Singapore 2015, analiza combatantelor: Petra Kvitova sau P3tra Kvitova?

Pentru mine, Petra este în acea categorie exclusivistă de jucători ale căror lovituri câștigătoare mă fac să râd de parcă am auzit un banc mișto. De ce? Pentru că sunt ca poantele bune: nu le vezi venind. Serena, de exemplu, sau Maria, oricât de înfricoșătoare pot fi mingile lor, rareori îmi provoacă aceeași reacție tocmai pentru că nu mă surprind; totul este supradimensionat la ele (personalitatea, fizicul, reacțiile, intensitatea cu care pășesc pe teren), așa că te aștepți să fii lovit în creștetul capului din secunda unu. Cu Petra, nimic nu o anunță ca fiind posesoarea unor lovituri teribile: nu are mușchi, nu se uită crunt la adversară, nu merge cu pas intimidant. Uneori pare pierdută în gânduri, cu ochii ei limpezi și absenți, mina aeriană și postura un pic adusă de spate cu care se mișcă între puncte.

Și apoi începe să joace și în mijlocul unui schimb care pare destul de comun, deodată nu mai vezi unde e mingea. Asta pentru că Petra s-a hotărât să termine  punctul cu un forehand executat atât de repede, că toată lumea, inclusiv adversara, îl ratează. Sau un rever care găsește niște unghiuri ireale. Sau o urcare rapidă la fileu. Sau un serviciu cârlig pe care ar avea mai multe șanse să-l returneze arbitrul.

Petra Kvitova are ceea ce se numește talent. Ce nu are este un corp dur de atlet, care să țină la uzura circuitului. Un joc nimicitor într-un corp și un psihic fragile, care o lasă de pe o zi pe alta, sau chiar de la un minut la altul. Știți cum îi scrie Twitterul numele (cu afecțiune, bineînțeles)? P3tra. Din cauza înclinației ei de a fi târâtă în meciuri de trei seturi, din motivele enumerate mai sus. Fluctuațiile sunt atât de mari, încât ai impresia că suferă de sindromul jocului multiplu – nu o mai recunoști pur și simplu de la un game sau set la altul.

Anul acesta nu a făcut excepție: Petra a fost Petra, dar și P3tra. Suișurile au fost avântate, la fel și coborâșurile. A început anul foarte bine cu semifinală la Shenzen și titlu la Sidney dar la Australian Open s-a stins în turul trei, pierzând în două seturi la Madison Keys. A prins din nou viteză pe zgură, câștigând Madridul și învingând-o pe parcurs chiar pe Serena Williams. Nu numai atât, dar în două seturi, performanță neegalată de nicio altă jucătoare anul acesta. Când planetele se aliniază, Petra este în acel grup foarte mic de jucătoare care au arme cu care s-o învingă chiar și pe Serena.

Avântul madrilen s-a potolit treptat; la Roma a ajuns în sferturi, iar la Roland Garros tot în sferturi, pierzând la Timea Bacsinszky cu un scor foarte kvitovian: 2-6 6-0 6-3. La Wimbledon a pierdut în turul trei, sucombând la Jelena Jankovic în trei seturi, la fel ca la RG, după ce-l câștigase pe primul. P3tra was back, dar de data asta de vină nu era doar natura ei schimbătoare. De data asta, Petra suferea de boala des întâlnită printre tenismeni, care poate fi atât de virulentă încât  încheie cariere: mononucleoza. Kvitova a anunțat că a fost diagnosticată după Wimbledon, însă s-a numărat printre cei norocoși – nu a avut o formă gravă și a aprimit ok-ul doctorilor să joace în sezonul american de hard. Și a făcut-o nesperat de bine, câștigând New Haven și ajungând în sferturi la US Open, unde nu a mai putut însă ține pasul fizic cu Flavia Pennetta.

În Asia, Kvitova a participat la Wuhan și Beijing, cu rezultate nespectaculoase. A avut o singură victorie și două înfrângeri la două jucătoare defensive: Errani și Vinci. După Singapore, are, ca și Sharapova, încă un test: finala Fed Cup.

Deci? Ca și la Sharapova, nivelul Kvitovei este o enigmă. Odată pentru că vorbim despre Petra, apoi din cauza bolii și a rezultatelor neconcludente de după US Open. Acestea ar fi punctele slabe. Punctele tari sunt că s-a calificat a cincea oară consecutiv anul acesta la Singapore. În cele patru participări anterioare, odată a luat titlul (în 2011 ca debutantă) și odată a ajuns în semifinală (2013). Putem deci spune că are experiență și știe de ce e nevoie ca să câștige trofeul.

Alt avantaj despre care ne informează siteul WTA este palmaresul ei când vine vorba de finale câștigate: 17-5. Kvitova are capacitatea de a-și ridica nivelul și nu o sperie miza unei finale. Problema ei este să ajungă acolo. De aceea cred că acest format o avantajează: grupele îi dau posibilitatea să se califice chiar dacă încasează o înfrângere pe parcurs.

Cu Simona nu a jucat deloc anul acesta. Singurele lor întâlniri au fost 2013 la New Haven și 2014 la Madrid, ambele câștigate de Halep. Cumva, dintre toate cele trei jucătoare de forță care o urmează în clasament, mi se pare că impotriva Kvitovei Simona are cel mai accesibil match-up. Contează mult că a mai învins-o, și nu odată, ci de două ori, fără să fie la rândul ei învinsă. De asemenea, poate profita de fluctuațiile ei din timpul meciului și de tendința ei de a ”dispărea mental” din joc. Muguruza si Sharapova mi se par că au un nivel mediu mai constant decât Petra.

Pentru cât de inconstantă este, Petra are totuși un palmares de categoria grea deja: două Wimbledonuri și un WTA Finals. Este singura jucătoare născută după 1990 care se poate lăuda cu asemenea cuceriri. Acest lucru vorbește despre capacitatea ei de bate pe oricine într-o zi bună. Iar dacă prinde câteva zile bune la rând, voi râde foarte des uitându-mă la meciurile ei. Cu o singură excepție.

Foto: Tim Whitfield