Pe 7 octombrie 2017, Simona Halep a intrat în cercul elitist al jucătoarelor care au ocupat locul 1 în lume, a 25-a jucătoare din istorie ajunsă lider mondial.
Traseul Simonei până la această distincție a fost unul lung și complex. De la o fostă junioare talentată, dar prea timidă și nelămurită cu fel de tenis să joace, Simona a evoluat mai întâi spre o jucătoare care a ocupat ani buni locuri la jumătatea Top 100. În 2013 a făcut așa numitul breakthrough, când 6 titluri într-un an au adus-o până la poarta Top 10. În 2014 a intrat în Top 10 și nu l-a mai părăsit. A jucat prima finală de Slam și a început consolidarea, apoi tranziția către lupta pentru locul suprem, pe care l-a reușit trei ani mai târziu.
Însă aceasta e doar o privire foarte generală și expeditivă. Între momentele mari au fost o sumedenie de episoade care au alcătuit tabloul.
30-0 le-a adunat pe toate la un loc, în acest TIMELINE AL CARIEREI SIMONEI HALEP. ACCESEAZĂ-L AICI.
***
Nou! Tricourile votate de voi sunt de acum în Shop. Ia-ți „Onederful” – preferatul publicului – și „Onederful Black”, două tricouri care marchează o performanță istorică.
Sărbătorește locul 1, sărbătorește un moment minunat al tenisului! 😉