Novak Djokovic îl învinge pe Murray, Nishikori îl scoate pe Wawrinka
Treizecizero | 4 septembrie 2014Novak Djokovic îl învinge pe Murray, Nishikori îl scoate pe Wawrinka
Novak Djokovic și Kei Nishikori sunt primii doi semifinaliști ai turneului masculin de la US Open. Fiecare dintre ei a stat ore bune pe teren pentru a-și obține calificarea; Novak l-a învins cu 7-6, 6-7, 6-2, 6-4 pe Andy Murray, în trei ore și 32 de minute, în vreme ce victoria lui Nishikori a venit într-un meci cu și mai mult suspans: 3-6, 7-5, 7-6, 6-7, 6-4 cu Stan Wawrinka, în patru ore și 20 de minute.
Novak a reușit calificareaa în a opta sa semifinală consecutivă la US Open, turneu la care n-a mai pierdut înainte de penultima fază de când avea 19 ani. N-a fost neapărat simplu, cel puțin vreme de mai bine de două ore: meciul cu Andy Murray, reeditarea finalei USO din 2012, a fost strâns în prima sa parte și s-a întins dincolo de 1 A.M, ora locală. „Primul meu gând acum este cum să ajung cât mai repede la somn”, a spus Nole pe teren, după ce un rever al lui Andy s-a oprit în fileu, la prima minge de meci.
Până la acea minge de meci am avut două seturi echilibrate și alte două în care Novak s-a desprins confortabil către o victorie pentru care pornise ca favorit. Cei doi au terminat meciul cu procentaje relativ similare la serviciu, au avut un număr aproape identic de lovituri direct câștigătoare (46 Nole vs 47 Andy), dar diferența s-a făcut, printre altele, la conversia șanselor de break: în vreme ce Novak a transformat 7 din 10, Murray a convertit doar 4 din 16.
Novak s-a desprins cu break în primele două seturi, dar de fiecare dată Murray a revenit și a ajuns în tiebreak. Djokovic l-a câștigat pe primul cu 7-1, iar Andy i-a răspuns cu aceeași monedă în tiebreak-ul celui secund. Numai primele două seturi au avut nevoie de două ore și 15 minute pentru a fi încheiate.
Sârbul a făcut repede break în setul trei, și după ce Djokovic a salvat două mingi de rebreak în game-ul imediat următor, de acolo n-a mai fost cale de întoarcere pentru britanic, chinuit, aparent, de spate în setul patru, când a servit din ce în ce mai slab, dar și secat de resurse fizice. „Nu mai am deloc forță în picioare”, a strigat el pe finalul setului trei, în vreme ce la primele declarații de după meci a confirmat că și-a simțit spatele și șoldurile înțepenite în ultima parte a meciului: „Novak a fost mult mai proaspăt decât mine din punct de vedere fizic”.
Novak/Andy matches are always fascinating. Andy reached levels tonight he had not been at for over 12 months. Great sign. Novak strong again
— Darren Cahill (@darren_cahill) September 4, 2014
Ceva mai devreme, într-unul dintre cele mai bune meciuri ale turneului, Kei Nishikori a obținut prima sa calificare în semifinalele unui Slam într-un mod cât se poate de japonez: a luptat până la ultima picătură de energie și a rămas în picioare după al doilea maraton consecutiv de cinci seturi și peste patru ore de joc. În turul anterior, Kei câștigase într-o manieră asemănătoare cu Milos Raonic, iar perechea de victorii e o premieră pentru nipon: el nu mai câștigase niciodată două meciuri la rând la un Slam cu jucători de Top 10.
Pentru Wawrinka, semifinalist anul trecut la Flushing Meadows și cotat cu șansa a treia la titlul US Open, e abia a doua înfrângere din ultimele 17 meciuri jucate la un Grand Slam pe hard.
Prima semifinală a US Open va fi, așadar, un duel între Novak Djokovic și Kei Nishikori, doi jucători reprezentanți de același brand, Uniqlo. Scorul meciurilor directe dintre cei doi este egal, 1-1, dar ei nu s-a mai întâlnit de trei ani. Djokovic a câștigat în trei seturi la RG 2010, iar Nishikori l-a învins pe sârb în semifinala de la Basel 2011, când i-a administrat sârbului un 6-0 în decisiv. Cei doi ar fi trebuit să se întâlnească și anul acesta, în semifinala Mastersului de la Miami, dar Nishikori s-a retras înaintea meciului.
În turneul feminin, Ekaterina Makarova și-a continuat seria victoriilor contra jucătoarelor cu cotă de pe partea ei de tablou; după ce a învins-o în turul anterior pe Genie Bouchard, Makarova a scos-o acum pe finalista ultimelor două ediții de la US Open, Victoria Azarenka, scor 6-4, 6-2. Va fi prima semifinală de Grand Slam pentru Makarova, în vreme ce Azarenka va ieși din Top 20.
Makarova o va întâlni în semifinale pe Serena Williams, care a eliminat-o pe Flavia Pennetta, 6-3, 6-2. Makarova are o victorie în palmares cu Serena, pe care a eliminat-o în turul 4 la Australian Open 2012, dar a pierdut în același an cu Williams chiar la US Open.
Azi se joacă ultimele două sferturi de finală, Tomas Berdych – Marin Cilic și Gael Monfils – Roger Federer. Vineri se joacă semifinalele feminine, Serena – Makarova și Shuai Peng – Caroline Wozniacki.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română