În derby-ul optimilor de finală la masculin, Andy Murray l-a învins pe Grigor Dimitrov în patru seturi și o controversă, luându-și revanșa pentru eliminarea de anul trecut, de la Wimbledon.
Mă încearcă sentimente amestecate în legătură cu Grigor Dimitrov. Vreau din răsputeri să-mi placă jocul lui (doar a fost desemnat urmaşul stilistic al lui Federer) dar nu prea reuşesc. Nu pot spune nici că-mi displace, dar mă aşteptam totuşi ca după atâţia ani de când îl urmăresc, jocul lui să-mi provoace mai mult decât confuzie.
Da, Dimitrov este o nebuloasă pentru mine. Dacă mă întrebi ce fel de tenis joacă, n-aş putea să-l definesc prea clar. De obicei, sunt în stare să rezum ideile principale în jurul cărora se organizează jocul unui tenismen, armele ce-l fac unic, elementele „brandului” său personal ca jucător. Federer este un atacant rapid, precis şi limpede ca un cristal (sau cel puţin era), Nadal este o combinaţie de pressing sufocant şi un forehand ca ciocanul lui Thor, Djokovic e un Spiderman cu lovituri fluide care se strecoară prin orice deschizătură, Murray e ca un boxer care eschivează şi te zăpăceşte în aşa hal că te pocneşti singur în barbă.
Dar Grigor? Grigor se agită, nimic de zis, dar tenisul lui este dezlânat. Are serviciu? Uneori, dar nu suficient de des cât să-l scoată din necazuri în mod constant (a servit doar 4 aşi azi faţă de cei 10 ai lui Murray). Returnează bine? Da, dar nu suficient de bine cât să pună presiune şi să facă rost constant de mingi de break (patru din opt break points convertite azi, comparat cu şapte din 19! ale lui Murray).
Este atacant? Vine la fileu cu entuziasm, dar cu rezultate incerte (37 din 57, faţă de Murray, 29 din 36). Este baseliner? Cu Murray a alergat ca disperatul şi s-a aruncat pe jos mai mult decât Gael Monfils, dar a făcut 51 de neforţate. N-a reuşit decât să piardă o grămadă de schimburi lungi şi să pară un ageamiu pe lângă Murray, baseliner pursânge care l-a executat calm şi calculat. „Nu înţeleg de ce Grigor insistă să intre în raliurile astea cu Murray” a zis foarte bine o prietenă. Bună întrebare.
E adevărat că Andy a prins azi una din acele zile de graţie, în care parcă nu poate să greşească. E adevărat că Grigor poate n-a avut o zi aşa de bună. Se întâmplă tot timpul în sport. Dar dincolo de forma lor de moment, care poate să explice în mare parte rezultatul, dacă mă uit la jocurile celor doi, văd în Murray un jucător care ştie ce stil de tenis trebuie să joace şi în Dimitrov un jucător care trage orbeşte în întuneric, doar doar o nimeri ceva.
L-am văzut pe Grigor la BRD Trophy anul trecut şi, într-adevăr, este un spectacol. E clar că are talent, e clar că nu-i un jucător de pluton. Dimitrov este un pursânge care parcă nu ştie în ce cursă să alerge. Să facă sprint, să facă semifond, să facă curse cu obstacole? Cu Murray parcă a vrut să facă de toate, şi a sfârşit prin a nu face niciuna ca lumea.
E o vorbă pe care a zis-o Svetlana Kuznetsova odată şi care mi-a plăcut mult: „Când ai prea multe opţiuni la dispoziţie ca jucător de tenis, poate fi mai frustrant decât când ai prea puţine”. N-am o concluzie în problema Dimitrov, dar din două una: ori Grigor are prea multe opţiuni pentru că este prea talentat şi nu şi-a pus încă ordine în ele, ori pur şi simplu nu este suficient de talentat şi acea asemănare stilistică cu Federer ne-a orbit pe toţi. Care dintre ele e adevărată, probabil numai timpul ne-o va spune.
Voi continua să-l urmăresc pe Dimitrov în speranţa că îşi va contura şi-şi va defini mai bine un stil. Acest joc caleidoscopic şi inconsistent pe care-l practică acum, oricât de atletic şi angajat ar fi, nu cred că poate să-i aducă victorii la monoliţii gen Murray, Nadal, sau Djokovic.
O ultimă observaţie: e primul meci al lui Murray pe care l-am urmărit la AO, şi, dacă continuă să joace aşa, îl văd printre favoriţii la titlu.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
