Dezamăgirea ca motivație. Simona Halep: "Mă gândesc la noul sezon. Voi munci și mai mult să-mi îmbunătățesc jocul și să câștig titluri"

Adrian Țoca | 26 octombrie 2014

Ultima conferință de presă cu străini a anului pentru Simona a fost ca un slalom printre stări, de jos în sus. Epuizare emoțională, tristețe, acceptare, revigorare la gândul rezultatelor din acest sezon, relaxare cu gândul la pauza meritată care va urma. Toate, pe fundalul unui discurs solid, direct, realist, chiar dacă mai laconic decât în alte zile. Și, la final, boom, reîncărcare. Ideea unui nou început se strecurase deja printre gândurile Simonei. Până să plece din sală și să lase în urmă pentru câteva săptămâni grupul de oameni cu care a interacționat de-a lungul sezonului, finalista WTA Finals regăsise, parțial, imaginea de ansamblu. În mintea ei se coceau deja planuri. Viitorul e cel mai eficient pansament.

Niciunui sportiv de top nu-i place să piardă. Simona și-a păstrat zâmbetul pe buze, a avut încă o dată o ceremonie de premiere impecabilă și a dat foarte mult credit campioanei, subliniindu-și cu franchețe minusurile de azi. Dar tristețea ei, deși controlată, era evidentă la conferință. A și spus-o: “Sunt întotdeauna supărată după ce pierd. După o înfrângere e greu”. În același timp, sportivii de top fac două lucruri care îi separă de pluton: 1. reușesc să-și domine dezamăgirea provocată de rezultat și s-o transforme, într-un final, într-o energie productivă și 2. au reacție. Serena, la a cărei perspectivă ajungem ceva mai jos, e cel mai bun exemplu. Ea a avut luxul de a primi rapid șansa mult dorită de a îndrepta rapid lucrurile, fără să fie nevoie să aștepte 2015 pentru o revanșă, cum bine a observat cineva la conferința ei; Simona, la rândul ei, a casat deja momentul și și-a îndreptat privirile spre viitor. A vorbit despre îmbunătățiri și perspective.

Simona a părut că au ajuns-o din urmă eforturile acestor zile. Zile care au venit după un an lung și intens, cu mai mult tenis de top ca niciodată. Sentimentul a fost și mai pregnant, mai cu seamă că Simo a venit foarte repede la conferință, la aproximativ un sfert de oră după ceremonia de premiere.

La un moment dat a spus că “Nu mai am putere să mai am nicio emoție acum”, iar în alte câteva rânduri a făcut referință la oboseală, atât fizică, dar mai ales mentală. Ce s-a văzut pe teren în setul doi, lipsa de prospețime, s-a văzut și la conferință. A spus chiar că nu are atât de clară în minte evoluția jocului și că vrea să lase câteva zile să se filtreze emoțiile înainte de a-l analiza și de a “vedea ce trebuie îmbunătățit”. Dar a surprins esențialul:

„Am avut un start foarte bun. Am avut, cred, 40-0 (n.r. 40-15) la 2-1, dar n-am putut să închid acel game. Apoi am devenit puțin încordată, s-a simțit și lipsa de prospețime și n-am mai putut să intru mai mult în teren, să-mi deschid terenul și să fiu mai agresivă. Probabil că am făcut și pasul în spate. N-am fost 100 la 100 în joc în setul doi. Ăsta a fost nivelul azi. Nu a fost o zi grozavă pentru mine, dar asta nu înseamnă că nu sunt bucuroasă și că nu mă bucur de rezultatele de aici, pentru că rămâne un moment bun pentru mine.

A vorbit apoi despre cum a simțit diferențele dintre cele două Serene, cea de miercuri și cea de azi. “A fost mult mai puternică azi. Jocul ei a avut mult mai multă forță decât în grupă. A lovit fiecare minge foarte puternic. Știam că va fi mai motivată după victoria mea de acum câteva zile, în plus a fost și mai concentrată. Nu e într-atât de rău că am pierdut azi, mă gândesc deja către anul viitor, către primele turnee. Serena e cea mai bună. E o jucătoare grozavă și merita să câștige acest titlu”.

A fost și o diferență de intensitate și de percepție între cele două meciuri? Simona lasă impresia că a furat-o un pic hype-ul creat în jurul finalei. A simțit presiunea: „Am fost mult mai emoționată în acest meci, pentru că a fost un meci mare, o finală mare. Cum am mai zis: fiecare zi e diferită, se ia totul de la capăt. Am văzut azi cât de diferită a fost”.

Când a fost întrebată cum s-ar evalua emoțional la acel moment, a râs, dar a fost încă o dată deschisă: “Nici nu mai am vreo putere să am emoții acum. Evident că nu-s fericită. De fiecare dată când pierd, sunt supărată puțin. Dar rămâne al doilea cel mai important rezultat al meu, după finala de la Roland Garros. Nu mă mai gândesc la nimic acum, afară de vacanță. Mă duc acasă, e totul ok”.

Moment în care un jurnalist asiatic a provocat rumoare (la propriu) în sală cu o întrebare pe care, de regulă, nu o auzi exprimată direct. A întrebat-o dacă nu regretă că n-a cedat (throw the match) cu Ivanovic, ca să nu mai trebuiască să joace finala pe care a jucat-o. Reacția a venit rapid și pe aceeași notă ca și în zilele trecute: “Nu, nu am absolut niciun regret, pentru că în meciul cu Ivanovic mi-am făcut datoria. Am încercat să câștig acel meci. N-am reușit, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să-l pierd în două seturi. Aici a fost o ocazie pentru mine, dar Serena a meritat să câștige titlul, e mult mai bună, așa că e ok, nu pot să am niciun regret”.

Apoi:

“Diferența față de primul meci a fost că n-am mai putut să stau concentrată la fiecare punct și să lupt pentru el. M-am simțit obosită după primul set, m-a lăsat și brațul puțin, așa că… De aceea m-a lăsat și serviciul. Au fost multe meciuri intense în această săptămână, numai cu jucătoare de top. De asemenea, multe turnee anul acesta, multă presiune pe fiecare turneu. Știam că va juca mai bine. S-a întâmplat cum s-a întâmplat. Merg mai departe. Mă gândesc la ce va urma acum”.

Deja, Simona începuse să depășească momentul. Focusul se mută pe ce poate Simona să facă mai bine, în așa fel încât să-și îmbunătățească și mai mult jocul. Cum va trece la nivelul următor?

“O întrebare grea. O să lucrez mai mult în sală, să devin mai puternică, să adaug mai multă forță în jocul meu. Am făcut deja îmbunătățiri majore în acest sezon, așa că, în general, sunt mulțumită cu jocul meu de acum. Însă voi mai lucra la fiecare lovitură, la serviciu, dar și la retur, pentru că returul e foarte important pentru mine”.

I se reamintește despre laudele generoase pe care i le-a transmis Billie Jean King, care a spus că vede în Simona pedigree de campioană și a încadrat-o în categoria Martina Hingis.

“Sunt fericită să aud ce a spus ea despre mine. Știe mult tenis și știe mereu ce spune. Pentru mine e important să aud astfel de lucruri frumoase despre mine. Sunt încă tânără, pot să-mi îmbunătățesc și mai mult jocul și să câștig mai multe meciuri și mai multe titluri”.

Simona se însuflețește: “Așa că voi continua să muncesc din greu pe fiecare zi și voi face totul să fiu campioană într-o bună zi”.

De Grand Slam, nu? “Visul meu rămâne să câștig un Grand Slam, dar nu știu dacă se va putea la anul. E foarte important pentru mine să iau fiecare turneu la rând, să-l tratez pe fiecare in parte cu maximă importanță și să dau tot ce pot de fiecare dată. Vreau să îmi îmbunătățesc jocul și vom vedea ce se va întâmpla”.

Nu de alta, dar are un motiv serios să facă eforturi mari și pe mai departe: fanii. „Este plăcut să simt atâția oameni alături de mine, probabil îi încântă jocul meu, mă bucur că e așa. Întotdeauna mi-am dorit să joc un tenis frumos, și lucrez în continuare ca să fie așa”.

Cu baza unui 2014 în care progresul a fost spectaculos, Simona va avea acum o vacanță de “două, trei săptămâni” în care va încerca Marele Reset. Până când noi ne vom fi apucat de retrospective, ea se va fi întors deja la antrenamente pentru noul sezon, chiar dacă în 2015 startul se dă cu câteva zile după 1 ianuarie. Spațiul mare din intersezon e mai degrabă iluzoriu, vacanța e, de fapt, mult mai mică. Tot după vacanță Simona spune că va lua și deciziile pe care le are de luat. Inclusiv în ceea ce-l privește pe Wim Fissette, colaborarea dintre cei doi expirând la finalul anului. “După vacanță voi lua decizii, da. Voi face ceea ce simt, așa cum am procedat întotdeauna. Legat de antrenor și de tot ce ține de mine și de cariera mea sportivă”.

Simona își ia la revedere, nu înainte de a nominaliza Top 3 ale celor mai frumoase amintiri pentru ea din 2014. Le spune în ordine cronologică: Doha, Roland Garros, Singapore. A fost grozav să îi fim aproape la două dintre acestea, plus la semifinala de la Wimbledon. Simo pleacă râzând. Tristețea de azi se va evapora rapid, mă gândesc, în timp ce numărul 3 mondial face o poză cu o fană din România care s-a strecurat în această zonă. Îmi revin declarațiile ei din ultimele zile și mi se pare absolut evident: cariera ei nu stă într-un meci, nici în victoria cu Serena, nici în înfrângerea cu Serena. E un drum lung. Her time will come.

***

Serena: „Nimeni din circuit nu se gândește să cedeze meciuri”

Serena Williams a fost neașteptat de reținută la conferință, foarte cumpătată în reacții, regăsindu-și abia pe final atât nivelul obișnuit de sarcasm la întrebările banale, cât și glumele. A fost întrebată dacă i-a trecut prin cap vineri, în timp ce aștepta să vadă dacă se va califica sau nu, că Simona ar putea lua în calcul o scurtătură. Serena a fost mirată de întrebare și a ridicat sprâncenele ca și când nu ar fi înțeles rostul unei astfel de aluzii vizavi de o jucătoare de top: „Oh, nu, categoric nu. Acesta nu este modul în care noi, jucătoarele din WTA, jucăm. Intrăm într-un meci cu gândul să dăm totul. Simona dă întotdeauna tot ce poate, asta cu certitudine, așa că nu cred că i-a trecut vreodată prin minte așa ceva. Dacă e să ne gândim, ar fi câștigat trei meciuri, ceea ce presupunea mai multe puncte, mai mulți bani. E mult mai stimulant să încerci să dai tot ce ai. Da. Nimeni din tur nu gândește așa”.

Serena, care o lăudase pe Simona și la festivitatea de premiere, a mai fost întrebată dacă e un motiv de satisfacție că a primit atât de repede șansa la revanșa pe care o invoca la conferința de după înfrângerea din grupe, când a spus că vrea să meargă acasă ca să se antreneze special pentru Simona. Williams a avut o nouă referință către viitor: „Da, cu siguranță că a fost bine să o reîntâlnesc. Dar a fost la fel de bine pentru mine să pierd acel meci, pentru că acum știu la ce să mă aștept pentru sezonul viitor. Știu la ce să lucrez în presezon”.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi