“Uneori trebuie să-ți scoți pălăria în fața adversarilor și să le spui «ați fost mai buni, bună treabă». Meciul de azi arată ce echipă bună sunt ei; au jucat foarte bine azi”.
Uneori, cel mai frumos compliment vine din partea adversarilor. Leander Paes, autorul declarației de mai sus, el însuși unul dintre cele mai importante nume din istoria probei de dublu, e cel care a rezumat cel mai bine finala câștigată de Horia Tecău și de Jean Julien Rojer, 6-2, 7-6 vs Paes/Cerretani. Astfel, Horia și Juls câștigă titlul la Dubai pentru al doilea an la rând și-și deschid contul în 2018.
Horia se îndreaptă și el cu pași mici, dar siguri, spre zona de unde vorbește Paes. A ajuns, cu acest titlu, la 34 de trofee de dublu în carieră, cu momentele de vârf cele de la Wimbledon 2015 și US Open 2017. “Înseamnă mult pentru noi, pentru că la acest turneu e mereu o listă de participanți foarte puternică. Să câștigăm aici doi ani la rând înseamnă o realizare deosebită pentru noi. Face foarte bine pentru încrederea noastră această dublă”, a spus Horia. “Cu fiecare meci am devenit mai buni. La Dubai trebuie mereu să bați și big serveri în condiții de joc foarte rapide. Am avut meciuri grele în sferturi și în semifinale, iar meciul de azi a fost complicat”, a completat el.
Parteneri din 2014, Horia și Juls ajung la 17 trofee împreună după o victorie obținută în o oră și 27 de minute, cu trei break-uri și 75 la sută puncte câștigate pe serviciu. După un prim set câștigat relativ lejer, perechea româno-olandeză s-a desprins la 2-0 în startul celui de-al doilea, dar Cerretani și Paes s-au întors în joc. Tecău/Rojer au mai avut trei mingi de break la 3-2, neluate, așa că setul s-a îndreptat către tiebreak, câștigat la 2 de Horia și Juls.
Cu acest triumf, Horia se întoarce în Top 10 la dublu, urcând două locuri până pe 9, imediat după Rojer. În Race, saltul lor e mai spectaculos: 13 locuri până pe 4.
***
Jucătorii români în 2018, titluri și finale, ATP și WTA, simplu și dublu:
Titluri:
Simona Halep – Shenzhen
Simona Halep, Irina Begu – dublu, Shenzhen
Horia Tecău (cu JJ Rojer) – dublu, Dubai*
Finale:
Simona Halep – Australian Open
Mihaela Buzărnescu – Hobart
Marius Copil – Sofia
***
Ofertă de neratat în Shop-ul 30-0!
30 la sută OFF între 1-8 martie pentru orice tricou pentru femei
Între 1-8 martie, primești 30 la sută reducere în Shop pentru produsele dedicate femeilor din Shop-ul Treizecizero. Adică tricouri, dar și orice bundle sau produs de print* (*excepție).
Folosește codul WOMEN30LOVE în căsuța „Aplică cupon” și primești reducerea.
Plus: fiecare doamnă sau domnișoară care face o comandă primește un cadou!