Lipsă de inspirație. Simona nu găsește justa măsură pe suprafața lentă de la Singapore

Știu că e cam greu acum (cred că voi scrie în curând și acel ghid pentru fani, de depășire a momentelor dramatice de după înfrângeri, am adunat câteva ponturi și tennis hacks); hai, totuși, să vedem ce s-a întâmplat azi, pentru că problemele pe care Simona le-a avut în meciul de azi au fost anunțate de problemele pe care le-a avut în meciul cu Wozniacki. Ca de obicei în tenis, ele sunt o combinație între stilul de joc al adversarei, teren și stilul de joc al Simonei.

Îmi aduc aminte de un meci de-al ei de acum câțiva ani, pierdut pe zgură cu Suarez-Navarro, un chin de trei seturi, cu schimburi epuizante, în care niciuna nu putea da lovitura finală. La sfârșitul lui, am clipit și am realizat că pe terenuri lente, Simona se poate canoni să închidă meciuri contra jucătoarelor cu profil de joc similar. Terenurile mai lente îi convin când joacă cu jucătoare de forță, pentru că-i dau o fracțiune de secundă în plus pentru a ajunge la minge, însă contra jucătoarelor de tip counterpuncher, Simona are nevoie de ajutorul unei suprafețe mai rapide, care să-i ajute loviturile să penetreze. Am mai spus că Halep mi se pare o jucătoare de tip hibrid, care stă în acea zonă intermediară: poate să facă și defensivă foarte bine, și poate să apese pe lovituri când situația o cere pentru a-și face winner. Dar nu poate să facă winner de oriunde, oricând, după bunul plac, anulând orice tip de suprafață, ca jucătoarele big hitter.

Acestea fiind spuse, suprafața de la Singapore a pus probleme de ajustare tuturor jucătoarelor. Mi se pare relevant că toate meciurile fie au fost bătăi, fie bătălii; afaceri scurte de două seturi clare sau maratoane de trei seturi. Acest extremism al scorurilor între jucătoare de valori foarte similare poate însemna că și-a băgat coada un factor extern, (toate dovezile indică spre suprafață) la care unele jucătoare s-au adaptat, iar altele nu.

Nu vreau să aud obiecții de tip ”acum hai să-i găsim scuze”. Știm cu toții ce diferență face suprafața; nu putem să-l declarăm răspicat pe Federer GOAT datorită felului în care a fost dominat de Rafa pe zgură.

Înapoi la oile noastre din rasa ”Singaporeza lentă” și fac un mic ocol (heh). În vreo două din OCC-urile primului meci de azi, papa Garcia i-a recomandat lui Caroline să-și nuanțeze loviturile. Tenisul lui Garcia este alcătuit în mod normal din lovituri plate și rapide, dar ele n-o deranjau deloc pe Wozniacki, care redirecționa nonșalant utilizând viteza mingii. În plus, franțuzoaica risca mult să greșească, pentru că era tot timpul cea care avea inițiativa. 6-0 în nici jumătate de oră este un semnal că așa nu merge.

Așa că Garcia Sr i-a spus să pună efect liftat pe lovituri, să utilizeze mai degrabă adâncimea decât viteza lor pentru a o împinge pe Wozniacki în spate. Garcia a purces să facă ajustările, dar nu i-a ieșit imediat: atunci când jucătoarele își modifică nu numai planul, dar și stilul de joc, este un proces delicat și incert. Începutul setului doi a fost un du-te-vino de hărțuială, în care Garcia a curbat loviturile, dar nu numai atât: a început să atace fileul pentru a scurta punctele. După ce-a forțat breakul și a luat conducerea, la următorul OCC, Garcia Sr a repetat același lucru. Când Caroline i s-a plâns gesticulând (apropo, ați observat câte dintre OCC-uri la acest WTA Finals au fost ca niște dezbateri aprinse între jucătoare și antrenor, în loc de obișnuitele sesiuni de sfaturi unidirecționale?) Garcia Sr a spus că o înțelege, dar să încerce să găsească ”justa măsură” în lovituri, spunându-i să-și modifice un pic si amplitudinea swingului, și felul cum își ține încheietura.

Garcia a câștigat până la urmă, întorcând meciul, pentru că a reușit să găsească ”justa măsură” în modificarea loviturilor, dar și pentru că a avut niște arme de rezervă: serviciul și mai ales urcările eficiente la fileu, care i-au câștigat multe puncte mai ușor. Pe final, a contribuit și Wozniacki, care s-a panicat și a dat mai multe cadouri decât de obicei.

Am făcut această paranteză ca să exemplific ideea că uneori găsești ”justa măsură”, alteori, nu (Garcia a găsit-o azi, dar n-a reușit s-o găsească cu Simona, de exemplu).

Cahill i-a spus același lucru Simonei: să pună spin pe lovituri, să varieze, să ridice mingea pe reverul Svitolinei, și să avanseze la fileu pentru drive volley când Svitolina era prea retrasă. Din păcate, chiar dacă Simona a aplicat, loviturile ei nu au avut adâncimea necesară în schimburi — făceam o comparație cu Wozniacki, care nici ea nu dădea tare, dar mingile ei cădeau constant la un metru de baseline, pe când ale Simonei majoritatea abia treceau de careu. Oricât ar varia ea jocul, dacă adâncimea nu e suficientă, nu poate împinge adversara în spate pentru a-și deschide terenul și a face winner.

Este și declarația ei de la conferință, unde a spus că pur și simplu mingea nu se ducea. Nu-i doar așa, o vorbă, faptul că Darren îi spune constant: ”fii tare pe picioare în schimburi”, pentru că Simona își propulsează mingea nu neapărat cu ce face trunchiul, ci stând jos pe genunchi și împingând în picioare. Dar pe tot parcursul săptămânii mi s-a părut că a avut mai multe probleme decât de obicei la timingul loviturilor, că felul cum îi vine mingea o surprindea (pe ea, care are o anticipare foarte bună), că avea nevoie de mai mulți pași de ajustare și uneori se întindea după mingi sau le greșea pe cele joase.

Așa cum am spus, meciurile ei contra jucătoarelor counterpuncher, mai ales pe teren lent, vor fi maratoane. Chiar ea spunea, mai în glumă mai în serios, după tragerea la sorți, că e o grupă în care va trebui să alerge mult. Kim Clijsters, care a comentat meciul pentru WTA TV, spunea că singura ei șansă este să transforme meciul într-o bătălie fizică, pentru că nu poate face cu ușurință lovituri câștigătoare. Însă săptămâna asta Simonei i-au lipsit răbdarea, claritatea și poate și alternativele. Atunci când terenul este atât de lent și loviturile din spate nu-l străpung, poate să fie, cum bine zicea cineva, ca și cum ai alerga pe scara rulantă invers. În cazul ăsta, ar fi bine să poți să sari de pe scara rulantă și să iei liftul, urcând la fileu, sau punând scurte, sau lovind suficient de tare cât să anulezi lentoarea suprafeței. Din păcate, Simona ezită să folosească primele două alternative (a treia nu e posibilă), iar când o face, în disperare de cauză, o face cu jumătate de gură, ca urcările lipsite de succes de pe finalul meciului.

Vreau să fiu foarte clară. Nu cred că Simona a pierdut ultimele două meciuri din cauza planului de joc, ci din cauza execuției. Cei care iar vor ca Simona să-l arunce pe Darren din tren să se liniștească: tot ce i-a spus Darren a fost întemeiat, a fost același lucru pe care i l-a spus și Garcia Sr fiicei sale. Doar că Garcia a găsit până la urmă din butoane dozajul necesar, Simona nu: când a fost prea agresivă, forțând prea devreme și greșind, când a stat prea mult în schimburi cu lovituri scurte și a fost împinsă în defensivă. Pe ici, pe acolo, azi Simona a găsit ”justa măsură” mai mult ca împotriva lui Wozniacki : acele drepte și revere câștigătoare în lung de linie sau la acel schimb în cros pe rever unde a câștigat datorită unei accelerări neașteptate, servicii bune în momente importante. Însă frustrarea ei generală în legătură cu suprafața, frustrare cu care a intrat de la început pe teren (probabil alimentată și de înfrângerea drastică cu Wozniacki), s-a ridicat mereu deasupra, împiedicând-o să opună o rezistență constantă, susținută.

 

***

Pachetele au început să plece spre voi!

Tricourile care sărbătoresc un moment istoric pentru tenisul românesc sunt în Shop, așa cum au fost votate de cititorii 30-0.

Ia-ți „Onederful” – preferatul publicului – și „Onederful Black”. 

Onederful 

Onederful Black