Cele trei puncte ale lui Tecău

Horia e uşor încruntat şi întunecat. E setul doi, punctele se duc unul câte unul, ai zice că situaţia scapă de sub control. Tecău şi Lindstedt sunt favoriţi, joacă în turul doi al turneului de la Rotterdam împotriva unei perechi făcute ad-hoc, Petzschner – Del Potro, şi au luat primul set, conform aşteptărilor. Ar trebui să ne îndreptăm spre o victorie uşoară.

Se joacă pe terenul 1, pe un teren alăturat se antrenează Federer, ceea ce înseamnă că majoritatea fanilor e acolo. E unul dintre seturile alea în care nimic nu merge. 0-3, 0-4, stai, Del Potro n-avea treabă la simplu? Avea, dar Troicki nu l-a solicitat mai deloc în sferturi şi argentinianul are chef de alergat acum, să se menţină în formă. Minutele trec greu, punctele vin şi mai greu pentru perechea suedezo-română. E unul dintre acele meciuri de rutină, atât de folosita expresie “pe un teren alăturat” îţi sună în cap, totul e departe de luminile strălucitoare de dincolo, de pe central, unde organizatorii îţi pun muzică şi fum la intrare. Aici nu ştie aproape nimeni şi nimic ce ai făcut, cum ai jucat, dacă ai avut ghinion sau dacă te-a furat arbitrul de linie, dacă meritai mai mult, dacă ai fost mai bun sau dacă te-a orbit blitz-ul unui spectator rătăcit.

Şi, pe deasupra, alături se antrenează însuşi Federer şi normal că toată agitaţia e acolo. E meci greu, cum ziceam, de rutină, dar e genul de meci pe care trebuie să-l câştigi dacă vrei să fii prezent în finale, să atragi atenţia, să se scrie despre tine mai mult decât scorul înregistrat pe un teren alăturat. Între timp, se face set, e 6-4, 1-6, setul secund s-a terminat destul de trist, nimic n-a mai intrat şi, cum ziceam, Horia e uşor încruntat şi întunecat.

Se duce către bancă alături de Robert, suedezul e în nota obişnuită, te aştepţi că va trosni cu ceva de pământ în orice moment, mai devreme s-a luat de spectatorul cu blitz-ul, dar aşa e el, se menţine în priză, are nevoie de descătuşările astea. Cei doi nu-şi zic mare lucru, au mai trecut prin asta de atâtea ori, ştiu ce trebuie să facă. Încep prin a da la o parte gustul amărui al setului complet ratat de mai devreme.

Supertiebreak. La porţi s-a strâns lume, semn că, după vârful agitaţiei de mai devreme, când probabil că Federer a ieşit de pe teren, antrenamentul elveţianului s-a terminat, iar lumea se mută dincoace. Nu mai apucă să intre, se joacă soarta meciului în următoarele puncte. În semifinale sau repede, la aeroport, dilema eternă a tenismanului etern pe drumuri. În Australia nici n-a apucat să se bucure cum trebuie de titlul câştigat la mixt, a trebuit să prindă avionul. Va trebui să plece repede de la Rotterdam? E unul dintre turneele pe care le ochise, are nevoie de puncte, cât mai multe puncte înainte de Roland Garros, ca să se califice direct la Olimpiadă, pentru România.

1-0, 1-2, punctele trec, se simte tensiunea. În spate, un el şi o ea discută în spaniolă şi se bucură la punctele făcute de Del Potro. Voi trei n-aveaţi treabă la simplu? Juan Martin e un munte de om. Văzut de aproape, e şi mai mare decât la televizor. Robert şi Horia trec în faţă, fac de două ori câte un minibreak şi îl pierd, de fiecare dată, secunde mai târziu. Dar conduc mereu. Până la 7-7, când perechea ad-hoc trece pentru prima dată în faţă.

E 7-8, creşte tensiunea. Serveşte Horia de două ori. Nu i-a mai intrat prea mult în ultimele minute. Se amestecă gândurile. Teren alăturat, aeroport, semifinale. O greşeală şi va fi minge de meci pentru Del Potro şi Petzschner. Nu va fi. Tecău serveşte admirabil de două ori, vin două puncte aproape free, e 9-8 pentru ai noştri. Ce, doar n-o să-mi spuneţi că nu-l consideraţi şi pe Robert de-al nostru. Graţie lui Horia, e şi el de-al nostru acum. Oricum, la cum se manifestă, e aproape balcanic, nu nordic.

Stai, minge de meci. Horia freamătă, e la primire şi se angajează într-un schimb dur de forehand cu Del Potro. Argentinianul e câştigător de Grand Slam, dar românul ţine admirabil punctul, mingile pleacă apăsate şi pline de personalitate către terenul advers. Până când una dintre ele nu se mai întoarce. Gata! E meci! 10-8 în maxi-tiebreak, victorie şi totul s-a calmat brusc. Robert zâmbeşte, Horia e relaxat. Îşi iau repede lucrurile, dau două-trei autografe şi-şi fac loc prin mulţime. Mâine joacă iar. Pe central.

Just another day at the office.