Cum a fost anul Irinei Begu: căderi, dificultăți în gestionarea presiunii, dar și al 4-lea titlu WTA

Cu un excelent 2016 în spate, sezonul 2017 se anunța unul interesant și promițător pentru Irina Begu. Cu un an înainte, ea reușise mulți pași nemaifăcuți anterior: victorii multe, borne bifate în premieră la turnee mari, urcare până aproape de top 20, prima optime la un Slam, prima semifinală la un turneu Premier 5. Erau suficiente semne că un alt un pas mare îi este la îndemână. Își demonstrase că poate învinge jucătoare importante, că are jocul să deranjeze pe oricine, și mai important, începea să creadă din ce în ce mai mult. Semn al acestor investiții de încredere: a fost primul an în care în intersezon s-a pregătit în afara țării, la Dubai, iar la începutul anului, obiectivul declarat era să intre și să se mențină în Top 20 și să acorde o atenție mai mare turneelor majore.

Doar că lucrurile nu au stat tocmai conform așteptărilor. Cum se întâmplă în tenis, un an de genul celui avut de Irina în 2016 aduce, într-adevăr, un nivel mare de încredere și motivație, dar și multe capcane sau dificultăți noi, neîntâlnite anterior. Dintr-o dată trebuie să confirmi, ești cap de serie la multe dintre turnee, apare presiunea, așteptările sunt mari. Când ești prima dată în situația asta, lucrurile pot scăpa rapid de sub control.

Așa s-a întâmplat și în cazul Irinei. Contextul nefast a ‘ajutat-o’ o idee. La primele turneele ale anului, Irina a întâlnit în primele tururi jucătoare ca Daria Kasatkina (de două ori), Svetlana Kuznetsova, Anastasija Sevastova sau Karolina Pliskova; jucătoare care are nevoie de ritm, Irina s-a trezit cu un bilanț de 2-8 după primul segment important al sezonului.

După câteva modificări în echipa cu care lucra de ani buni (Adrian Cruciat și Irina au decis de comun acord să înceteze parteneriatul), Irina a început să lege victoriile când a intrat pe zgură. Semnele de revenire au constat într-un sfert de finală la Charleston (după un double bagel contra Caglei Buyukacay, primul al carierei pentru Irina, plus o victorie solidă la Sam Stosur, pe atunci în top 20). Acest rezultat a fost confirmat mai apoi cu o semifinală la Istanbul și optimi la Madrid. Și totuși, ceva nu mergea.

În toată această perioadă, jocul Irinei a arătat multă nesiguranță, a părut chinuit, de altfel ca multe dintre victoriile obținute. A fost nevoie de o eliminare în primul tur la Roland Garros (acolo unde anul precedent reușise cel mai important rezultat la un Slam) ca să înțelegem cât de cât unde era problema și de unde veneau toate astea:

“Ajunsesem să nu mă mai bucur de tenis, să nu mă mai bucur de ceea ce făceam eu. Era tot timpul presiunea constantă pe care mi-o puneam eu singură. Pur și simplu, atunci când s-a terminat Roland Garros, am simțit asta ca o eliberare. Toată această perioadă a fost ca o contradicție: eram pe teren, dar nu-mi doream să fiu pe teren”, povestea Irina în interviul dat 30-0 despre cum a fost toată perioada până la Roland Garros.

Faptul că a scăpat de toate punctele de apărat și nu mai simțea atât de multă presiune s-a văzut imediat iar rezultatele au început să apară. Întâi, s-a calificat într-o finală ITF de 100K la Southsea, turneu pe care l-a folosit pentru a-și redresa încrederea și ca să adune meciuri. Apoi, după ce a bifat o victorie la Wimbledon și a părăsit turneul cu senzația că putea mai mult, a venit la București, unde a gestionat excelent turneul. A luat titlul atât la simplu, al patrulea ei titlu WTA câștigat și, interesant, primul pe zgură, cât și la dublu, alături de Raluca Olaru.

Turneul de la București a fost un nou prilej de a vedea ce poate Irina atunci când e calmă, motivată și dispusă să dea totul. A fost o săptămână excelentă, în care a impresionat cu un tenis compact și îngrijit, agresiv, mereu cu soluțiile cele mai potrivite și cu un nivel pe care a reușit să-l ridice de fiecare dată când situația a cerut-o. Cu alte cuvinte, și-a adus aproape cel mai bun tenis al ei și a reușit să arate încă o dată cât de periculoasă poate fi dacă reușește își alinieze armele.

Ambele titluri au fost obținute fără vreun set pierdut; la simplu le-a învins, printre altele, pe Carla Suarez Navarro și Julia Goerges în finală (și ce an bun a avut Julia; privind în urmă, victoria Irinei e și mai relevantă); pe tabloul de dublu ea și Raluca au pierdut doar 16 game-uri.

Și totuși. Deși era bine poziționată pentru restul sezonului după aceste reușite de la București, iar antrenorul ei, Artemon Apostu, spunea că se pot construi multe pe această săptămână, lucrurile au revenit pe o pantă descendentă. După o înfrângere la limită într-un meci frustrant cu Venus Williams la Toronto, în care a împins-o serios pe veterana americană și a avut multe șanse de a câștiga acel meci, au urmat alte serii de înfrângeri și eliminări premature. Iar când a încercat să participe la turnee mai mici (Taskhent, Tianjin) pentru a găsi victorii de moral, Irina nu a întâlnit cele mai facile adversare, vezi întâlnirea cu Maria Sharapova la Tianjin. Când n-ai mai fi zis, Irina a reușit să se regrupeze la ultimul turneu al anului și să termine anul pe o notă pozitivă. La Moscova a reușit o semifinală care a readus-o aproape de Top 30, încheind astfel un sezon nu tocmai strălucit într-un mod optimist.

Per total, nu e cel mai bun an al Irinei, dar multe jucătoare ar fi mulțumite dacă așa arată anii nesatisfăcători. A fost, totuși, un sezon în care a reușit să câștige un titlu WTA (în ultimii trei ani a reușit de fiecare dată cel puțin un titlu) și să se mențină foarte aproape de top 30. Mai important, a fost un an cu învățăminte care-și pot arăta utilitatea mai târziu, așa cum sublinia și ea imediat după Roland Garros: “Cred că aș ști ce să fac într-o situație similară pe viitor. Bineînțeles că un sportiv își dorește întotdeauna să aibă numai perioade bune, să câștige turnee, să facă rezultate bune. Dar sunt importante și momentele de genul ăsta”.

Sunt importante, pentru că ne arată mai clar cine suntem. În 2018, Irina are șansa să arate cine e și ce poate să facă.

 

***

Bonus

„În tenis, bucuria victoriei și supărarea înfrângerii sunt mereu imediate. Se întâmplă pe loc, fără întârziere. Urmele lor, în schimb, sunt lungi. Le poți urmări înapoi, ca un detectiv – pui în ordine, piesă după piesă, toate deciziile și toate antrenamentele profitabile (sau păcătoase) care te-au adus aici.

Pentru că tenisul nu e capabil să spună minciuni. Nu poți să-l păcălești, dar nici el nu te poate menaja. Dacă-n mintea ta e gălăgie, jocul nu va fi liniștit; dacă ești prea încordat, prea leneș sau, dimpotrivă, prea peste tot, tenisul tău va fi oglinda ta onestă: ai grijă de el, va avea grijă de tine; te răstești la el, se va răsti înapoi la tine. Și la cei care se uită la tine.

Irina, cu tenisul ei solid, așezat, cu stilul ei amabil, cuminte, se înscrie în grupul jucătoarelor care formează circuitul din urma marilor personaje. Unde starurile – Serena Wiliams, Maria Sharapova, chiar Simona Halep – joacă și trăiesc în vitrină, admirate, contestate și, în tot cazul, examinate de la primul forehand la ultima declarație, Irina joacă la umbră. Nu sportul ăsta se învârte în jurul ei, dar invers: Irina se-nvârte prin circuit. O face cu ușurința celei care a muncit serios, iar munca i-a fost răsplătită. În plus, distanța îi priește.

 

„Eu sunt o persoană mai discretă, deci nu-mi place foarte mult atenția. Mă vedeți și la conferințele de presă: particip cu deschidere, dar nu sunt mereu în largul meu. De-asta mă și refer mai mult la lucrurile tehnice și intru rar în subiecte din afara terenului.”

Nu o deranjează că interesul merge spre jucătoarele din top 10 și spre cele din țările mai puternice economic sau mai mari. I se întâmplă adesea ca după unele jocuri pe care le câștigă să nu aibă niciun interviu, iar adversare din afara topului 100 să aibă două-trei când pierd. „Contează mult țara de unde venim. Dar cred că eu sunt aceeași și când primesc atenție, și când nu o primesc. Pentru că sunt destul de autocritică. Dacă presa mă laudă pentru o victorie mare, iar eu știu că n-am jucat prea bine sau că nu simt mingea la antrenamente, tot asta e mai important. Sigur, e important să câștigi și când joci ceva mai slab”, recunoaște, dar barometrul ei rămâne antrenamentul: dacă aleargă și lovește bine la antrenament are încredere că asta se va vedea – mai devreme sau mai târziu – și în meciuri.”

Pasaj din articolul dedicat Irinei Begu în 30-0 Pe Curat, Ediția 2017. Ca să citești tot articolul și multe alte asemenea scriituri cu personajele tale preferate din tenis, ia-ți de aici un exemplar.