În 2017, succesul lui Ostapenko a venit într-un interval scurt de timp, în viteză și greu de anticipat, ca tot jocul ei, de altfel. Unul dintre cele mai interesante subiecte din 2018 va fi s-o vedem cum va reacționa presiunii, cum va gestiona fiecare mic eșec, inevitabil la un moment dat.
Cu o intrare în tenisul mare controversată, succesul Jelenei Ostapenko din acest an era neanunțat de nimic. Succesul pentru ea a venit într-un interval scurt de timp, în viteză și greu de anticipat, ca tot jocul ei, de altfel.
Ostapenko e jucătoarea care în 2015, la primul turneu al anului (Auckland) era cât pe ce să fie descalificată (la cererea adversarei) după ce a aruncat cu o rachetă în direcția unui copil de mingi. E jucătoarea care vocifera în permanență când lucrurile nu-i ieșeau cum trebuie, neacceptând că uneori adversara poate face și ea un joc bun. E jucătoarea care da senzația că nu poate concepe să piardă; de aici și handshake-urile problematice, care au făcut-o rapid cunoscută în social media. Dar acea jucătoare a reușit să-și canalizeze în direcția cea bună energia, iar în doar doi ani a reușit rezultate impresionante. Și-a anunțat succesul din acest sezon în 2016, când s-a calificat în prima finală Premier 5 (Doha), după victorii la Svetlana Kuznetsova, Petra Kvitova sau Andrea Petkovic. Îar anul acesta, la doar 20 de ani a devenit cea mai tânără jucătoare care câștigă la Roland Garros din 1997 și prima jucătoare care câștigă la Paris fără să fie cap de serie din 1933.
De asemenea, a intrat în top 10, a câștigat primul titlu WTA (câștigase Slam fără să aibă titlu în circuit) și s-a calificat tot în premieră la WTA Finals, cea mai tânără calificată din ultimii opt ani.
Deși primul meci în care am văzut-o vreodată jucând a fost o finală ITF la Sankt Petersburg cu Patricia Țig (până la Roland Garros acesta era cel mai mare titlu al ei), parcursul avut la Doha anul trecut a fost un prilej bun de a vedea și mai bine ce poate letona. De la meci la meci senzația era că trebuie urmărită. Ce m-a impresionant la ea a fost lejeritatea cu care generează atâta forță. Fără să lase impresia că se întrebuințează serios, fără să se poziționeze neapărat bine la minge, loviturile ei sunt foarte grele și adânci. Întâlnirea cu Petra Kvitova a fost testul suprem care mi-a confirmat că da, chiar trebuie urmărită. Să o vezi pe Kvitova dominată categoric în schimburile de pe baseline, fără să poată să impună ea ritmul în fața unei jucătoare care se anunța a fi de aceeași categorie, iată un semnal destul de puternic că Jelena trebuie luată în seamă. Și a mai fost un lucru care mi-a atras atenția, tot la Doha. După finala pierdută în fața Carlei Suarez Navarro, la ceremonie, deși avusese cea mai bună săptămână din viața ei și era felicitată de organizatori pentru intrarea în Top 50, Ostapenko, deloc impresionată, a spus ca pentru ea să fie în top 50 nu e un obiectiv. Obiectivul ei e să fie cea mai bună. Nu era doar o toană de copil răsfățat.
Și de aici a început aventura. Am urmărit-o constant cu fiecare ocazie. A continuat să uimească cu jocul agresiv, cu capacitatea ei de a produce lovituri câștigătoare din absolut orice poziție, dar și să dezamăgească cu atitudinea avută în multe meciuri. Ba chiar după finala pierdută categoric la Charleston în fața Dariei Kasatkina m-am gândit că atitudinea ei o va trage întotdeauna în jos și nu va reuși să își împlinească potențialul. Privind la ce a reușit după aceea, nu cred că e deloc greșit să spun că și atitudinea, așa cum e ea, e un factor al succesului ei.
De fapt, atitudinea arătată de Ostapenko, nemulțumirile ei la fiecare lovitură ratată, vociferările la fiecare reușită a adversarei arată că își dorește să câștige, că vrea să facă totul perfect. Nu acceptă ca altcineva să fie mai bun decât ea, de aici și unele dialoguri faimoase de la OCC în care pare că nu-și respectă adversara, dar asta se poate îmbunătăți peste timp; important e că are deja acea determinare extremă, ingredientul lipsă în cazul altor jucătoare mai așezate. Deocamdată, dorința de a fi cea mai bună și de a căuta să facă totul perfect s-a concretizat, iar Jelena a devenit una dintre cele mai bune jucătoare ale lumii.
Succesul ei, firește, nu a venit doar datorită determinării, ci, ca orice performanță obținută cinstit în lumea asta, a venit muncind. Medina Garrigues, cea care i-a fost antrenoare până la Singapore, spunea că Jelena muncește enorm la antrenamente și, aparent surprinzător, e foarte docilă. Multe persoane care i-au urmărit antrenamentele au avut aceeași concluzie: Ostapenko dă foarte mult. E adevărat, în circuitul WTA forța și agresivitatea sporită îți pot aduce victorii importante, dar nu îți aduc și constanță. Pe când Ostapenko a fost extrem de constantă anul acesta, iar acest lucru e susținut de un stat simplu: chiar dacă, de dragul discuției, nu ar fi avut cele 2000 de puncte de la Roland Garros, ea tot ar rămâne cu destule puncte cât să fie la marginea top 10.
Ostapenko pare că a dus agresivitatea la cu totul un alt nivel. Fiecare lovitură a ei e foarte plată, grea și mereu la limită. Nu caută să își construiască punctul sau să aștepte o minge pe care să accelereze și să fie decisivă. În schimb, tot timpul impune un ritm alert, greu de susținut de adversară, care nu apucă să preia în vreun fel controlul punctului sau raliului. La Singapore, Karolina Pliskova întreba la OCC ce să-i facă pentru că lovește prea tare, nu are timp și nu își poate face jocul.
Iar pe lângă toate astea, Jelena știe să își ajusteze loviturile, de fapt elementul cel mai important al jocului ei. Dacă ar fi doar agresivă, jocul ei ar fi un adevărat haos. Însă reușește să se adapteze și să-și ajusteze jocul în funcție de circumstanțe. Cel mai bine se vede asta când întâlnește fie o jucătoare la fel de agresivă ca și ea, dispusă să dea totul în fiecare lovitură (cum ar fi Giorgi, pe care a și învins-o anul acesta) sau o jucătoare cu multe opțiuni, care mixează bine și e foarte solidă în defensivă (pe Wozniacki a învins-o de 4 ori în 4 meciuri).
Un alt plus la ea e că sezonul acesta a jucat foarte mult dublu (a câștigat 2 titluri Premier), scopul fiind de fapt o îmbunătățire a jocului la fileu și a returului. Pentru că, dacă atunci când joci un meci de simplu e suficient uneori să pui mingea în teren la retur, dublul (cu un adversar în apropierea fileului) te obligă să returnezi mai strategic și să cauți cele mai bune unghiuri. E ceea ce Ostapenko a și reușit în foarte multe meciuri de-a lungul acestui sezon.
Există și o lovitură care a tras-o în jos. Letona a încheiat anul cu 380 de duble greșeli în 63 de meciuri și cu o medie de 6 duble pe meci. Serviciul e lovitura care i-a dat cele mai mari bătăi de cap, ceva despre care spunea la ultima conferință de presă de la Singapore că va încerca pe cât posibil să îmbunătățească în intersezon.
Recent, un jurnalist australian spunea despre Ostapenko: “La început, jocul ei mi se părea sălbatic și fără prea mult sens, dar cu cât am început să o urmăresc mai mult, cu atât tehnica loviturilor (mai puțin serviciul), strategia și modul de lovire m-au impresionat”. Într-adevăr, Ostapenko e genul de jucătoare care te captează pe măsură ce o urmărești mai mult. Nu îi e teamă, adoră să fie pe scena mare (de reamintit bucuria ei când a ajuns pe Ashe la NY, după ce programul fusese dat peste cap de ploaie). De asemenea, răspunde provocărilor și nu se lasă intimidată de nimeni. Totul e intens la ea.
Sezonul viitor? Unul dintre cele mai interesante subiecte din 2018 va fi s-o vedem cum va reacționa presiunii, cum va gestiona fiecare mic eșec, inevitabil la un moment dat. Deocamdată, când a fost vorba de presiune și de gestionare a situațiilor dificile, a fost excelentă. După Paris multă lume se aștepta la o cădere, dar a răspuns cu sferturi la Wimbledon. Apoi, după înfrângerile consecutive din sezonul de hard american, a răspuns cu 8 victorii la rând, primul titlu WTA, alte două semifinale și a închis anul cu o victorie la Pliskova, a 4-a victorie a anului vs. top 5.
În 2018, Ostapenko va rămâne în continuare una dintre petele de culoare ale circuitului.
Foto: Jimmie48Photography
***
Nou! Tocmai ce am lansat „Simona de păstrat”, un album foto. Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei înainte de Sărbătorile de iarnă.
Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți iei un exemplar de aici. Dacă faci comanda între 11-17 decembrie, pachetul ajunge la tine la timp pentru Sărbători.
Citește și alte articole din Retrospectiva 2017:
O istorie subiectivă a sezonului 2017: ianuarie, Australian Open | martie, IW – Miami
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
