Simona a câștigat primul meci la Roma, dar s-a retras din turneu. De luni, Halep urcă pe locul 4 în lume!
Adrian Țoca | 14 mai 2014Simona Halep s-a retras de la Roma, după ce se calificase în turul III al turneului Premier, după o victorie în trei seturi cu Madison Keys.
Simona Halep s-a retras de la Roma, din cauza unei accidentări la mușchii abdominali, imediat după ce câștigase cu Madison Keys. Simona se va întoarce în România pentru a pregăti Roland Garros. La Slamul de la Paris, Simona va fi cap de serie 4.
O zi plină cu evenimente pentru Simona Halep. A început-o din postura de ocupantă virtuală a locului 4, după ce, cu o seară înainte, Petra Kvitova a avut grijă să înlăture și ultima posibilitate teoretică prin care Simona ar fi putut fi depășită. Apoi a intrat pe teren și a câștigat un meci complicat cu Madison Keys, în condiții dificile. Câteva ore mai târziu, a spus pas turneului, retrăgându-se înainte de optimea de finală cu Carla Suarez Navarro și oferindu-i jucătoarei iberice un free pass către sferturile de finală.
Simona a povestit, într-un interviu pentru WTA, cât de greu i-a fost să se reseteze după Madrid și să o ia de la capăt la Roma. Unul dintre cele mai fascinante lucruri ce țin de modul în care funcționează circuitul, trecerea rapidă de la un turneu la altul, este în același timp și unul dintre cele mai solicitante aspecte ale vieții de jucător profesionist. Uneori e nevoie de ani de zile ca să înțelegi cum să-ți manageriezi energiile și să îți folosești resursele în așa fel încât să reziști perioadelor încărcate. „Noaptea trecută am dormit 11 ore”, a recunoscut, amuzată, Simona. La 22 de ani, ea este cea mai tânără și neexperimentată jucătoare din Top 10. Iar ascensiunea ei, pentru care n-a avut niciodată timp să se pregătească, e în plină desfășurare. De luni, mai saltă un loc.
„Simțeam nevoia de o pauză după săptămâna de la Madrid, după bucuria de acolo. Dar trebuie să joc bine la Roma, e un alt turneu important pentru mine”. Anul trecut aici a început nebunia. 52 de săptămâni incredibile, de vis, care au depășit așteptările și celor mai optimiști dintre fanii români. Între timp, prezențele în fazele superioare ale turneelor mari au devenit ceva de la sine înțeles și așteptate cu sufletul la gură, săptămână de săptămână. La fel și titlurile. Se vorbește deja de Grand Slamuri, se fac calcule peste calcule, se mai uită, uneori, că Simona este încă parte a unui learning process epuizant, care ar ameți și oameni mai experimentați decât ea.
Între timp, Simona continuă să învețe: „După Madrid, am făcut o analiză cu antrenorul meu și amândoi am căzut de acord că am jucat bine, a fost un meci bun, dar că am făcut un pas înapoi în partea a doua meciului, iar Maria a putut să-și impună jocul mai ușor. Am învățat că trebuie să fiu mai agresivă pe viitor, să fiu agresivă tot meciul, pentru că așa am jucat în primul set și a fost bine pentru mine. Aceasta este abordarea corectă pentru mine ca să fiu în top. „
Înapoi pe teren la Roma. După un an de la acea serie remarcabilă de victorii, în care le-a învins pe Kuznetsova, Hantuchova, Jankovic și Radwanska, înainte de a fi oprită de Serena Williams în semifinale, Simona a dat peste o altă amintire recentă. Nu neapărat plăcută.
În ianuarie, în chiar primul meci al sezonului, o Simona încă neintrată în ritm a fost prinsă pe picior greșit și ambuscată zdravăn de Madison Keys. Se întâmpla la Sydney, iar Halep a pierdut în două seturi, 6-1, 6-4, la capătul unui meci foarte slab, în care doar o revenire de final a evitat un scor și mai sever. Eșecul a stârnit, la vremea respectivă, un val de comentarii grăbite vizavi de viitorul Simonei în acest sezon și despre capacitatea ei de a confirma rezultatele din 2013. I se prevedea deja reîntoarcerea în anonimat, reacții despre care am scris pe larg la vremea respectivă, aici.
Cinci luni mai târziu, Simona a reîntâlnit-o pe Madison Keys într-un context ceva mai prielnic. Și a apucat să-și ia și revanșa. N-a fost ușor la început. La Roma a fost o zi în care vântul și-a făcut de cap. Mingea a fost greu de controlat, iar Simona și-a complicat un pic viața după ce a scăpat printre degete primul set. După un schimb timpuriu de break-uri în startul meciului, s-a mers cu serviciul până la 5-4, când românca a avut o minge de set. După ce a ratat-o, a mai făcut un singur punct în următoarele două game-uri. Dar recuperarea a fost spectaculoasă. Seriile prelungite de game-uri câștigate devin deja un obicei la Halep, și așa s-a întâmplat și contra lui Keys: 12 din ultimele 13 game-uri i-au revenit Simonei, care a câștigat cu 5-7, 6-0, 6-1.
După meci a venit însă și vestea proastă. Sau bună, depinde cum o privești. Simona a anunțat că nu poate continua turneul, din cauza acelorași probleme la mușchii abdominali care i-au afectat parțial jocul și în finala de la Madrid. „Îmi pare rău că trebuie să mă retrag de la Roma, un turneu de unde am multe amintiri frumoase, cu semifinala de anul trecut, însă îmi era imposibil să mai continui turneul. Mă voi întoarce la București, unde voi face tratament zilnic. Iar după câteva zile de pauză, sper să pot să îmi reiau antrenamentele și sper că voi fi gata să joc la Roland Garros”, a declarat Simona. De altfel, din același motiv ea a cerut un medical timeout și în setul doi al meciului de azi, cu Keys.
Chiar dacă fanilor le-ar fi plăcut perspectiva unui alt traseu prelungit la Roma, e o decizie care îi oferă Simonei ceva timp de răgaz înaintea unui turneu care se profilează a fi cel mai important eveniment pentru tenisul român din mai bine de 30 de ani. Pentru prima oară, o reprezentantă a României are șanse reale la o calificare în semifinale sau chiar în finala unui turneu de Grand Slam, la simplu. Roland Garros, turneul pe care l-a câștigat la junioare, e perceput drept Slamul la care Simona are cele mai multe șanse să câștige cândva un trofeu. O recuperare suplimentară îi poate consolida șansele. Nu mai sunt foarte multe zile până la Paris. Jucătoarele de top obișnuiesc, adesea, să vină cu până la o săptămână înainte de startul Slamului, pentru pregătiri și acomodare. Cu această retragere, Simona nu și-a câștigat în plus decât câteva zile de odihnă și tratament. De săptămâna viitoare, ea va fi deja în toiul pregătirilor pentru al doilea turneu de Grand Slam al sezonului, care începe de duminică într-o săptămână. O să mai avem timp de analize în ce privește Roland Garros, dar din acest punct de vedere, cel al pașilor făcuți înainte de turneu, parcă la niciunul din ultimele patru Slamuri Simona nu a fost mai bine poziționată ca acum. Mereu a fost câte ceva: fie prea multe meciuri în săptămânile de dinainte de turneu și oboseală inerentă, fie prea puține. Acum e undeva la mijloc.
Și clasamentul o va ajuta. La Roland Garros va fi poziționată între primii patru capi de serie, o nouă premieră. Asta după ce, prin eliminarea Petrei Kvitova, Simona Halep și-a asigurat locul 4 în clasament de săptămâna viitoare! Deja în posesia celui mai bun clasament reușit vreodată de o româncă, Simona își îmbunătățește acum performanța, depășind-o pe Victoria Azarenka și urmând să intre în Top 4, alături de Serena Williams, Na Li și Agnieszka Radwanska.
Și concluzia, tot de la Simona: „Am un sezon bun. Am avut rezultate bune la multe turnee mari. Fiecare turneu e important pentru mine, mă face să fiu și mai încrezătoare, învăț multe lucruri în fiecare săptămână. Anul trecut am ajuns foarte repede în Top 20, acum sunt Top 5, e o diferență mare între cele două situații și e ceva nou pentru mine. Mă bucur de acest moment, pentru că e cel mai bun al carierei mele și trebuie să mulțumesc pentru ceea ce am acum”.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română