Virginia Ruzici a fost prima noastră campioană de Slam, dar, mai important, le-a arătat femeilor românce să aibă curajul să-și aleagă drumul în viață

O secvență peste care s-au așezat deja câțiva ani. Paris, 2014, în timpul Roland Garros-ului. După victoria în primul tur, Simona Halep e intervievată pe teren, chiar pe Centralul ”Philippe Chatrier”, iar Fabrice Santoro o întreabă despre Virginia Ruzici, managerul celei care pe atunci era numărul 4 mondial. Pe ecranul uriaș din arenă, imaginile fug spre tribună, spre zona unde stau apropiații jucătorilor. Iar acolo sus, în lojă, singura româncă învingătoare într-un turneu de Mare Șlem încearcă să nu iasă în față. Se ferește de ochiul curios al camerelor tv, dar nu-și poate stăpâni un surâs, întrerupt, enigmatic, când aude aplauzele ce-i sunt adresate. E o secvență care spune mult și multe despre cineva care a fost vreme de decenii un reper. Și continuă să fie, e ceva ce nu-i va putea fi luat de nimeni, niciodată. Pentru că, indiferent de ceea ce va urma în istoria tenisului feminin românesc, Virginia Ruzici va fi fost prima. În Top 10. Cu un trofeu de Mare Șlem în brațe. Cu o bună longevitate, care include alte titluri WTA.

În anii 70, la cei 20 și ceva ai ei, a trăit perioada cea mai bună, dar consolidarea prestigiului s-a prelungit continuu, până aproape de finalul carierei. Sunt lucruri concrete, pe care astăzi e ușor să le punem într-o schemă plină de cifre. A trebuit să treacă însă mult timp pentru ca valoarea lor, fixată în contextul vremii, să capete cuvenita strălucire. Un titlu de Grand Slam, încă o finală, sferturi de finală în toate celelalte turnee majore, performanțe consistente și la dublu… de-abia cu trecerea anilor, revizuind totul, realizăm cât de mult au însemnat și înseamnă.

Se descria la un moment dat, cu obiectivitate și fără să se alinte, drept ”o jucătoare cu o dreaptă bună”. Infernală modestie! Era mult mai mult decât atât. O luptătoare. O femeie cu personalitate puternică și voință fermă. Asta a făcut-o să-și aleagă drumul în viață în timpul carierei și după încheierea ei. În România comunistă se simțea sufocată, îi era greu să mai accepte sacrificiul personal în numele unei cauze tulburi, care pierdea pe zi ce trece din forța pe care poate o avusese la un moment dat. Un episod interesant, mai puțin cunoscut, povestit de Virginia, vine în sprijinul ideii.

Cînd România a luat pentru prima dată parte la Cupa Fed, acum 45 de ani, sistemul de desfăşurare era diferit de cel de azi. Totul se disputa pe durata câtorva zile, în acelaşi oraş, pe un tablou cu 32 de poziţii. În 1973 a fost Wiesbaden, situat atunci în Germania Federală, unul dintre cele mai faimoase oraşe balneare din Europa. Iar România a dus acolo o echipă formată din experimentata Judith Gohn, 28 de ani la momentul respectiv, şi foarte tinerele Virginia Ruzici, 18 ani, şi Mariana Simionescu, 16 ani şi jumătate. Nimeni nu se aştepta la mare lucru din partea acestui team, care însă a ajuns până în semifinale.

„Nu ne cunoştea nimeni”, îşi aminteşte Virginia Ruzici, „dar am făcut surpriza, am învins Suedia”. Erau deja în sferturi, fază în care le aştepta Marea Britanie. „Ele erau marile favorite, o aveau pe Virginia Wade, care cîştigase pe atunci deja două titluri de Mare Şlem, la US Open şi la Australian Open. ”Am bătut cu 2-1, eram în semifinale. Cine ar fi crezut?”.

Atunci a început scurta şi intensa aventură a telegramelor. Din România, din partea federaţiei de specialitate, care primise ordin de mai sus, li s-a transmis că trebuie să boicoteze semifinala. Adversarul era Africa de Sud, iar România socialistă de atunci se alinia politicii antiapartheid. „Eram atât de dezamăgite!”, rememora Ruzici, la 5 ani distanță, la acel moment, de triumful la Roland Garros. „Pentru noi, era o lansare, eram pline de entuziasm, ne doream să jucăm! Dar asta era decizia, n-aveam ce face. Aşa că în seara aceea am stat până mai târziu la un restaurant, ca să ne treacă un pic supărarea. A doua zi, am mers prin oraş, ne-am relaxat şi ne-am întors la hotel pe la 12:00”.

Acolo, agitaţie uriaşă. „Toată lumea ne căuta, ne aştepta. Se primise altă telegramă, că trebuie să jucăm! Mai erau două ore până la primul meci… În ce viteză ne-am schimbat, am bătut un pic mingea şi am plecat la arenă”. Gohn a pierdut primul meci, dar Virginia a egalat scorul şi totul se decidea în meciul de dublu. Pierdut cu 3-6 în decisiv.

Apoi, în 1979, tot din cauza unor ordine de partid, a fost obligată să renunțe la US Open și să participe, în schimb, la Universiada de la Ciudad de Mexico. Așa că a făcut tot ce a putut pentru a trăi liber, pentru a putea juca tenis în absența constrângerilor. A locuit la Monte Carlo și la Paris, iar ultimul i-a devenit casă.

”Cu siguranţă. Parisul, Roland Garros-ul sunt pentru mine turneul şi locul cele mai importante din cariera mea şi din viaţa mea”, spunea în 2012 într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor. ”Faptul că am câştigat Roland Garros-ul şi că am avut cele mai mari succese pe zgură, şi mai ales aici, m-a făcut să mă simt apreciată, chiar iubită la un moment dat de publicul francez. Încurajată, respectată. Și acest lucru a contribuit mai târziu la decizia de a mă instala la Paris”, explica ea. Trofeul de la Roland Garros 1978 îl păstrează cu drag, la loc vizibil, în sufragerie. ”E mic, aşa. E cel mai frumos trofeu, înseamnă cel mai mult pentru mine. Nu îl am pe cel din finala din 1980, cînd am pierdut cu Chris Evert. Efectiv, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el! Cred că l-am dat cadou cuiva”, spune, cu același zâmbet enigmatic. E un fel de a spune că, de multe ori, în viață e bine să ținem lângă noi amintirile bune, cele care ne fac să ne simțim fericiți.

A rămas mereu implicată în tenis. Comentator tv, manager, uneori doar spectator al acestui imens spectacol din care a făcut parte activ, ca jucătoare. Încercase să revină după nașterea fiicei sale, Caroline, dar a simțit că nu va mai avea succes. ”Pot să spun, din experiență proprie, corpul nu mai are aceeași reacție rapidă ca înainte, mentalul este diferit, nu mai ai acel killer instinct și probabil nici aceeași dorință teribilă de a câștiga totul. Chiar și la antrenament trebuie să te împingi tot timpul. E foarte greu să-ți dai un imbold pozitiv zi de zi știind că ai un copil care te așteaptă acasă”, explica anul trecut, vorbind în contextul revenirii Serenei Williams. Cea a cărei naștere și ulterioară carieră a influențat-o, fără să știe decât mult mai târziu. Așa spune legenda propagată de Richard Williams: că a văzut-o pe Virginia câștigând turneul de la Salt Lake City și atunci i-a propus soției să mai aibă două fete și să le facă jucătoare de tenis. Ceea ce s-a întâmplat.

În 2008, la Roland Garros, i-a atras atenția o jucătoare, pe care o mai văzuse și înainte, când îi fusese prezentată de fosta ei colegă și bună prietenă, Florența Mihai. Jucătoarea era Simona Halep, campioana juniorilor. I-a propus să-i fie manager. Astăzi, Simona i-a depășit multe dintre performanțe. ”Mă aşteptam de mult să fiu egalată sau depăşită. Pentru mine e ceva normal că a venit şi acest moment, nu e un lucru neobişnuit”, admitea, fără fir de regret. Chiar și așa, acum, când România are un lider WTA, nu poate uita că Virginia Ruzici a fost prima. Reperul.

***

Între 1-8 martie, Treizecizero publică „Egalitate”, o serie de articole dedicate femeilor importante din tenisul mondial. Acest articol face parte din această serie. Citește toată seria aici.

Primul episod: Presiunea este un privilegiu. Billie Jean King a schimbat tenisul și viețile a milioane de femei

Al doilea episod: Cum au influențat tenisul surorile Williams. „Prea des, femeile sunt descurajate. Să schimbăm împreună asta”

Al treilea episod: Grație sub presiune. Steffi Graf: mamă, soție, legendă a tenisului

Episodul patru: Un Peugeot în drum spre Luvru. Rivale toată cariera, Evert și Navratilova au suferit și s-au bucurat împreună

Episodul cinci: De la tragedie la triumf. Justine Henin, legenda care a arătat tuturor sportivelor mai puțin înzestrate fizic că se poate

***

Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune momente din cariera liderului mondial – este disponibil în ediția a doua, într-un număr limitat! ULTIMA PARTE A STOCULUI

Primul tiraj s-a epuizat, așa că am pregătit un al doilea tipar, care vine cu câteva bonusuri:

– conținut nou;
– 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber de la Melbourne;
– imagini de la Australian Open, cu ipostazele care definesc traseul eroic al Simonei la Melbourne: accidentarea din turul 1, meciul epic cu Lauren Davis, drama cu Kerber sau finala ireală cu Wozniacki.
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!

Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.

*

În Shop ai reduceri de primăvară, de până la 40 la sută! Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!