România obține o victorie importantă la dublu contra Austriei, amână deznodământul pentru ziua a treia

Radu Marina | 16 septembrie 2017

Austria – România 2-1, după primele două zile, dar punctul României păstrează rezultatul final onorabil și confirmă temerile austriecilor referitoare la meciul de dublu. Evoluția bună a lui Nicolae Frunză și alte câteva momente bune din meciurile de simplu sunt la capitolul plusuri.

Echipa României de Cupa Davis păstrează încă șanse de calificare teoretice după victoria lui Horia Tecau și Nicolae Frunză în fața echipei Dominic Thiem/Phillip Oswald. Șansele de calificare rămân în continuare mici, e adevărat, însă punctul adus de cei doi e important în contextul dat și îi obligă pe austrieci să ducă meciul în ziua a treia, în condițiile în care aceștia și-ar fi dorit să închidă conturile în două zile.

Pentru Nicolae Frunză e prima victorie din carieră obținută la Cupa Davis, ceea ce deja e un câștig adus de această manșă cu Austria. În meciul de astăzi, Nicolae a impresionat. A fost, de fapt, surpriza plăcută și probabil jucătorul cu cele mai multe reușite din meci; nu și-a pierdut niciodată serviciul, și-a ținut nervii tare bine în mai fiecare moment important, în special după setul pierdut el a fost cel care a dat tonul, l-a încurajat pe Horia și a reușit să treacă repede peste momentul dificil, iar de pe baseline a fost grozav. L-a dominat în câteva rânduri pe Thiem, a găsit mai mereu cele mai bune culoare și a fost decisiv în fiecare moment cheie al meciului (întâi în tiebreak-ul primului set a reușit câteva intercepții foarte bune, iar în setul patru a reușit break-ul decisiv după un retur câștigător cu reverul).

În primul set, lucrurile au fost foarte echilibrate; cu excepția mingilor de break avute de austrieci la 4-4 (salvate de Horia cu as sau serviciu câștigător), totul a stat sub semnul echilibrului. În tiebreak, nivelul celor doi români a fost tare bun; Frunză a fost activ din preajma fileului, Horia a apăsat și el pe retur, reușind câteva winnere, iar Thiem a părut din ce în ce mai ezitant la serviciu și chiar și la jocul din teren. De fapt, a fost ezitant tot meciul. Dacă la fileu se vedea că nu se simte tocmai confortabil, nici la jocul din teren nu a excelat; a greșit des și nu a putut lega mai nimic. Cu primul set câștigat, jocul celor doi români a căpătat multă claritate și viziune. Horia a continuat să preseze cu returul, Nicu a părut și el mult mai relaxat, iar asta i-a permis să execute și mai bine planul de joc și păreau că lucrurile merg într-o victorie de trei seturi, fără mari dificultăți. La 5-4 in setul trei, cand Horia a servit pentru meci, Oswald a reușit 2 puncte formidabile din apărare și dintr-o dată au apărut 2 mingi de break. După un voleu ratat de Horia, austriecii reușeau să egaleze, urmând ca apoi Thiem să-și facă serviciul la zero. Servind pentru a sta în set, Frunză a răspuns încă o dată bine, a rămas calm și și-a făcut serviciul la zero. În tiebreak, Horia, care părea destul de afectat de șansele ratate la 5-4, a părut că se concentrează cu greu la ce are de făcut, a ratat câteva voleuri, iar după un retur în fileu, austriecii reușeau să închidă setul trei.

Dar în setul patru, lucrurile au revenit cumva la normal. Horia s-a mai liniștit, Frunză a rămas în continuare concentrat, reușind să obțină break-ul încă din startul setului după un retur câștigător, pe care jucătorii noștri nu l-au mai pierdut până la finalul meciului. Finalul a fost din nou cu emoții, austriecii având șanse de a egala la 5, dar de data asta Horia s-a redresat și a reușit să închidă meciul la timp.

România reușește astfel să aducă primul punct, iar după evoluția de astăzi a lui Nicolae Frunză am putea spune că e deja un câștig mare, indiferent de care va fi deznodământul final. Faptul că un jucător de 20 de ani a arătat impecabil pe alocuri  în probabil cel mai important meci al lui de până acum (fie el și de dublu) e un câștig pentru tenisul masculin românesc, aflat într-o perioadă atât de seacă în acest moment.

*

După prima zi, echipa României era condusă cu 2-0. Dragoș Dima a fost învins în 4 seturi de Gerald Melzer, iar Bogdan Borza a pierdut în trei seturi la Dominic Thiem. În primul meci de vineri, Dragoș Dima a avut o revenire neașteptată, mai ales că, la cum incepuseră meciul, era greu de anticipat că va reuși să se mai redreseze. Dacă în primele două seturi a părut sufocat de ritmul impus de austriac, surprins pe alocuri de viteza mingii și apăsat de presiunea momentului, cu cât s-a avansat în meci Dragoș a reușit să lege mai bine jocul, iar câteva puncte jucate consecutiv foarte bine l-au făcut să creadă că poate. După începutul șovăielnic, temător și defensiv din primele seturi, a început să-și dea drumul la braț, ajutat și de serviciu, care i-a ușurat mult munca. A lovit mai increzator, mai consistent și a realizat că poate avea o șansă; ca atare, în setul trei a avut momente de joc foarte bune. A pasat, a fost inspirat cu scurtele, a rezistat bine de pe linia de fund și a început să se simtă mai stăpân pe joc.

În setul trei, la 4-3, a fost primul moment în care Dima a condus în meci și l-a gestionat excelent. L-a plimbat pe Melzer pe tot terenul, l-a obligat să joace o minge în plus și a renunțat în a mai juca pe centrul terenului acele mingi neutre la care austriacul avea de fiecare dată răspunsul potrivit, mai ales cu reverul în cross scurt. Dragoș a obținut break-ul după un raliu lung, în care s-a apărat bine și l-a forțat pe austriac să greșească, ratând complet un smash, iar setul l-a luat fără nicio emoție, după câteva servicii greu de returnat.

A fost o perioadă de joc în care nu s-a simțit nici pe departe diferența imensă de aproape 400 de locuri în clasament între cei doi și măcar pentru atât poate fi considerată o mică victorie pentru român acest meci și un punct de plecare pe care poate construi de acum înainte.

În setul patru, deși Dima a părut că va putea să rămână solid, el și-a cedat serviciul după o dublă greșeală, iar de acolo impresia a fost că a cedat inițiativa, iar Melzer a profitat din plin, reușind să conducă din nou jocul și să domine în schimburi, urmând ca până la finalul meciului să mai cedeze un singur game.

Spre deosebire de Dragoș Dima, care a intrat mai greu în meci, Bogdan Borza a început mai curajos cu Dominic Thiem. A părut că simte bine jocul încă de la început, a avut chiar șansa de a se desprinde la 3-1, însă după mingea de break ratată totul s-a rupt; a pierdut 9 game-uri la rând, iar Thiem, pe măsură ce și-a calibrat loviturile și s-a obișnuit cu suprafața de pe care a lipsit o vreme, a părut că impune un ritm pe care Bogdan cu greu l-a putut susține.

Abia la 0-4 în setul doi, după un game maraton în care s-a văzut întors de la 40-0 și a salvat mingi de 0-5, Borza a reușit să își facă serviciul și să rupă seria de game-uri pierdute, insuficient pentru a mai recupera ceva din setul secund.

În ultimul set al meciului, cu ceva probleme la umăr și crampe, Borza a fost nevoit să joace mai agresiv, a încercat să nu mai lungească schimbul pentru că era clar dezavantajat. Așa a reușit o revenire importantă de la 2-5 la 4-5 și minge de 5-5 pe fondul unui joc eficient, în care a dictat cu forehand-ul (lovitură cu care își deschide bine terenul, având și un timing foarte bun) și a părut că revine la jocul curajos și lucid din începutul de meci.

Nu a reușit însă să concretizeze mingea de break de la 4-5, asta și pentru că Thiem a simțit pericolul și a făcut imediat pasul în față, închizând meciul cu ajutorul serviciului.

*

Rezultate după primele două zile: 

Gerald Melzer – Dragoș Dima 6-1, 6-1, 3-6, 6-1

Dominic Thiem – Bogdan Borza 6-2, 6-2, 6-4

Thiem/Oswald – Tecău/Frunză 6-7, 2-6, 7-6, 3-6

Duminică: 

Thiem – Dima

Melzer – Borza

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi