Elena și Alexandra, titlu la dublu! Prima ediție a WTA Bucharest Open, primele campioane din România
Treizecizero | 13 iulie 2014Elena și Alexandra, titlu la dublu! Prima ediție a WTA Bucharest Open, primele campioane din România
Ziua finalelor la BRD Bucharest Open a început cum nu se putea mai bine pentru tenisul românesc. În deschiderea finalei la simplu, finala de dublu a revenit perechii Elena Bogdan / Alexandra Cadanțu, fetele noastre trecând cu 6-4, 3-6, 10-5 de dublul Buyukakcay/Knapp.
Triumful celor două fete este remarcabil, mai ales că ele au intrat pe tablou cu ajutorul unui wildcard. În drumul spre finală, ele le-au mai învins pe Jani/Kapshay (6-2, 7-6), pe Olaru/Solovyeva (6-3, 7-5) și pe Piter/Savchuk (6-4, 4-6, 10-4). În cele câteva turnee la care au mai jucat împreună, Elena și Alexandra mai au în palmares o semifinală la Bogota, anul trecut.
Elena Bogdan, finalista la Roland Garros juniori în anul în care Simona Halep a câștigat titlul, era pe locul 245 înaintea acestui turneu, în vreme ce Cadanțu ocupa locul 496.
Pentru cele două fete este primul titlu – simplu sau dublu – la nivel de WTA.
Alexandra și Elena au revenit după un început nefast în supertiebreak, când au fost conduse cu 4-2. Alexandra Cadanțu a luat înapoi un minibreak cu un lung de linie și tot ea a reușit un vole aducător de punct, la 5-5. Serviciul puternic al Elenei Bogdan a asigurat apoi desprinderea, iar victoria n-a fost departe.
Olteanca a trăit intens victoria, mai cu seamă că, la un moment dat, ea nici nu se aștepta să mai joace în turneu, din lipsa unei partenere. În acest sens, wildcardul oferit de organizatori a venit la fix: „Această victorie contează foarte mult, pentru că nu am reușit să obțin o asemenea performanță până acum. M-am recuperat destul de bine după operație, dar nu mă așteptam să joc în acest turneu, mai ales că nu aveam o parteneră. Meritam acest turneu la noi acasă, sper să fie organizat și la anul. Publicul ne-a încărcat cu energie și ne-a motivat când am avut nevoie”, a spus Elena Bogdan, care a fost felicitată, ulterior, și de Simona Halep. „Mă bucur enorm pentru ele, m-am uitat un pic la finală, trebuia să mă pregătesc pentru meciul meu. Mai frumos de atât nu putea fi: primul turneu în România și să câștigăm noi, româncele, și la simplu, și la dublu. Ema trebuie să ia încredere din orice meci câștigat. Poate să vină și ea sus în clasament, în prima sută, joacă bine, a jucat bine și la junioare. N-am mai văzut-o de ceva timp la simplu, dar îi doresc mult succes și o așteptăm cu drag, toate româncele, în prima sută mondială”, a spus Simona.
La rândul ei, Alexandra Cadanțu și-a luat deja încrederea invocată de Simona. După ce, zilele trecute, Alexandra spunea într-un interviu pentru Treizecizero că are nevoie să-și găsească puțin ritm și încredere, Alexandra are numai motive de bucurie după un trofeu neașteptat, dar muncit și venit la momentul oportun: ”M-am simțit extraordinar, sunt foarte fericită că am jucat acasă. Este prima mea finală în acest sezon, iar săptămâna asta mi-a dat multă încredere. Mi-am dat drumul la joc”.
Este încă un rezultat remarcabil care se adaugă unui palmares excelent al jucătorilor noștri în 2014. La ora la care se terminase finala de dublu, trofeul câștigat de Alexandra și de Ema era al 10-lea câștigat de jucătorii români în acest sezon. Ulterior, Simona l-a câștigat pe cel de-al 11-lea. Jucătorii noștri au și șase finale de-a lungul acestui an.
Trofeele românilor în 2014:
Monica Niculescu, dublu – Shenzen
Monica Niculescu, dublu – Hobart
Florin Mergea, dublu – Vina del Mar
Horia Tecău, dublu – Zagreb
Horia Tecău, dublu – Casablanca
Simona Halep, simplu – Doha
Irina Begu, dublu – Rio
Horia Tecău, dublu – București
Horia Tecău, dublu – Hertogenbosch
Elena Bogdan/Alexandra Cadanțu, dublu – Bucureșt
Simona Halep, simplu – București
Finale:
Horia Tecău, dublu – Rotterdam
Horia Tecău, dublu mixt – Australian Open
Monica Niculescu, dublu – Katowice
Raluca Olaru, dublu – Nurnberg
Simona Halep – Madrid
SIMONA HALEP – ROLAND GARROS
Ce alte rezultate notabile am mai avut: Simona Halep, semifinală la Wimbledon, Simona Halep, semifinală la Indian Wells; Florin Mergea, semifinală la Roland Garros (dublu).
Fotografii: Radu Restivan
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română