Simona intră în trombă în săptămâna a doua cu atitudinea care trebuie. Urmează alt cont de reglat pe zgură

Steve Tignor, de la tennis.com, și-ar fi dorit trei seturi la meciul de azi al Simonei Halep contra Dariei Kasatkina. Din punct de vedere obiectiv-jurnalistic, îl înțeleg: când n-ai nicio preferință puternică pentru o jucătoare sau cealaltă și amândouă ajung să joace la nivel maxim în același timp (cum s-a întâmplat de la mijlocul setului doi încolo), vrei ca spectacolul să dureze cât mai mult. Însă subiectiv, ca fan român care nu s-a gândit în ultima săptămână decât dacă #gleznarezistă sau nu, am mormăit în barbă ”Ia mai taci Steve și vezi-ți de Keys a ta. Oh, wait.”

Am început cu acest mic episod de țâfnă personală pentru că mi se pare că cel mai mare câștig al meciului de azi, dincolo de faptul că a fost o victorie, este că s-a tranșat în două seturi. Luând în considerare cum a evoluat scorul (un prim set și ceva în care Daria a fost ca un boxer în corzi, urmat de clasica cădere de energie din setul doi a celui care conduce cumulată cu asaltul celui condus) și luând în considerare predilecția Simonei de a scăpa meciuri din mână în timpul acestor schimbări de momentum, felul cum a continuat să forțeze pe finalul setului doi mi se pare semnificativ și dătător de mari speranțe apropo de schimbarea de atitudine post-Miami. Multă lume se întreba dacă această schimbare de atitudine va rezista sub presiune și meciul de azi a fost un prim răspuns. Până acum, pe lângă gleznă, și #atitudinearezistă.

Jucătorii mari care reușesc să se mențină în top mult timp, o fac și pentru că învață să profite de statura și aura lor de jucători mari. Ei știu că atunci când joacă cu un adversar mai slab clasat pornesc cu un break avantaj înainte să intre pe teren. Dacă reușesc să confirme temerile adversarului și să-l domine încă de la început, meciul o ia repede în direcția lor. Federer a făcut asta în atâtea meciuri în care a început ca din pușcă, la fel Djokovic și Rafa, sau Serena. Este exact ce a făcut Simona azi și aș vrea s-o mai văd repetând isprava și pe viitor. Știm cu toții că Daria este mai bună decât atât, dar a fost complet luată pe sus de intensitatea și jocul devastator al Simonei: 6-0 în 28 de minute. Este încă o dovadă cât de mult contează aspectul psihologic în acest sport.

Setul doi a fost o ilustrare a altei axiome a tenisului: cât de repede poate s-o cotească un meci care părea să curgă iremediabil într-o singură direcție. Cuvântul ”iremediabil” în tenis nu există de fapt: orice meci poate fi întors, la orice scor. La 3-1 pentru Simona, Kasatkina a reușit un hold crucial, după ce Simona a avut minge de 4-1. Două breakuri avans ar fi dărâmat complet moralul rusoaicei, și așa serios zgâlțâit. Însă Daria s-a agățat, a început să-și folosească mai eficient dreapta ei excelentă, iar Simona a contribuit și ea cu câteva greșeli. Kasatkina a respirat și a început să creadă. A urmat o serie de patru gameuri consecutive câștigate cu retur mai agresiv, forehanduri adânci sau cros cu mult spin, stil Rafa, care o aruncau pe Simona în afara terenului și câteva scurte bine țintite. Simona, de partea ei, a slăbit un pic ritmul pe primul serviciu. Și uite așa, Kasatkina servea pentru setul doi la un sfert de oră după ce abia mai respira și-și dădea palme peste frunte între puncte.

A servi pentru set sau pentru a rămâne în set este una din strâmtorile cele mai strâmte în tenis. Kasatkina a greșit vreo două prime servicii, semn că brațul era deja un pic încordat, și apoi și vreo două outuri. Meritul principal i-a revenit totuși Simonei: s-a proptit pe picioare aproape de baseline și a început să lucreze iar terenul. Pressing, pressing, adânc pe stânga, aproape de linie pe dreapta. A fugit mâncând zgura după fiecare minge și și-a luat breakul înapoi. La 5-4 a fost rândul Simonei să treacă prin strâmtoarea ei: la început gameului serviciul unu a dispărut (inclusiv o dublă) iar al doilea a obligat-o să înceapă vreo două puncte deja apărând. Însă dacă vreți să vedeți pe cineva alergând cu ferocitate, uitați-vă la Simona în acest game. A apărat, a atacat, a salvat alte mingi de set, a făcut de toate; pe finalul gameului a reușit să adune trei puncte consecutive nu numai alergând cu ferocitate, dar și lovind la fel, inclusiv serviciul. E o curbă frumoasă aceasta, poate cea mai frumoasă din tenis, să vezi pe cineva jucând din ce în ce mai bine pe măsură ce șurubul scorului se strânge.

Kasatkina n-are încă acest skill al jucătoarelor experimentate de top, să-și ridice la comandă jocul sub presiune, sau dacă îl are, nu-i complet încă (alertă: Surez Navarro îl va avea): gameul următor și-a pierdut serviciul la zero, iar când Simona a servit în sfârșit pentru set și meci nu a reușit s-o pună destul sub presiune. Câteva erori neforțate, un winner al Simonei și un fileu norocos la ultima minge și meciul se închidea cu 6-0 7-5 după o oră și 18 minute.

With her aggressive return of serve, @simona_halep, sprints into the round of 16. #RG17 #IBMsports pic.twitter.com/3dgoZdAJh5

— Roland-Garros (@rolandgarros) June 3, 2017

Urmează Carla Suarez-Navarro: h2h apropiat (6-5 pentru Simona) dar toate cele patru meciuri jucate pe zgură au fost câștigate de Carla. Cel mai recent, de la Roma 2015, e și cel mai traumatizant: exemplul clasic de meci scăpat din mână, pe care Simona l-a pierdut după ce luase primul set cu 6-2. Carla e în căutare de victorii după sezon de zgură așa și așa și azi a scos-o pe Elena Vesnina cu 6-4, 6-4. În meciul din turul doi contra Soranei a jucat cu siguranța omului care știe ce să facă pe zgură. În final, problema la umăr a Soranei a fost decisivă, dar jocul lui Suarez a fost greu de dislocat odată ce a apucat să-și intre in ritm: a forțat doar la momentele cruciale și în rest a jucat un tenis de procentaj care a obligat-o pe Sorana să fie cea care riscă. Aici va fi dificultatea și pentru Simona: ele două au un joc similar, de construcție, care poate absorbi loviturile agresive.

Cumva, a fi foarte agresiv nu cred ca va functiona pentru niciuna, pentru că există riscul greșelilor, iar cealaltă oricum va absorbi  și redirectiona. Pe de altă parte, dacă ambele își joacă jocul lor de procentaj, vom avea un coșmar ca la Roma, unde îmi amintesc că a fost un război de uzură și hărțuială, cum e de așteptat de la o confruntare între două obiecte de nemișcat. Calea ideală este un amestec de pragamatism și constructie, presărat cu agresivitate la momentele când adversara lasă garda jos și oferă oportunități (serviciu doi, lovituri scurte). Va câștiga cea care va găsi acest amestec mai repede și va reuși să se țină de el. Dar nu m-aș mira dacă vom avea trei seturi: dacă este în deplinătatea forțelor, Suarez-Navarro poate fi cu adevărat periculoasă.

Totuși, mă îmbărbătează atitudinea Simonei de până acum la Paris: pare pornită, iar spaniola poate fi încă un cont de reglat anul ăsta, alături de Mladenovic și Siegemund.