Sorana s-a oprit în semifinale, dar anul are semne bune pentru ea
Uitaţi scorul (2-6, 7-5, 4-6) o secundă. Concluzia este alta, dincolo de înfrângere: că Sorana pare dispusă, în sfârşit, să muncească mai mult, să alerge, să tragă de ea până la capăt, indiferent de scor şi de situaţiile dificile în care se găseşte pe parcursul unui meci. O răsfăţată a presei în ultimii ani, îndeosebi după sfertul de finală de la Roland Garros, dar neconfirmat de rezultate ulterioare la fel de bune, Sorana a cochetat cu ieşirea din prima sută mondială şi arăta toate semnele unei promisiuni care nu se ridică la nivelul aşteptărilor, aşteptări create tot de ea.
La Pattaya, am văzut însă o Sorana revigorată, mult mai determinată decât în anii anteriori, decisă să lupte până la ultima picătură de energie. Este exact elementul care i-a lipsit în ultimele sezoane, dar pe care l-a regăsit în acest start de 2012. Sfertul de la Hobart n-a fost, poate, suficient să fie luată în serios, dar apoi a venit turul 3 la Australian Open, victoria la Stosur şi acest turneu de la Pattaya, unul nu prea mare, dar să nu uităm la câte turnee a pierdut Cîrstea meciuri pe care, pe hârtie, trebuia sa le câştige. Aici a evitat, în primele două tururi, surprizele neplăcute contra adversarelor în faţa cărora trebuia să câştige, apoi a revenit, în două situaţii grele, cu Zvonareva, în sferturi, şi cu Kirilenko, în semifinale, după un prim set mai slab.
Contra Mariei, buna sa prietenă, Sorana a întors de fiecare dată meciul când s-ar fi presupus că urmează să-l piardă. A revenit mai întâi în setul doi, când Kirilenko a servit, la 5-4, pentru meci. Trei game-uri consecutive au propulsat-o pe româncă în decisiv. Apoi a mai recuperat un break la 4-3 în ultimul set, când, încă o dată, rusoaica se desprinsese. Într-un moment în care nivelul meciului crescuse oricum foarte mult, am avut parte de cel mai spectaculos game al meciului, poate chiar al turneului. Schimburi intense, aproape brutale, mingi salvate din poziţii limită şi un spectacol de bună calitate. S-a impus Kirilenko, iar, după două mingi de meci salvate de Sorana, rusoaica a închis meciul la a treia tentativă, răzbunând astfel cele două înfrângeri suferite anterior la româncă.
Pentru Cîrstea rămân, cum spuneam, multe aspecte pozitive: prima semifinală a anului, victoria, fie şi printr-un abandon, la o jucătoare de top 10 (Vera Zvonareva – a fost a şasea oară când Sorana câştigă la o jucătoare din primele zece) şi, mai important, revenirea în top 50 WTA de luni, atunci când clasamentul va fi updatat. În plus, o mai mare consistenţă în rezultate, motiv pentru ea să spere că 2012 va însemna revenirea definitivă în prim-plan.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română