Florin, ce victorie! Mergea vs Tecău, semifinală la Wimbledon, avem asigurat un român în finală!
Treizecizero | 7 iulie 2015Florin Mergea și Rohan Bopanna s-au calificat în semifinale după o victorie excelentă cu frații Bryan, de trei ori campioni la Wimbledon. Îi așteaptă acolo Horia Tecău și Jean Julien Rojer
Pentru a treia oară anul acesta, Florin Mergea le-a venit de hac fraților Bryan; dar victoria aceasta e incomparabilă ca importanță cu celelalte două. Fără să clipească după pierderea primului set, Florin și Rohan Bopanna au făcut un meci grozav și au luat următoarele trei seturi: pe al doilea, la 4, iar pe ultimele două, în tiebreak-uri jucate excelent.
Florin a fost, încă o dată, omul meciului, dominând cu autoritate schimburile de pe baseline. Românul a strălucit la cel puțin un compartiment, forehandul down the line. Uneori a frapat ușurința cu care a stat în puncte și a distribuit lovituri aducătoare de avantaj în schimb, sau direct câștigătoare Când a fost să închidă meciul, Mergea a servit un as pe serviciul al doilea, ca un semn de exclamare pe întreaga sa evoluție. A fost al 17-lea as al perechii româno-indiene. Per total, Florin și Rohan au adunat 31 de lovituri direct câștigătoare.
Primul set a mers cap la cap până la 5-6, când favoriții 9 și-au pierdut pentru prima dată serviciul. Apoi, șocul s-a resimțit în start de set secund, când alt break i-a adus pe americani într-un avantaj ce părea deja insurmontabil. Dar Florin a semnat rebreakul cu un forehand winner în lung, iar câteva minute mai târziu, tot el a adus setul cu un smash. Energizat, Florin a fost, mai apoi, aproape imposibil de oprit.
Meciul a devenit de-a dreptul grozav, cu un nivel calitativ care face un promo foarte eficient pentru jocul de dublu. N-au mai fost break-uri, dar au fost servicii grele, în care ambele echipe au avut nevoie să-și aducă jocul A ca să-și conserve serviciul. Frații au salvat trei mingi de break consecutive la 3-3, iar la rândul lor au avut o șansă de break în game-ul următor. Tiebreakul a fost superb, iar Bopanna i-a pus capăt cu un retur în cross greu de strunit.
Ultimul set a fost și mai sărac în ocazii de break: doar una, salvată de Mergea/Bopanna. Când s-a ajuns în tiebreak, cei doi s-au ridicat la înălțimea momentului.
Eliminarea favoriților 1 este, cu siguranță, cea mai mare surpriză a turneului de dublu, dar la forma în care au intrat Florin și Rohan în turneu, nu e întru totul un rezultat inimaginabil înainte de startul zilei.
Victoria perechii Mergea/Bopanna înseamnă că vom avea o semifinală cu doi români la Wimbledon și, implicit, un reprezentant în finala de dublu, pentru a patra oară în ultimul deceniu.
Mai devreme, Horia Tecău și Jean Julien Rojer și-au confirmat și ei statutul de favoriți, câștigând în trei seturi cu Matkovski/Zimonjic, 6-4, 6-3, 7-6, într-un meci în care dublul româno-olandez a reușit 26 de lovituri direct câștigătoare. O victorie clară, departe de emoțiile trăite anterior în turneu, când cei doi au trebuit să revină de la 0-2 la seturi în turul secund, cu Begemann/Knowle.
Foarte important de notat că Horia și JJ sunt la al treilea turneu de Grand Slam consecutiv în care ajung în semifinale, ei repetând aceeași performanță în Australia și la Roland Garros.
Va fi al 5-lea meci între Tecău și Mergea în acest sezon, cu primul câștigându-le pe toate celelalte patru. Cea mai recentă s-a jucat tot la un Grand Slam, la Paris, când Horia și Rojer au triumfat în trei seturi.
„Deja jucăm des unul cu celălalt, dar e ciudat să ne întâlnim pe teren. Suntem prieteni, stăm destul împreună, ne vedem dimineața, vorbim. Apoi, pe teren, fiecare își dorește să câștige. Iar după meci ne felicităm și mergem mai departe. Dar e păcat pentru noi să ne scoatem unul pe celălalt. Suntem doar doi români la acest nivel, la dublu. Ne puteam întâlni într-o semifinală, sau sfert… E păcat să ne întâlnim devreme. Ar fi bine să fim pe părți opuse de tablou, să nu ne scoatem unul pe celălalt. Dacă pierdem, măcar să ne bată alții, nu să ne batem noi între noi”, spunea Horia Tecău la conferința de la acel meci.
Dorința i-a fost îndeplinită acum: întâlnirea celor doi se produce la un nivel mult mai înalt, o semifinală de Wimbledon. Turneu care înseamnă foarte mult pentru amândoi: Horia este de trei ori finalist, iar Florin, fost campion la juniori. Împreună au câștigat Wimbledon la juniori, în 2002 și 2003.
Cealaltă semifinală se joacă între două perechi competente pe iarbă, dar parcă mai puțin titrate în comparație cu alte dubluri care au ieșit din turneu, inclusiv campionii en-titre, Pospisil/Sock sau câștigătorii de la RG, Dodig/Melo: este vorba despre dublul Erlich/Petzschner și Murray/Peers. Perechile celor doi români sunt și cele mai bine cotate dintre cele patru.
prezintă semifinala românilor de la dublu
- Horia Tecău și Florin Mergea: 4-0 în 2015, 7-1 la general
- S-au întâlnit, anul acesta, în toate turneele de Grand Slam: în sferturi la Australian Open, în turul al treilea la Roland Garros și în semifinale la Wimbledon
- Ambele echipe sunt în Top 8 în Race to London, cu șanse excelente de a participa la turneul de final de an
- Împreună, Horia și Florin au câștigat la dublu Wimbledonul la nivel de juniori, în 2002 și 2003
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română