi de a risca mai mult pe backhand, şi în cros închis şi în lung de linie. Trendul ăsta trebuie să continue şi sper că Ivan, el însuşi posesor al unui rever cu o mână mai degrabă în stilul Wawrinka decât Dimitrov, îl va convinge pe Federer să lovească şi mai curajos pe partea stângă.

Dacă face asta, păstrează serviciul sus şi îi ţine pe adversari în suspans cu incursiuni periodice la fileu, da, Federer va fi mereu în conversaţia semifinalelor şi finalelor. Mai prost este că acolo probabil va da de Djokovic şi anul acesta, cum să spun eu asta mai delicat…Federer choked on the big points contra lui Djokovic. Sorry, but it’s the true.

Codruț

Aşa e, să le luăm pe rând. Bine că ai adus vorba de Djokovic. Merită toate laudele, dar nu va mai juca tenis în 2016 cum a făcut-o în 2015. Cine crede altceva e nebun. Bineînţeles că va mai face finale de Slam şi anul urmator, dar să măture pe jos cu toată lumea? No way, no how. Restul plutonului din top 10 vor avea şi ei parte de şansa lor.

Dar revenind la jocul lui Federer. SABR-ul a fost cea mai interesanta inovaţie în tenis anul ăsta. Dacă avem noroc, va fi o lovitură tot mai folosită şi de alţii. Măcar ca să li se pronunţe numele în aceeaşi propoziţie cu Federer. Exemplu:

Iată-l pe Luncanu folosind SABR. Ne aminteşte de Federer, nu-i aşa, Radu?

-Aşa este, Dragoş, parol!

Să vedem dacă în 10 ani SABR-ul nu va fi pentru jucătorii ofensivi ce este tragerea de timp pentru counter-puncherii de azi. Zi tu, nu ţi-ar plăcea să-l vezi pe Thiem făcând asta? Dar ai dreptate, Roger are nevoie de mai mult decat un Nole împuţinat şi un SABR inventat pentru a ajunge la Slamul cu numarul 20 ☺

Camelia

Speranţa moare ultima, e? Dar dacă tot zburdăm, de ce să n-o facem ca lumea? Eu pronostichez că Federer va face Slamul Anual în 2016, egalând-o cu această ocazie pe Serena la numărul de Slamuri (nu pot să mă hotărăsc care din cele două performanţe e mai importantă). Contextul e ideal: Djokovic va avea un an slab, Nadal nu mai e ce-a fost, Wawrinka are nevoie de cafea după un set, Murray are dureri de şale şi va suferi în curând de lipsă cronică de somn. Drumul e larg deschis!

Dacă nu în 2016, sigur în 2017.

Codruț

Aha, bine. Vreau ca cititorii să ia act de ironia ta usturătoare. Dar dacă la anul pe vremea asta îl vom avea pe Federer v. 19.0, vei juca câte un game cu fiecare dintre ei.

Camelia

Deal. Nu fac multe rămăşaguri tenisistice, dar de obicei le câştig #geniebouchard. Dacă însă la sfârşitul anului viitor Federer e tot la versiunea 17, joci tu câte un game cu ei, iar toate retururile tale vor fi SABR.   

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi