Fast
Monica, despre interminabilele accidentări

Monica: „Vin Slamurile și eu nu mai pot să joc”. Ia în calcul să joace doar dublu o perioadă

Adrian Țoca | 29 mai 2017
Roland Garros este oferit de

Monica avea o mină mult mai senină decât cineva care tocmai și-a văzut sezonul luând o turnură tot mai neprietenoasă. Un an în care a fost chinuită de accidentări a continuat cu un alt meci în care jucătoarea nu a putut să joace la capacitate normală.

Monica a resimțit accidentarea suferită la picior în meciul cu Sorana Cîrstea, de la Nurnberg, în care s-a și retras. Va face un RMN ca să vadă cât de serios este. Nu exclude nici varianta un pic drastică de a juca exclusiv dublu o perioadă. Dar, în așteptarea unor zile mai bune în care „să pot juca Slamurile astea”, Monica privește problemele cu câtă seninătate e în stare să producă.

Monica Niculescu, despre:

Meciul cu Kontaveit

„A jucat bine fata, are foarte multe meciuri în mână. Eu nu am mai putut să mă antrenez cum am vrut după Nurnberg. Am pățit ceva în timpul meciului de acolo și, din păcate, nu a fost bine azi în meci, nu prea am putut să mă deplasez cum mă deplasez eu de obicei și s-a întâmplat ce s-a întâmplat.” 

Accidentare

„Nu știu știu cât e de serioasă, nu m-am putut deplasa cum mi-am dorit. O să fac niște investigații să vedem ce-o să iasă. Per total, fata n-a jucat rău, nu pot să-i iau meritul. Are meciuri, a servit bine, a lovit bine, n-am ce să mai zic. Dar repet, dacă puteam măcar să mă mișc mai bine… Simțeam de fiecare dată când mă duceam pe partea de rever și n-am putut să mă duc așa la mingi cum îmi doream eu, cum mă arunc eu după toate mingile. 

Cum diferă mindsetul într-un meci cu probleme fizice

„Nu aveam încredere să mă duc acolo, pe partea de rever, și eu dacă nu mă deplasez bine… Am încercat cu stopuri, am încercat să scurtez punctul, dar e totuși zgură și n-ai cum. Da, am simțit destul de tare durerea, la 3-3 parcă, sau 3-2 m-am speriat, dar după aia a fost o durere, dar constantă și nu chiar așa de tare cum s-a întâmplat la 4-3. M-am speriat, aoleu zic, ce-oi fi făcut? O să fac niște investigații să vedem ce am și capul sus. Mai sunt turnee. Din păcate, nici în Australia nu am fost 100%, am avut abdomenul acela, nici aici…”

O explicație pentru accidentări

„M-am încălzit bine, m-am hidratat bine, deci chiar nu-mi explic de ce. Probabil pentru că am durerile de genunchi și tot compensez, asta ar fi o explicație. Probabil mă tot supără genunchiul și tot îl apăr. Probabil compensez și de asta s-a întâmplat. Nu știu, se întâmplă tot timpul în meci, na… Am încercat să mă fac bine, să trag cât mai mult. Și când nu ești 100% degeaba… Așa nu poți să joci. Dacă ai gânduri de-astea… Intri în teren și trebuie să te duci la fiecare minge, iar dacă ai gânduri “la aia mă duc, la aia nu mă duc”, nu merge… Repet, nu vreau să-i iau meritul. Joacă bine, ați văzut că a făcut bine la Roma fata, are foarte multe meciuri. Cred că… Simona, Bertens, Svitolina și ea…cred că fetele astea au cele mai multe meciuri pe zgură anul ăsta.

Despre iarbă

„Să vedem ce am la picior. Pe iarbă… ce să mă simt? Pe iarbă am avut un an foarte bun, am făcut finala aia la Nottingham si turul 4 la Wimbledon, în schimb nu prea am făcut nici eu pe iarbă. Să vedem, important e să mă simt bine și să mă bucur când intru în teren. O să fac ceva RMN probabil, să vedem. Și sănătate, asta-mi doresc. Repet, mi se pare că vin Grand Slam-urile și nu mai pot să joc, adică și Australia la fel. M-am dus la Hobart, m-am întins la abdomen, am făcut ruptură la australieni. Mi-am dorit să joc. Poate o să vină ziua aia când o să mai pot să joc.”

Despre o posibilă pauză

„Mă gândeam poate să joc numai dublu o perioadă, nu să mă opresc. Poate o să mă opresc, acuma cine știe ce am? Depinde ce iese, dar m-am gândit să joc dublu, poate s-o las mai ușor, pentru că de la Hobart am avut numai și numai probleme, de ce să mint? Întâi genunchii, apoi după aceea m-am dus la Miami în gard, m-am lovit la deget, m-am dus la o minge aiurea, m-am împins în gard și am simtit degetul. N-am mai putut să joc Monterrey.

Despre dublu aici

„Nu știu, voi face un RMN în seara asta și să vedem. Planul este să joc, dar depinde și ce iese la RMN, că dacă e rău… Ca și anul trecut, am jucat un meci și m-am retras la dublu, Deocamdată, asta e, să fiu sănătoasă și să pot să joc, să intru-n teren și să pot să mă duc la toate mingile și să nu mă mai gândesc la aia nu mă duc, la aia nu mă duc. Asta-mi doresc.”

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de