Sorana, ce coşmar! Înfrângere incredibilă pentru Sorana, de la 5-0 în decisiv şi mingi de meci!

Adrian Țoca | 20 martie 2012

Sorana, ce coşmar! Înfrângere incredibilă pentru Sorana, de la 5-0 în decisiv şi mingi de meci!

Sorana a avut o zi de uitat cât mai repede – foto: Brian Dally

Tenisul e crud şi uită repede. De asemenea, nu ţine cont de scor. Iar un meci nu e niciodată gata până nu e gata, indiferent de scor şi de adversar. De toate aceste adevăruri banale, dar extrem de adevărate ne-am adus aminte azi, şi, din păcate, după un meci în care a fost implicată o jucătoare din România.

Dacă turneul precedent, la Indian Wells, Sorana era eroina pozitivă a unei răsturnări spectaculoase, revenind de la 4-6, 3-5 cu Benesova,  de data asta, ea a fost la capătul greşit al unei reveniri epice. Cîrstea a pierdut în turul 1 la Miami, în faţa lui Heather Watson, deşi a condus cu 5-0 în decisiv şi a avut două mingi de meci la 5-4.

Nimic nu anunţa un asemenea cataclism, nici chiar când românca a pierdut primul set, 6-3. Watson e abia locul 129 în lume, şi nu a avut un sezon prea grozav până acum. Cât despre Sorana, anul ei a fost cu precădere bun, făcându-ne să ne aşteptăm la un reviriment mult aşteptat. 

Cîrstea a revenit, luând setul doi cu acelaşi scor cu care îl pierduse pe primul, iar în decisiv a preluat total controlul asupra meciului, câştigând cinci game-uri la rând, dintre care două la 0. La 6-3, 3-6, 5-0 plus serviciul, ce se poate întâmpla rău, te întrebi? În 98 la sută dintre cazuri, probabil nimic. Sorana a avut însă ghinionul ca soarta să-şi facă numărul chiar pe tura ei. 

Ce-i drept, vântul a bătut iar destul de puternic în timpul decisivului, dar el a bătut şi când românca s-a desprins la 5-0.

Primul game în care a servit pentru meci, primul pas greşit, break Watson la 0. 5-1. Apoi 5-2. Apoi iar break la 0. Apoi 5-4. În toată această serie de patru game-uri, Cîrstea a luat doar 3 puncte (?!). La 5-4, ea a servit pentru a treia oară pentru meci, ducându-se la 40-15. Două mingi de meci. Ratate. Apoi break-ul de egalare, apoi 6-5 Watson. Un coşmar. Cîrstea a putut, totuşi, să-şi facă serviciul, revenind de la 0-30 pentru a împinge decisivul în tiebreak. Unde nu s-a întâmplat însă nimic bun. 7-4 Watson şi meci, la prima şansă pe care a avut-o, sub privirile lui Nick Bollettieri, prezent la meci.

“Sorana a jucat atât de bine până la 5-0, dar n-am vrut decât să joc fiecare punct până la final. A avut acele mingi de meci, în special la a doua am fost foarte expusă, dar am trecut cu bine. M-au ajutat mult încurajările din tribune”, a spus Watson.

Prăbuşire epică a Soranei, dar numai cine n-a jucat un meci de tenis în viaţa lui nu înţelege că astfel de meciuri se mai întâmplă. Important e ca ea să nu acuze prea mult şocul şi să depăşească momentul cât mai repede. Altfel ar putea să suporte mult timp consecinţele acestui vis urât de la Miami.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi