Simon – Monfils. Ăăăăă… ce-a fost asta?

Aproape în același timp cu Federer – Tomic a început și Simon – Monfils. Două ore după ce primii ieșiseră de pe teren, cei doi francezi încă își mai disputau calificarea în turul 4, pe Hisense Arena. De fapt, nu ei, ci copiile lor palide și împleticite. Încă o noapte magică la Australian Open.

Ce-i drept, magică din cu totul altă perspectivă. E greu de găsit în istoria recentă un meci care să combine atâtea elemente contradictorii. Care să te facă să te iei exasperat cu mâinile de cap, dar, în același timp să-ți smulgă strigăte de apreciere. Un meci căruia să-i dorești sfârșitul cât mai repede, indiferent cine-l câștigă, numai să-l câștige odată, dar, în același timp, să te minunezi despre ce s-ar mai putea întâmpla mai departe, dacă nu cumva se mai răstoarnă o dată. Greu de închipuit un meci în care să îți vină pe buze atâtea glume nesărate la adresa celor doi, dar în același timp, să empatizezi amarnic cu ei și să te miri, înduioșat, cum de se mai țin pe picioare. Un meci de râsul-plânsul.

Probabil că depinde și ce fel de suporter de tenis ești. Ce gen de joc preferi. Dacă iubești chinul, munca și efortul până la epuizare și dincolo de ea, probabil că ți s-a părut un clasic. Dacă preferi spectacolul, jocul în viteză și tocmai ce mutasei canalul de la Federer – Tomic, probabil că ți s-a părut o altă lume. Și chiar așa a și fost, altă lume. În ambele cazuri, șansele sunt că ai stat cu ochii lipiți de televizor până la capăt. Să vezi care gladiator rămâne în picioare.

Fiecare doarme cum își așterne, sună unul dintre fatalistele noastre proverbe, iar Monfils și Simon și-au așternut singuri patul. Accentele de dramatism ale meciului au derivat însă din stilul de joc chinuitor al celor doi, așa că nu-s tocmai sigur că trebuie lăudați că au jucat ceva ce n-avea cum să nu ducă la un maraton interminabil. Păstrând proporțiile, e ca și cum ai felicita un soldat pentru entuziasm, când el îți aleargă direct în focul armelor inamicului. Sunt însă foarte sigur că trebuie aplaudați pentru cât de dispuși au fost să arunce pe teren și ultima picătură de energie, chit că asta a însemnat anularea șanselor pentru următorul tur. Și ar mai trebui apreciați și pentru doza de umor involuntar pe care ne-au oferit-o.

Simon has a knee problem, Gael’s hand is cramping, so Gilles goes over to his chair and blows his nose.

— Courtney Nguyen (@FortyDeuceTwits) January 19, 2013

 

Carevasăzică, cei doi prieteni francezi au purces, încă din start, la o serie de raliuri lungi cât o zi de post. Consecința a fost că la finele setului doi, când deja trecuseră două ore de joc, Simon a simțit, conform propriilor declarații de după meci, “că mor”. Au apărut crampele musculare, dar punctele nu s-au scurtat. Astfel s-a ajuns la performanța unui schimb de …71 de lovituri. Adică vreo două minute. De aici, o serie de momente memorabile:

Pe Gillou l-au apucat și genunchii, nu numai crampele, iar mai târziu, și brațul, în vreme ce Monfils, care căzuse ceva mai devreme, îl durea palma cu care făcea priză la rachetă. Motiv pentru care, minute în șir, n-a mai putut lovi cu dreapta decât niște slice-uri inofensive. Dintre un jucător care nu se mai putea mișca și unul care nu mai putea ține racheta a rezultat un set patru câștigat de cel care și-a rezolvat primul problema, în condițiile în care trainerul făcea naveta de la unul la altul și probabil că ar fi avut și el, la rându-i, nevoie de un… trainer!  În tot acest timp, în căutare de noi surse de energie, Simon l-a întrebat pe arbitru dacă n-are cumva niște… ciocolată, sau măcar un snack-bar, ceva, așa că James Keothavong i-a făcut rost, ce era să facă. La rândul său, Gael se servea liniștit cu Coca-Cola între schimburi.

 

 

Asta nu i-a împiedicat pe cei doi să-și dea sufletul pe teren. Am avut game-uri de 12 minute, alte schimburi maraton de 32, 33 sau chiar 45 de mingi, că pe cele de +20 nici nu mai merită să le menționăm. Sigur, majoritatea erau formate din ‘împinsul’ mingii peste fileu, au fost momente în care cei doi mai degrabă mergeau în loc să alerge. Din când în când, unul dintre cei doi își lua inima în dinți și încerca o lovitură direct câștigătoare, de prea multe ori eșuând într-o eroare neforțată (84 Simon per total, 94 Monfils).

Așa s-a ajuns, târâș-grăpiș, în setul 5, unde Monfils părea să aibă un avantaj, fiind evident omul mai capabil fizic la acel moment. S-a desprins grație unui break timpuriu, moment în care ajunsese la 7 game-uri consecutive. Dar pentru că Gael este, ei bine… Gael, și știm cu toții că mănâncă meciuri pe pâine doar ca să se distreze, pur și simplu a întârziat să-i dea lovitura fatală unui Simon care abia se mai ținea pe picioare.  Când a văzut mâna întinsă, Gilles n-a zis nu și a apucat-o strâns, sărind la conducere, întâi cu 3-2, apoi, într-un final, ce-i drept, incadescent, cu 5-4. A ratat prima ocazie de a închide meciul, dar n-a mai trecut pe lângă cea de-a două, câștigând cu 8-6. Numai setul final a durat o oră și 34 de minute. Totalul, vreo 5 ore, la finalul cărora nu era clar dacă Simon zâmbește, e pe punctul să leșine, e fericit sau dimpotrivă, trist că a câștigat. Și dacă vă gândiți cum mai e posibil să stai în picioare după atâtea și atâtea raliuri interminabile, ei bine, adrenalina face minuni uneori. Ea și Coca Cola, probabil.

Simon, care după meci a fost cărat cu greutate către vestiare, dar care a refuzat, eroic, un cărucior cu rotile, îl va întâlni acum pe Andy Murray, în fața căruia, în mod tradițional, n-a găsit soluții nici când era la un nivel fizic acceptabil. În fapt, una dintre glumele zilei pe Twitter a fost chiar asta: că, după maratonul de azi, Gael și Gilles ar putea foarte bine să intre împreună pe teren contra scoțianului, că au fix aceleași șanse. Adică aproape de zero.

Câteva secvențe din meci:

 Dacă doriți să revedeți raliul de 71 de lovituri:

 

Traseul lui Andy către o posibilă semifinală blockbuster cu Federer s-a curățat brusc, după ce Juan Martin Del Potro a oferit surpriza neplăcută a zilei, cedând în cinci seturi contra unui Jeremy Chardy reinventat. Delpo a părut greoi și lipsit de idei, atât de neinspirat încât, la un moment dat, și-a sprijinit expresiv greutatea pe umerii unui arbitru de linie, în căutare de soluții (video, mai jos). Poate prea multe demonstrative strică? Delpo o fi rămas în starea din meciurile de show, în care trebuie să facă pe simpaticul. La Melbourne n-ar fi trebuit să fie deloc simpatic, ci să își pună dreapta în funcțiune. În setul 5, după ce egalase la seturi cu revenire de la 0-2, s-a stins sub soare, prăbușindu-se neceremonios într-o fază mult prea timpurie a competiției vizavi de pretențiile pe care le emitea. Revirimentul Delpo în 2013, proorocit de atâta lume, inclusiv de noi, se mai amână, ca și asaltul argentinianului asupra Big 4. În schimb, și-a făcut reapariția JAUN Del Potro, a cărui explicație o găsiți aici.

 

Cum spuneam, Andy o să zică mulțumesc. Ca să ajungă în semi, el trebuie să îi bată acum pe Simon și pe învingătorul dintre surprizele Seppi și Chardy. Nu-i chiar tocmai cel mai rău lucru din lume care i se putea întâmpla lui Muzz.

Nu doar Del Potro a oferit o surpriză neplăcută. Din păcate pentru noi, Horia Tecău a fost protagonistul unei alteia. Horia și Max au pierdut surprinzător, chiar de ziua românului, în turul 2 la dublu, contra unei perechi, să-i zicem, ocazionale, cea dintre Marcos Baghdatis și Grigor Dimitrov. N-a mai mers nimic din setul 2 încolo pentru Horia/Max: 6-3, 3-6, 2-6. Și Victor Hănescu a părăsit turneul de dublu, ca și Lindstedt, fostul coleg al lui Tecău. Irina Begu și Monica Niculescu, favorite 13, merg însă mai departe și vor juca pentru un loc în sferturi cu redutabila pereche formată din rusoaicele Makarova și Vesnina.

Tabloul complet al optimilor pe tabloul masculin:

Djokovic – Wawrinka,

Anderson – Berdych,

Ferrer – Nishikori,

Almagro – Tipsarevic,

Chardy – Seppi,

Simon – Murray,

Tsonga – Gasquet,

Raonic – Federer.