Simona, cuvinte frumoase: "Serena e mai bună, o respect mult. Vor mai urma astfel de meciuri". Toate declarațiile Simonei

Treizecizero | 3 aprilie 2015

Simona: „O respect mult ca persoană pe Serena, îi respect și cariera. Nu are totul de-a face cu forța, ea joacă un tenis foarte bun, înțelege tenisul și poate lovi mingea de oriunde”

Simona Halep le-a mai dat câteva motive jurnaliștilor străini să o placă, oferind câteva insight-uri mature după meciul pierdut cu Serena (cronică updatată) în semifinala excelentă de la Miami. Mai jos, toate declarațiile făcute de româncă la conferința de presă.

Spune-ne gândurile tale despre meci. Aproape că ai ajuns prima la linia de sosire, dar lucrurile n-au mers în favoarea ta la final.

Da, am fost aproape, dar am pierdut. Sunt tristă pentru asta. Serena a fost prea puternică la începutul meciului. A lovit foarte, foarte tare fiecare minge. Dar am luptat până la capăt, iar asta e un motiv ca să fiu mulțumită acum. Am fost aproape. Azi am văzut că pot să câștig. Am fost un pic obosită la final, dar e normal, am deja foarte multe meciuri jucate. E ok. A fost mai bună ca mine. E mai bună ca mine, pentru că e pe locul 1 în lume și pentru că e Serena. N-am decât să iau lucrurile pozitive din acest turneu, din acest meci și să merg mai departe.

A fost cu siguranță o luptă frumoasă. Putem să ne așteptăm la mai mult acum? Serena n-a avut pe nimeni în ultima vreme care să o împingă la limită tot timpul, așa cum ai făcut tu în ultimele câteva meciuri. Să ne așteptăm la mai multe meciuri precum acesta între voi două?

Cred că da. Sper că da. Cred că acum știu cum să joc împotriva ei, am deja mai multe meciuri împotriva ei și am experiență. Cum am zis și înainte, fiecare meci cu ea e o experiență utilă, e o ocazie să înveți foarte multe lucruri noi. Acum am învățat că pot să fiu într-un meci foarte strâns cu ea. Știți, mă simt grozav acum pentru că am jucat un tenis bun în seara asta. Scorul echilibrat e important, dar în același timp e dureros să pierzi un meci atât de strâns pe final. Dar astfel de lucruri sunt normale, trebuie să le accept și să merg mai departe cu încrederea și cu lucrurile bune pe care le-am adunat.

Ea a câștigat aici de șapte ori, iar publicul e foarte obișnuit s-o vadă având succes la acest turneu. În seara asta, a fost destul de clar că publicul a fost de partea ta. Cât de mult te-a ajutat asta? Sau măcar ți-a atras atenția?

Mă ajută foarte mult când văd că oamenii mă susțin de fiecare dată, peste tot pe unde mă duc, e important. Te simți grozav când ești pe teren și-ți auzi numele strigat între puncte, și toți sunt cu tine. Vreau să le mulțumesc. Pentru mine e foarte important să am fani. Tenisul e grozav. Îl iubesc. Și intru cu și mai mult drag pe teren când știu că oamenii vin special pentru mine.

Cred că de la televizor s-a văzut că la finalul setului doi n-ai realizat că îl câștigaseși.

Da, n-am realizat că setul e gata. Nu știu de ce. Nu am jucat pentru scor, cu gândul la scor, jucam pentru a-mi găsi cel mai bun tenis al meu, să încerc să stau aproape de ea și să lupt pentru fiecare punct. Da, a fost un moment ciudat.

De pe margine, s-a văzut că ea a jucat extraordinar în primul set. Simți că ai o soluție pentru astfel de momente sau trebuie să aștepți ca ea să-și scadă nivelul?

Mă gândeam în fiecare game ce trebuie să fac, ce pot să fac ca să schimb jocul, să schimb ceva. Uneori, trebuie doar să aștepți și să își cauți ritmul și pur și simplu să mergi mai departe crezând că poți să revii. Asta am încercat să fac în seara asta, iar lucrurile au mers bine pentru mine.

A fost acel punct când ea a lovit un lob de rever, un punct incredibil. Iar tu fugeai după minge și zâmbeai.

Da.

De ce?

Pentru că a fost o fază bine jucată de ea. Reverul meu premergător n-a fost atât de bun, cred că ar fi trebuit să-l lovesc în lungul liniei, reverul meu în lung e o lovitură bună. Dar nu am lovit cu prea multă încredere, iar ea a găsit acel lob incredibil.

Serena spune că e un fan al tău și al tenisului tău. Ție cum ți se pare tenisul ei?

Da, și mie mi-a plăcut mult jocul ei, de mult timp. Învăț foarte multe lucruri de la Serena. Când a câștigat primul ei Slam, eram un copil, și îmi plăcea să mă uit la meciurile ei, felul în care joacă și cum se luptă până la capăt. Încă e aici, e numărul 1 în lume și câștigă titluri, ceea ce e extraordinar. O respect mult ca persoană, îi respect cariera.

Vorbim mult despre serviciul Serenei, cât de puternic e. Unele jucătoare spun că Serena e o jucătoare atât de bună pentru că are o apărare excelentă, sau pentru că serviciul ei e greu de citit. Tu cum ai descrie punctele ei forte?

Cred că are multă forță, are un corp puternic, dar tehnica ei e extraordinară. Nu are totul de-a face cu forța, ea joacă un tenis foarte bun, înțelege tenisul și poate lovi mingea de oriunde. Înțelege cum să lovească fiecare minge în parte sau unde s-o trimită. Are multă experiență. Cred că e o jucătoare completă. Știe absolut totul.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi