Va fi Roland Garros 2014 momentul definitoriu al carierei Simonei Halep? Totul despre drumul spre finală

Suntem la Paris, în primăvara lui 2013. Pe un teren secundar de la Roland Garros, Simona Halep e prinsă în focul unor schimburi epuizante cu o adversară robustă, cu aer băiețesc. Suntem în primul tur, asistența e formată din câteva zeci de persoane. Cei mai mulți dintre privitori sunt neutri, par rătăciți, puțini dintre ei știu cine-s cele două jucătoare. Terenul Simonei, asemănător celor pe care joacă amatorii în cartierele bucureștene, este lipit de un altul, la fel de puțin impunător, iar între cele două e un fel de pasarelă care unește două gradene. Dacă te înalți pe vârfuri, poți să vezi ce se întâmplă dincolo, în terenul alăturat. Nu-s camere TV, așa că, afară de cele câteva duzini de neutri, n-o să știe nimeni cum a decurs, de fapt, meciul. Mai nimic nu inspiră strălucirea marilor meciuri. Fanii se vânzolesc de colo-colo, pleacă, se întorc și iar pleacă, spre disperarea stewarzilor, care încearcă să-i facă să stea locului, să nu deranjeze jucătorii. Așa e în primele zile la turneele de Grand Slam: meciuri multe, aglomerație, entuziasm. Spectatorii vin ca la sărbătoare, vor să respire tenis, să intre în sufletul jucătorilor, dacă se poate.

Simona nu e deranjată de agitație, cât mai degrabă de propriile-i greșeli. Obosită, începe să piardă teren în setul decisiv. Se motivează cu voce tare, așa cum o vom mai vedea de-a lungul anului. Pierde în turul 1, își ia geanta și pleacă printre aceeași spectatori care se zoresc către meciul următor. Ca și Simona, către turneul următor.

Fast-forward un an, în primăvara lui 2014. Simona Halep este cap de serie numărul 4. E pentru prima oară în cariera ei când ocupă un loc atât de înalt pe entry-list-ul unui turneu. Nu ar putea fi o diferență mai mare între cele două ipostaze. Anul trecut, cu toate că tocmai ce făcuse acel rezultat de la Roma, numele ei nu era aproape deloc pomenit de către site-urile și publicațiile internaționale. În fapt, abia i se dădea atenție la ea acasă. Dar după un an cu șapte titluri, plus o finală și o semifinală de Premier Mandatory, plus un sfert de Slam, Simona i-a obligat pe specialiști să o ia în seamă. Și diferența față de acum un an se va vedea cel mai bine în programare. Cel mai probabil, românca, acum unul dintre capetele de afiș al turneului feminin, va fi programată preponderent pe arenele principale ale complexului de la Roland Garros.

Însă întrebarea inevitabilă vine de la sine: a venit, oare, momentul ca Simona să mai salte un nivel? Este Roland Garros turneul care va spulbera și ultimele îndoieli pe care criticii româncei încă le mai proiectează? Este Paris 2014 locul în care Simona va obține rezultatul carierei?

Întâi, să vedem ce ar însemna, de fapt, “rezultatul carierei”. Până acum, Halep n-a trecut niciodată de faza sferturilor la un Grand Slam, săltând gradual în ultimele ei două participări: optimi la US Open, sferturi la Australian Open. O semifinală la Roland Garros ar arăta drept pasul natural. Dar discuția merge mai departe: îndrăznim să sperăm la mai mult? Putem să ne gândim chiar la o finală? Sau la titlu?

Avalanșa “Simona” i-a luat cumva pe nepregătite pe români, și mulți dintre ei n-au știut ce să aleagă din rezultatele noii lor favorite. Entuziasmul copleșitor s-a amestecat cu teama că totul nu e decât un vis frumos, care se va termina brusc imediat ce îndrăznim să sperăm la mai mult, așa cum li se întâmplă, deseori, românilor. Teama a evoluat, pentru mulți, în reținere și scepticism, dar fanii care gândesc așa nu sunt de condamnat. La simplu, România n-a avut decât doi campioni mari și lați în turneele de Grand Slam, iar istoria ultimilor decenii ne arată că performanțele românești au fost mai degrabă sporadice, la nivel mai mic și mai niciodată confirmate, repetate. Ori măreția în tenis se clădește în special prin repetarea, din nou și din nou și din nou, a rezultatelor care te-au adus în atenția publicului. Cu alte cuvinte, mare parte din generația actuală de spectatori n-a avut niciodată repere cu care să compare magnitudinea rezultatelor reușite de Simona. Așa că nu le e clar ce să aștepte, sau dacă să spere la mai mult.

În plus, nu ne stă în fire să ne asumăm statutul de favoriți, de “big name”. Obișnuiți mereu să jucăm rolul buturugii mici, al outsiderului care trebuie să se facă frate cu codrul ca să câștige o bătălie, ne vine greu să credem că unul de-al nostru ar putea chiar să confirme.

Simona Halep are de confirmat acum multe așteptări. Nu numai ale celor de acasă. Nici mai mult, nici mai puțin decât site-ul oficial al WTA a publicat un articol al cărui titlu singur e suficient ca să ne dea fiori plăcuți: “Cinci motive pentru care Simona Halep poate câștiga Roland Garros”. Printre ele, forma bună, culoarul, lipsa presiunii sau amintirea titlului obținut aici la juniori, în fapt un detaliu foarte solid în CV-ul româncei. Și nu e doar site-ul WTA. Steve Tignor o vede calificându-se în semifinale, Peter Bodo vorbește despre “un antistar” a cărei prezență este refreshing și plăcut de privit, iar specialiștii ESPN o dau și ei posibilă câștigătoare. Din cei 12 care și-au anunțat pronosticurile (printre ei, Cahill, Gilbert, Evert, Drysdale sau P.McEnroe), 10 o văd campioană pe Serena și unul pe Sharapova. Singura sportivă care mai obține o nominalizare în afară de cele două finaliste de anul trecut este chiar Simona.

Chris Evert, la rândul ei, a avut câteva cuvinte foarte frumoase despre româncă. “O sportivă extraordinară, care ratează rareori și nu e intimidată nici de adversare, nici de presiune. Face tranziția din apărare în atac atât de ușor. Pe zgură trebuie să te miști bine și să fii constant, însă ea e capabilă nu doar de asta, ci și să lovească puternic. În plus, nu-ți dă nimic gratis și trebuie să muncești mult împotriva ei”.

Și peste toate este traseul. Tragerea la sorți de vineri a dat și mai multă substanță acestor discuții pre-turneu. Chiar și favorită 4, Simona ar fi putut nimeri pe o parte de tablou mult mai complicată decât cea în care a fost repartizată de sorți. Ar fi putut nimeri, de exemplu, pe același sfert cu Maria Sharapova și pe aceeași jumătate cu Serena Williams, primele două favorite la titlu în percepția generală. Ferită de ambele jucătoare până într-o ipotetică finală, Simona are pe drum jucătoare pe care le-a mai bătut recent: Petra Kvitova sau Ana Ivanovic. Iar cealaltă adversară din Top 4, Na Li, este preferabilă cuplului Serena-Maria: chinezoaica poate fi strălucitoare când joacă bine, dar poate să facă jocuri foarte proaste când îi e lumea mai dragă.

Dincolo de toate aceste calcule, Simona are nevoie să se concentreze pe primul meci, cel mai greu dintre toate. În cazul româncei, nu e doar un clișeu. Obișnuită cu starturi lente de turneu și cu un progres accelerat al nivelului jocului pe măsură ce avansează în competiție, Simona trebuie să intre cât mai repede în turneu și să lase în spate primul tur fără prea multe emoții și pierderi de energie. Mai ales în condițiile în care vremea va fi o durere de cap suplimentară, care amenință să complice foarte mult dinamica și contextul meciurilor. Mai e și elementul statistic: cu doar 1-4 la Roland Garros de-a lungul carierei, o victorie în primul tur i-ar dubla, practic, bilanțul la Paris. Odată primul tur rezolvat și ritmul găsit, totul o să arate și mai bine pentru româncă.

Indiferent ce se va întâmpla cu Simona la Roland Garros, un lucru e sigur: Grand Slamul de la Paris este primul turneu de o asemenea anvergură în care o româncă intră cu șanse reale la titlu în ultimii 30 de ani. Ceea ce, în sine, este un eveniment.

Traseul Simonei pe hârtie

R1: Alisa Kleybanova.

Rusoaica a fost unul dintre feel-good-story-urile tenisului mondial în ultimii ani, după ce și-a făcut, treptat, reintrarea în circuit după ce a câștigat lupta cu o formă de cancer. Fostă jucătoare de Top 20 în prima parte a carierei ei, Kleybanova a tras din greu ca să ajungă pe un loc respectabil în clasamentul WTA și a revenit în Top 100 după o serie de rezultate promițătoare. Despre jocul ei s-a spus că este o versiune modernă a jocului lui Lindsay Davenport, dar pe zgură Alisa n-a strălucit niciodată. Cel mai bun rezultat al ei la RG este un tur 3 în 2010. În ultimii cinci ani, rusoaica are bilanț negativ pe zgură în turneele WTA (10-12). Anul acesta are două victorii și două înfrângeri, victoriile venind la Stuttgart (cu Kvitova și Tomljanovic), unde a făcut sferturi.

Simona și Alisa au mai jucat de două ori, românca impunându-se în ambele rânduri, ambele pe hard. Prima dată a fost tot la un Slam și tot în turul 1, la AO 2011 (6-4, 7-6), în vreme ce anul trecut, la Moscova, Simo s-a impus cu 6-1, 6-1.

R2: Zahlavova-Strycova sau Watson

Cehoaica are 28 de ani, e pe locul 63 și a reușit, recent, o finală într-un challenger pe zgură, la Trnava. A mai “reușit” însă și un 0-6, 0-6 cu Carla Suarez Navarro, la Oeiras. Heather Watson și-a făcut recent revenirea în Top 100 și a câștigat un challenger la Praga săptămânile trecute, cu victorii pe traseu la Koukalova, Pliskova și Babos. A intrat pe tablou câștigând deja trei meciuri în calificări. Cu Watson, Simona are amintirea acelui meci câștigat la mare luptă la US Open-ul de anul trecut, în primul tur, când britanica a dominat mult timp scorul și meciul, înainte de a pierde, 4-6, 6-4, 6-2. Cu Strycova, Simona a jucat, de asemenea, o singură dată, dar tocmai în 2010, în calificări la Paris (eșec, 1-6, 4-6).

R3: Koukalova/Torro Flor sau Rybarikova/U.Radwanska

Deja la ora acestui meci, Simona ar trebui să fie rodată suficient cât să-și facă viața ușoară. Klara Koukalova e cunoscută în România în special prin parteneriatul cu Monica Niculescu, alături de care a câștigat două titluri la dublu și a făcut o finală anul acesta. În vârstă de 32 de ani, Klara poate fi incomodă într-o zi bună, iar sezonul ei la simplu nu e deloc rău, cu un titlu la Florianopolis și cu două finale, la Hobart și la Rio (ultimul, pe zgură). În sezonul european de zgură, cehoaica a pierdut însă patru meciuri la rând, la Stuttgart, Madrid, Praga (challenger) și Nurnberg. A jucat de două ori cu Simona, în 2010 și 2012, victoriile fiind împărțite.
Maria Teresa Torro Flor este cunoscută românilor după ce a câștigat challengerul de la București din 2012, într-o perioadă în care făcea ravagii în circuitul challenger, construindu-și o reputație de jucătoare de zgură care a însoțit-o și în Top 100. Forma actuală a jucătoarei iberice e însă slabă, de asemenea cu patru înfrângeri la rând pe zgură, înainte de RG. Nu s-a întâlnit cu Simona.
Magdalena Rybarikova, locul 35 în lume, a simțit pe pielea ei jocul Simonei anul trecut, la Moscova, unde s-a retras după ce pierduse clar primul set, cu 6-2. Au mai jucat la Hobart, în 2011, când a câștigat slovaca. Rybarikova are, în general, rezultate modeste pe zgură.
Cu Urszula Radwanska ar fi o revanșă de luat, Simona pierzând anul trecut, la Beijing, în două seturi decise la tiebreak. La general, românca o conduce cu 2-1 pe cea mai mică dintre surorile Radwanska. Scoasă din mână de accidentări, Urszula are un bilanț de 0-8 în meciurile de main-draw din 2014.

Optimi de finală: cele mai probabile adversare – Sloane Stephens, Ekaterina Makarova

Un meci cu Sloane Stephens n-ar putea fi dorit mai mult ca acum de către fanii români, care au comentat pe larg anul trecut, când Sloane și Simona s-au luptat de la distanță pentru titlul de Most Improved Player. Puse față în față mai mult prin presă, cele două jucătoare au avut, în mod evident, traiectorii complet diferite în ultima perioadă, dar H2H-ul rămâne favorabil americancei, ea conducând cu 2-1, cele două victorii, foarte clare, venind în prima partea a lui 2013. Simona are o victorie pe zgură, datând din 2012 (Barcelona). Sloane are o reputație de jucătoare care își ridică nivelul (și motivația) la Slamuri, și, în ciuda unui sezon mediocru, e de așteptat să joace cu dorința de a demonstra ceva contra Simonei, în ceea ce ar putea fi unul dintre cele mai interesante meciuri ale turului 4. Tot în această fază s-a oprit Stephens anul trecut, învinsă de Sharapova.
Ekaterina Makarova e și ea jucătoare de Slam-uri mai recent, dar GS-ul ei de bază e Australian Open. A întâlnit-o și ea pe Simona în 2013, pierzând la româncă la New Haven, turneu câștigat de Halep. Makarova n-a trecut de turul 2 la niciunul dintre turneele pe zgură ale anului și are rezultate slăbuțe pe această suprafață. A avut însă mai mult succes la dublu, câștigând titlul anul trecut la RG.

Alte jucătoare care pot ajunge în turul 4: Shuai Peng, Polona Hercog, Jana Cepelova, Iveta Melzer (ex-Benesova), Coco Wandeweghe, Shelby Rogers.

Sferturi de finală. Cele mai probabile adversare: Petra Kvitova, Ana Ivanovic

Intrăm pe un tărâm familiar. În cazul în care va întâlni pe una dintre cele două amintite, Simona va avea ascendentul celor două victorii obținute, recent, la Madrid, când le-a învins în meciuri succesive. Kvitova este adversara cu cel mai bun clasament din sfertul de tablou al Simonei, iar cel mai bun rezultat al ei la RG este semifinala din 2012, când a profitat de un culoar foarte bun primit în calitate de cap de serie… 4.
Ana Ivanovic este, însă, cea mai interesantă prezență dintre posibilele adversare ale Simonei. Sârboaica are cel mai bun sezon din 2008 încoace și s-a simțit întotdeauna bine pe zgura de la Paris, unde are rezultate mai bune decât oricine din acest sfert de tablou. Întrebarea care se pune este dacă Ana va confirma constanța din acest sezon și la turneul care îi oferă, în principiu, cele mai bune șanse la un rezultat important.
Alte nume de urmărit de pe sfertul Kvitovei: Svetlana Kuznetsova, fostă campioană la RG. Lucie Safarova, Caroline Garcia, Elina Svitolina, Bojana Jovanovski.

Semifinală. Cele mai probabile adversare: Na Li, Jelena Jankovic.

Dacă va trece de provocarea din sferturi și va ajunge în prima semifinală a carierei, Simona ar putea un meci cu o fostă campioană la RG, Na Li. Interesant că Halep a bătut-o pe chinezoaică exact în anul în care aceasta câștigase la Paris, 2011. S-au mai întâlnit anul trecut, la Wimbledon, Li câștigând în trei seturi.
Dacă nu va fi Li, ar putea fi Jelena Jankovic, pe care Simona a învins-o deja în mai multe ocazii, cea mai recentă, cea de la AO. Sau Sara Errani, obișnuită deja cu parcursurile lungi la Paris, pe care Simona a spulberat-o la Doha. Sau, de ce nu, Sorana Cîrstea. Cum ar fi o semifinală românească la Paris? 🙂
Alte nume de urmărit de pe jumătatea lui Li: Andrea Petkovic, Donna Vekic.

Finală. Serena. Sau Sharapova. Sau Radwanska.

Să zicem lucrurilor pe nume: putea fi mult mai rău decât un traseu Kleybanova/Watson/Koukalova/Stephens/Ivanovic/Li. Dacă va fi reușit să scrie istorie și să ajungă în meciul pentru trofeu de pe 7 iunie, Simona ar avea, cel mai probabil, misiunea complicată de a o detrona pe campioana de anul trecut, Serena Williams. Liderul mondial este de departe marea favorită a turneului, mai ales după ce a arătat la Roma că și-a regăsit forma, motivația și condiția fizică. Părerea aproape unanimă e că, afară de o accidentare sau o zi extrem de proastă, Serena nu poate fi oprită, chiar și în condițiile unui sfert de traseu mai încărcat decât altele. Din trei meciuri directe cu Serena, Halep a luat un set. Dar ar mai conta, la ora acelui meci?