Începe! Shenzhen 2018: cum arată tabloul, care sunt adversarele româncelor și scenariile pentru locul 1
Tenisul se pune în mișcare, iar prima săptămână a anului va fi, ca de obicei, încărcată până la refuz; ochii noștri se vor concentra spre Shenzhen. Acolo își începe sezonul liderul mondial Simona Halep și unde va da o primă luptă pentru a-și apăra poziția pusă deja sub asalt, dar și alte patru jucătoare din România.
Simona Halep, numărul 1 și favorită principală, va începe primul turneu al anului împotriva americancei Nicole Gibbs (110 WTA), prima întâlnire dintre cele două.
Nicole Gibbs vine după un an complicat de accidentări, în care a jucat puțin. Este tipul de jucătoare agilă, agresivă și care nu are ezitări când vine vorba de atac; problema rămâne lipsa de consistență și deplasarea, adică aspecte pe care Simona știe cum să le exploateze.
În turul doi, Simona ar putea să întâlnească învingătoarea meciului Ying-Ying Duan, pe care a învins-o anul trecut în trei seturi la Eastbourne și Evgeniya Rodina, învinsă de asemenea de româncă în singurul lor meci jucat, la Roland Garros în urmă cu doi ani.
Trecând spre partea inferioară a tabloului, Mihaela Buzărnescu are parte de un meci tare. O va întâlni pe Maria Sharapova în primul tur, acesta fiind prima lor întâlnire. În această fază a sezonului, nu-i neapărat clar pentru cine e mai greu meciul, de fapt. După un sezon fantastic, încheiat practic în ultimele lui ore, Mihaela pornește în acest meci având în spate multă încredere, ceea ce până la urmă poate face diferența în orice meci, indiferent de adversară. Sharapova, la rându-i, este la startul unui an în care va dori, firește, să revină în Top 10 și să conteze în fazele avansate ale turneelor mari.
Tot pe partea de tablou a Simonei se află și Monica Niculescu, pe care Halep ar putea-o întâlni în sferturile de finală. Până acolo, Moni trebuie să treacă în primul tur de Aryna Sabalenka, jucătoare din noua generație, cu un final de sezon în forță și cu un tenis ultraagresiv, dar și o jucătoare de genul celor pe care Monica le încurcă serios și le pune mari probleme. Acesta va fi primul meci între ele, iar în caz de victorie Monica va juca în optimi fie cu Maria Sakkari, fie cu o jucătoare din calificări; sferturile, cum spuneam, lasă loc de o întâlnire între Simona și Monica (2-0 la H2H pentru Simona).
Irina Begu, a patra favorită a turneului, începe cu Liu Fangzhou, în turul doi ar putea urma Ekaterina Alexandrova, pe care Begu a învins-o chiar anul trecut, iar în sferturi ar fi Timea Babos, favorită 8 (2-1 la H2H pentru Babos). Traseul ar duce tot la Simona, în semifinale (5-0 la H2H pentru Simona în meciurile cu Irina, 3-0 la H2H pentru Simona cu Babos).
Și Ana Bogdan este pe tabloul principal, acolo unde va juca împotriva Camilei Giorgi, adică aceeași adversară avut anul trecut, tot în primul tur și tot la Shenzhen. Atunci s-a impus Giorgi într-un meci de trei seturi. Învingătoarea meciului o va primi pe Jelena Ostapenko sau Kristyna Pliskova.
La dublu, Simona Halep face pereche cu Irina Begu (vs Han/Liang în turul 1), Raluca Olaru și Olga Savchuk sunt favorite 2 (vs Gibbs/Zhao), iar Buzărnescu/Irina Bara le întâlnesc pe Knoll/Dzalamidze.
Scenariile pentru locul 1
În ce privește locul 1 în clasamentul WTA, lucrurile nu puteau sta diferit față de finalul sezonului anterior, an când, pentru prima dată după foarte mulți ani, am avut 5 jucătoare au preluat locul 1 într-un singur an.
Așadar, după prima săptămână, trei jucătoare pot ocupa prima poziție: Simona Halep, Garbine Muguruza și Caroline Wozniacki.
-Simona Halep va rămâne lider mondial dacă va câștiga titlul la Shenhzen, indiferent de ce va face Muguruza (care joacă la Brisbane) și Wozniacki (care joacă la Auckland);
-Dacă Muguruza va ajunge în finală la Brisbane, atunci Simona va trebui să ajungă în semifinale pentru a rămâne pe locul 1;
-Dacă Muguruza ajunge în finală la Brisbane iar Simona în semifinale la Shenzhen, ambele vor avea același punctaj, dar conform regulamentului, Halep va rămâne pe locul 1 pentru că are mai multe puncte la turneele de Grand Slam, WTA Finals, Premier Mandatory sau Premier 5 în ultimele 12 luni (Simona cu 5.636, Muguruza, cu 5.396);
–Cu șanse de a reveni pe locul 1 mondial după 5 ani este și Caroline Wozniacki. Ca acest lucru să se întâmple, ea trebuie să câștige titlul la Auckland, Muguruza să piardă înainte de finală la Brisbane, iar Simona, înainte de sferturi la Shenzhen.
Yassss our Main Draw is here!! #ShenzhenOpen #ShenzhenOpenWTA #ShenzhenOpen2018 pic.twitter.com/0p6T4SjWVU
— Shenzhen Open (@ShenzhenOpenWTA) December 30, 2017
https://twitter.com/ShenzhenOpenWTA/status/946982732554412032
Romania’s Irina-Camelia Begu sure is an expert in making these kids smile! #ShenzhenOpen #ShenzhenOpenWTA #ShenzhenOpen2018 pic.twitter.com/pzUZeoyqQ1
— Shenzhen Open (@ShenzhenOpenWTA) December 29, 2017
***
Nou! Am lansat „Simona de păstrat”, un album foto. Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului.
Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți iei un exemplar de aici.