Raluca Olaru a pierdut finala de la Baku. De ce nu joacă mereu cu aceeași parteneră

Treizecizero | 27 iulie 2014

Bilanțul carierei Ralucăi la dublu în turneele WTA este acum de trei titluri și patru finale.

Nici a doua finală a anului n-a fost mai norocoasă pentru Raluca Olaru, cea care a pierdut șansa unui titlu la Baku. Raluca și Shahar Peer au fost învinse, 6-2, 7-6, de perechea Panova/Watson, în finala turneului International de la Baku (Azerbaidjan). Asta, în ciuda a două mingi de set ratate în manșa secundă, la scorul de 6-5 pentru dublul româno-israelian, pe serviciul lui Watson. A fost a doua finală a anului pe care Olaru și Peer o dispută împreună, Nurnberg fiind prima, dar Raluca n-a lăsat înfrângerea să o afecteze prea tare, mulțumită de o altă săptămână bună în circuit.

Raluca și Shahar vor urca undeva aproape de Top 50 în Race to Singapore după acest rezultat, dar, în cuvintele Ralucăi, un eventual sprint pentru competiția asiatică sau spre partea superioară a clasamentului nu a fost până acum posibil din cauza lipsei unei partenere de cursă lungă: „O condiție fundamentală ar fi să am o parteneră stabilă, performanță la care n-am ajuns încă. Foarte multă lume mă întreabă acest lucru, de ce nu joc mereu cu aceeași parteneră. Explicația e simplă: e foarte greu să găsești pe cineva. Sunt mai multe motive. Perechile din Top 30 sunt deja formate. Din cele care rămân, sunt destule care joacă și simplu, iar fetele de la simplu nu vor să se „lege la cap”, și pe bună dreptate, le înțeleg. Din cele care mai rămân disponibile, unele joacă pe dreapta terenului, altele pe rever. Eu joc pe dreapta, de exemplu.  Iar din cele care mai rămân disponibile, trebuie să găsești pe cineva cu cu care să te completezi ca joc și să te înțelegi bine ca personalitate. Sunt multe tipuri de personalități în circuit, nu semănăm una cu alta. Totuși, eu continui să caut și sper ca la anul să găsesc pe cineva cu care să pot juca pe termen lung”, ne-a spus Raluca.  

De altfel, din cauza acestei situații și a deselor ghinioane apărute în ce privește înscrierile la turnee, Raluca a trebuit să joace cu mai multe partenere în acest an: cu Lepchenko (2 turnee), cu Klemenschits (2 turnee), cu Jans-Ignacik (2 turnee, o semifinală la Katowice), cu Halep (la Sydney), Panova, Kalashnikova, Rogowska, Krunic, Vekic și Solovyeva (câte un turneu). Dar cel mai mare succes a venit cu Peer, alături de care Raluca a jucat patru turnee, ajungând în finala a două dintre ele.

Bilanțul carierei Ralucăi la dublu în turneele WTA este acum de trei titluri și patru finale.

De asemenea, bilanțul românesc în 2014 este acum de 12 titluri și 7 finale (ATP + WTA, simplu + dublu). A fost a treia săptămână consecutivă în care am avut cel puțin un reprezentant într-o finală, după București și Hamburg.

Săptămâna următoare: Sorana, Horia și Marius sunt la Washington

Marius Copil a ratat calificarea pe tabloul principal al turneului de la Washington, după ce a pierdut, duminică, în turul doi al calificărilor, 6-7, 7-6, 6-4 cu ucraineanul Marchenko. Marius a fost în calificări și la dublu, alături de Stakhovsky. O raritate la dublu, tabloul de calificări a fost necesar deoarece Washington a primit multe înscrieri. Copil/Stakhovsky au trecut de Fyrstenberg/Matkovski în primul tur, dar au pierdut în două seturi finala calificărilor cu Erlich/Ram.

Pe tabloul de dublu este și Horia Tecău. Horia și Rojer îi vor întâlni pe francezii Benneteau/Llodra. 

În turneul feminin din același oraș, Sorana Cîrstea e favorită 8. 

 

Titlurile săptămânii: Andujar, campion la Gstaad, Svitolina la Baku

Pablo Andujar a câștigat al treilea titlu al carierei, învingându-l cu 6-3, 7-5 pe Juan Monaco în finala de la Gstaad. La Umag, Pablo Cuevas l-a învins pe Tommy Robredo cu 6-3, 6-4, într-o finală disputată duminică seara, după ce cei doi au trebuit să-și joace și semifinalele în aceeași zi, programul fiind dat peste cap de ploaie. Cuevas, care a început turneul din calificări, este la al doilea titlu în trei săptămâni, după cel câștigat la Bastad, în Suedia. Anterior, el nu mai câștigase niciodată vreun titlu. 

La Atlanta, John Isner a câștigat al doilea titlu consecutiv în orașul american, învingându-l în finală pe Dudi Sela. În turneul feminin de la Baku, Elina Svitolina a câștigat al doilea titlu consecutiv în acest oraș, după 6-1, 7-6 în finala cu Bojana Jovanovski.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi