Federer și Nadal își rotunjesc jocul înainte de optimi. Dar măcar un finalist va fi o surpriză de proporții
Camelia Butuligă | 3 septembrie 2017Nadal a pierdut iar primul set, înainte de a reveni ceva mai convingător cu Mayer, în vreme ce Federer și-a adus jocul pentru meciul cu Feliciano Lopez. Jumătatea de jos a tabloului nu încetează să mire: o șansă imensă pentru cei opt jucători de acolo.
La fete, o mulțime de jucătoare care au avut o vară foarte bună sunt încă în cursă. Trei mai sunt în cursa și pentru primul loc, după ce Simona și Venus au ieșit din cărți: Pliskova, Muguruza și Svitolina își vor disputa prima poziție în lume
Jumătatea mai valoroasă a tabloului masculin se restrânge
Se strâng rândurile în răsfiratul tablou masculin – am ajuns în optimi și în jumătatea de sus vom avea deja o întâlnire la nivel înalt, între Del Potro și Thiem (singurul meci între doi capi de serie). Celelalte trei meciuri vor fi între un cap de serie și câțiva jucători care vor dori să strice calculele fedaliștilor.
Rafa Nadal s-a pornit mai greu în toate meciurile jucate până acum: în primul tur a câștigat la tiebreak primul set, iar în următoarele două, l-a pierdut pe primul. E drept că a revenit apoi, câștigănd următoarele trei seturi relativ ușor, dar este un pattern interesant. Nadal a recunoscut că joacă cu emoții mai ales până reușește primul break, dar, odată sărit pârleazul, meciul devine mai ușor. A insistat de asemenea că aseară a jucat mult mai bine decât în primele două runde, mai cu seamă după ce a reușit să concretizeze în sfârșit o minge de break (la a 14-a șansă).
Este mai ușor sau mai greu pentru el când știe că atâtea nume mari lipsesc de pe tablou? Nadal a răspuns în stilu-i obișnuit, recunoscând că grijile lui sunt aceleași, indiferent de cine e dincolo de fileu: să joace bine, să fie competitiv și să aibă atitudinea corectă chiar dacă scorul e nefavorabil.
Indiferent de cum a jucat până acum, Rafa a concluzionat că esențialul e că a legat trei victorii și este în săptămâna a doua. L-a descris pe Dolgopolov, următorul său obstacol, ca pe un adversar problematic: joacă bine, și-a câștigat ușor ultimul meci contra lui Troicki și l-a bătut la Indian Wells acum câțiva ani. „Trebuie să lovesc lung, să nu-l las să intre in teren și să lovească din poziții avantajoase, pentru că este foarte rapid. Forehandul meu trebuie să nu-i dea voie să preia controlul punctului.” Dacă trece de ucrainean, Rafa va juca contra lui Goffin, care a beneficiat de retragerea lui Monfils, sau împotriva tânărului Rublev, care își continuă parcursul de vis la US Open, după ce l-a învins în 4 seturi pe Dzumhur.
https://twitter.com/doublefault28/status/904124730034331648
https://twitter.com/doublefault28/status/904122781415211008
https://twitter.com/doublefault28/status/904185944160526336
După maratoanele cu emoții din primele două tururi, Federer a avut în sfârșit o victorie mai ușoară și convingătoare contra lui Feliciano Lopez. ”E bine să conduci cu două seturi la zero”, a glumit Federer la conferința de presă, adăugând că principala lui grijă a fost să-și mențină nivelul de energie fizică ridicat, după două meciuri de cinci seturi. Dar spatele e bine și Federer spune că are încredere în deplasarea sa pe teren suficient cât să nu se mai gândească la asta și să se concentreze exclusiv pe tactică. ”Sunt mulțumit de cum am jucat. Este exact de ce aveam nevoie pentru a intra în săptămâna a doua.”
Întrebat același lucru ca Nadal, dacă perspectiva Fedalului este mai împovărătoare acum, cu atâția capi de serie eliminați deja, Federer a răspuns la fel ca Rafa: nu, deși este mai conștient de vulnerabilitatea sa, de posibilitatea să fie și el eliminat. Cât despre Fedal, Roger a spus că n-a reușit să se vadă cu Rafa niciodată la US Open și ar fi interesant, deși, spre deosebire de jumătatea de jos a tabloului, care va furniza un finalist de Slam în premieră, în jumătatea de sus ”sunt niște jucători valoroși, care pot să joace” și să se pună contra Fedalului newyorkez. Adversarul său următor, neamțul Kohlschreiber nu este o enigmă pentru Federer: ”Îl cunosc foarte bine, ne-am antrenat împreună de multe ori, am jucat chiar aici pe Ashe acum doi ani. Dar un meci în primul tur e diferit de unul în optimi: sunt sigur că joacă mai încrezător acum, după trei victorii. Vom vedea.”
Dacă trece de Kohlschreiber, Federer va avea un adversar interesant: fie Del Potro, fie Thiem. Delpo a declarat că victoria în trei seturi asupra lui Bautista Agut a fost cel mai bun meci al său de până acum: ”Am servit bine, mi-am folosit bine slice-ul de rever, am urcat la fileu.” A venit la New York fără mari așteptări, dar energia fanilor și a turneului îi dă încredere că poate să joace din ce în ce mai bine. Cu toate astea, este realist și nu se consideră favorit pentru meciul contra lui Thiem, deși are un h2h favorabil: 2-0, ambele victorii anul trecut, prima la Madrid și a doua chiar la US Open (câștigat prin abandonul austriacului). Thiem a pierdut doar un singur set până acum în turneu, contra lui Taylor Fritz. ”Are tot ce-i trebuie pentru a câștiga”, a concluzionat Delpo. Va fi unul dintre meciurile de urmărit mâine.
Just another casual @rogerfederer backhand winner…#USOpen pic.twitter.com/FWOBQUf1W6
— US Open Tennis (@usopen) September 3, 2017
Out of this world for most…
Standard for @RafaelNadal…#USOpen pic.twitter.com/rtOKwXtY7h
— US Open Tennis (@usopen) September 3, 2017
Tabloul feminin, cu năbădăi
În timpul acestui US Open, mă gândesc tot mai des la vorba aceea foarte adevărată: ”sportul nu construiește caracterul, doar îl arată.” După incidentul Fognini, exclus din turneu și anchetat din cauza insultelor aruncate către arbitrul meciului său de simplu din primul tur, strângerile de mână de la finalul meciurilor Ostapenko – Kastakina și Vanderweghe – Radwanska au fost iar exemple despre cum unii sportivi pur și simplu nu se pot comporta … sportiv. E adevărat că nimeni nu vrea să ațipească la un meci de tenis, dar este o diferență între a fi carismatic și expresiv ca jucător și a fi prost crescut.
Dincolo de figurile astea discutabile, meciurile feminine de ieri au fost amestecate , variind de la afaceri fără istoric la maratoane epuizante. Kastatkina a trecut rapid de Ostapenko (care a acuzat un virus cu care spune ca a venit la New York pentru evoluția slabă) și o va întâlni pe Kaia Kanepi, care a dovedit-o cu greu pe Osaka. Așteptam cu interes un Ostapenko – Osaka, dar nici Kasatkina – Kanepi nu-i rău. Contrast de stiluri, poveste interesantă (Kanepi revine după niște accidentări care erau cât pe ce să-i termine cariera) și cu siguranță mai mult accent pe tenis decât pe teatru.
Radwanska waiting for hawkeye. As Vandeweghe win confirmed, she goes away to celebrate first&shake hands later with Aga standing right there pic.twitter.com/E6oC36Tuj9
— Ashish Jena (@ashishjena94) September 2, 2017
HANDSHAKE ALERT.
Kasatkina’s smile/shrug after is ICONIC. pic.twitter.com/OgMe0NNpN4
— Jeff Donaldson (@jddtennis) September 2, 2017
https://twitter.com/usopen/status/904223468614451200
Vecinele de deasupra sunt Svitolina și Keys, două dintre jucătoarele verii, care au trecut ieri de Rogers, respectiv Vesnina. Keys deține acum un record rar: a câștigat cele două meciuri încheiate cel mai târziu în istoria US Open (anul trecut, cu Riske, la 1.48 AM, anul acesta la 1.45 AM). Și mai sus, Karolina Pliskova își continuă, șontâc-șontâc, parcursul, salvând mingi de meci contra lui Zhang și smulgând până la urmă victoria în trei seturi. O va întâlni pe Jennifer Brady, care are un curios palmares anul acesta: nicio victorie pe un tablou principal WTA, toate victoriile ei venind la Slamuri. Brady a smuls și ea o victorie muncită contra Monicăi Niculescu. Cine va ieși învingătoare ar putea avea dubioasa onoare să joace contra lui Coco Loco Vanderweghe, care a făcut ca toate cele pe teren contra Radwanskăi ieri. A câștigat, ce-i drept, dar a și ridicat multe sprâncene cu ieșirile ei în decor. Pentru asta însă Coco va trebui să treacă de Lucie Safarova, care n-a ridicat niciun fel de sprâncene până acum cu comportamentul său, dar ar putea să ridice câteva cu jocul ei.
Ce-i de văzut azi
Meciurile feminine sunt foarte ofertante. Contrast frumos de stiluri la Venus – Carla, meci al cărei învingătoare va juca cu cine câștigă blockbusterul și ballbusterul Petra – Garbine. Jos, avem o delicatesă interesantă în meciul Goerges – Stephens, alte două jucătoare cu o vară excelentă, iar apoi răspunsul la întrebarea: poate imprevizibila și îndemânatica Sevastova să pună niște piedici tancului Sharapova?
La băieți, neobișnuitul acestei jumătăți, rămasă rând pe rând de toți jucătorii cu realizări mari în trecut, parcă nu mai este așa copleșitor, dar tot este: Querrey – Mischa Zverev ar trebui să fie un meci frumos și dinamic, Lorenzi nu știu câte probleme ar trebui să-i pună lui Anderson, Shapovalov va avea în Carreno Busta un adversar solid și e de văzut dacă meciurile din calificare îl vor ajunge din urmă pe canadianul devenit după mulți al… treilea favorit la titlu. Iar Pouille – Schwartzman … sunt două nume foarte diferite.
Program optimi:
Nadal – Dolgopolov, Goffin – Rublev, Federer – Kohlschreiber, Del Potro – Thiem
Querrey – M. Zverev, Lorenzi – Anderson, Shapovalov – Carreno-Busta, Pouille – Schwartzman
Pliskova – Brady, Vandeweghe – Safarova, Svitolina – Keys, Kasatkina – Kanepi
Suarez Navarro – Venus, Kvitova – Muguruza, Goerges – Stephens, Sevastova – Sharapova
***
Apreciezi conținutul de pe 30-0? Ia-ți și 30-0 Pe Curat, Ediția 2017. Mai mult conținut de calitate, în peste 120 de pagini cu eroii tăi preferați din tenis.
Printre altele, articole dedicate Simonei Halep, portrete și interviuri exclusive cu jucători români, articole-reportaj de la Paris și Londra, eseuri despre ciudatele năravuri pe care le scoate tenisul la suprafață pe teren, despre perechea de jucători care a schimbat fața tenisului la început de secol XXI sau o povestire despre o conspirație tenebroasă care are urmări neașteptate la Roland Garros.
Aruncă un ochi în 30-0 Shop aici
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română