România învinge Luxemburg, se califică în turul doi al Grupei a II-a. Ce s-a întâmplat important în Cupa Davis
Radu Marina | 5 februarie 2018România merge așadar în turul doi al Grupei a II-a Euro-Africane și va întâlni Maroc, în perioada 7-8 aprilie. Pentru a reveni în Grupa I, România va trebui astfel să mai câștige încă două meciuri; cel cu Maroc și un alt meci care se va disputa în perioada 15-16 septembrie.
Retrogradarea României anul trecut în Grupa a II-a a Zonei Euro-Africane după 25 de ani nu a fost neapărat o surpriză, ci mai degrabă un alt semnal de alarmă că lucrurile nu merg în direcția în care trebuie. Cu victoria obținută în acest weekend, 4-1 la general cu Luxemburg, România a făcut un pas mic către revenirea în Grupa I, dar asta nu înseamnă nici că problemele s-au rezolvat și nici că lucrurile merg în direcția bună, ci mai degrabă e o victorie normală de etapă.
S-a jucat cu câteva schimbări introduse în premieră la nivelul Grupelor I și II (s-a jucat pe perioada a două zile, în sistemul cel mai bun din trei seturi), România s-a văzut condusă în prima zi, după primul meci, de o echipă lipsită de vedeta ei, Gilles Muller; dar a revenit puternic duminică, atunci când a câștigat toate cele trei meciuri în mod categoric.
În primul meci al întâlnirii, Nicolae Frunză (596 ATP) a fost învins în trei seturi, 6-7, 6-1, 3-6 de Ugo Nastasi (fără clasament și cu doar patru turnee jucate în ultimul an și jumătate). Frunză, cel care a lăsat o impresie tare frumoasă în urma întâlnirii cu Austria de anul trecut, a început meciul promițător, a fost primul care a avut șanse de break, iar în tiebreak a avut un avantaj considerabil: 4-0 și chiar șanse de 5-0. Nu a reușit să țină de aceste șanse, s-a văzut repede egalat, condus și mai apoi și cu setul pierdut. S-a răzbunat mai apoi în setul doi, unde a dominat clar și a cedat doar un game, însă în decisiv startul ratat l-a costat setul și meciul.
Marius Copil (94 ATP) a redresat situația cu o victorie de rutină, 6-2, 6-3 cu Christophe Tholl (fără clasament). Marius a servit 10 ași, nu a avut de salvat nicio minge de break și a pierdut doar două puncte cu serviciul în întreg meciul.
În ultima zi, România a obținut trei victorii categorice. Ziua a început cu o victorie clară la dublu (6-1, 6-0) pentru Horia Tecau și Florin Mergea în meciul cu Raphael Calzi și Robi Tholl. Și a urmata o alta, la fel de categorică (6-1, 6-1) a lui Marius Copil contra lui Ugo Nastasi, în mai puțin de o oră. Cum victoria era deja decisă, în ultimul meci al zilei a intrat Bogdan Borza, care a obținut prima lui victorie în Cupa Davis pentru România, după 6-3, 6-2 cu Christophe Tholl. O primă victorie și pentru Gabriel Trifu în noua lui calitate de căpitan nejucător.
România merge așadar în turul doi al Grupei a II-a Euro-Africane și va întâlni Maroc, în perioada 7-8 aprilie. Pentru a reveni în Grupa I, România va trebui astfel să mai câștige încă două meciuri; cel cu Maroc și un alt meci care se va disputa în perioada 15-16 septembrie.
Victorie bună pentru Zverev
S-au stabilit și echipele care vor merge în sferturile de finală. Germania a eliminat Australia, după două puncte aduse de Sascha Zverev și victoria la dublu a lui Struff/Puetz contra Ebden/Peers.
Sascha Zverev a câștigat la limită (cinci seturi, încheiat cu un tiebreak în decisiv) primul meci contra lui Alex De Minaur, cel care a debutat în Cupa Davis. În schimb, în meciul contra lui Nick Kyrgios, neamțul a fost impecabil. A cedat doar 10 game-uri în trei seturi și a făcut, probabil, cel mai bun meci al lui din acest an, reușind de altfel și una dintre cele mai relevante victorii ale sale în sistemul trei din cinci, capitol la care a suferit în Slamuri.
În sferturi, Germania va întâlni Spania, care a trecut de Marea Britanie. Singurul punct obținut de Marea Britanie a fost și cea mai mare surpriză din cadrul acestei etape a Cupei Davis: Cameron Norrie, care până ieri nu jucase niciun meci în Cupa Davis și niciunul pe zgură la nivel de ATP, a reușit să-l întoarcă pe Roberto Bautista Agut de la 0-2 la seturi, pentru cea mai mare victorie a carierei lui.
Italia este și ea în sferturi după o victorie în fața unei echipe a Japoniei lipsită de Kei Nishikori (a câștigat, în același weekeend, challengerul de la Dallas); italienii îi vor întâlni campioana en-titre, Franța, care a câștigat greu cu Olanda, după ce Adrian Mannarino a reușit punctul decisiv într-un meci de cinci seturi cu Robin Haase. Kazahstan a trecut fără nicio problemă de Elveția lipsită de vedetele sale (4-1 la general) și va întâlni Croația lui Marin Cilic, care a învins Canada.
Cilic, recentul finalist de la Australian Open nu a jucat la simplu (cele două victorii la simplu au fost obținute de Borna Coric), dar a intrat la dublu alături de Ivan Dodig și au reușit să revină de la 0-2 la seturi și 1-4 în setul trei în fața echipei Daniel Nestor/Vasek Pospisil. Iar finalista de anul trecut, Belgia, revine în sferturi după o victorie în fața Ungariei și va juca pentru un loc în semifinale cu SUA, care nu a avut nicio emoție cu Serbia, de asemenea lipsită de numele ei grele.
Oferte de neratat în Shop-ul 30-0!
1. Albumul foto Simona de păstrat
Tirajul inițial al albumului foto lansat de 30-0, „Simona de păstrat”, a fost epuizat. Dar pentru că am primit deja multe cereri și mesaje de la voi, vă putem spune că am trimis deja la tipar un al doilea tiraj.
Vom putea primi, așadar, în continuare comenzi de la voi; atâta doar că va fi nevoie să așteptați un pic până când pachetul cu albumul va ajunge la voi. Estimarea de timp de la acest moment este de 10 zile.
Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul foto „Simona de păstrat” este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. Cu peste 140 de pagini cu cele mai bune imagini din cariera Simonei și drumul ei spre locul 1, „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului. Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți comanzi un exemplar de aici.
2. Noul tricou 30-0 Tee
Un tricou cu un design fresh, cu semnificație, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.
Verifică toată oferta din Shop AICI
Am structurat mai bine produsele, le ai acum împărțite pe categorii: Publicații | Tricouri | Bundle
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română