Efortul e premiat: Irina Begu revine în Top 100. Fetele din Fed Cup, posibilități interesante la Madrid

Entuziasmul produs de victoria României în Fed Cup se propagă și în săptămânile următoare, pentru că jucătorii și jucătoarele noastre continuă seria de rezultate remarcabile în circuitele ATP și WTA. 

„Este motivant tot ce se întâmplă în tenisul românesc, mai ales în cel feminin, cu Simona și Sorana. Se depășesc multe bariere; e ceea ce ne dorim cu toții, să fim în frunte”, spunea Victor Hănescu la BRD Năstase Țiriac. Veteranul român, care va împlini 33 de ani în iulie, și-a întărit spusele cu un parcurs remarcabil la Portugal Open, unul dintre cele două turnee de 250 ale săptămânii. Dacă la București n-a reușit să depășească match-up-ul incomod cu Gilles Simon, și a trebuit să părăsească turneul în turul doi, Hăne a avut mai mult succes la Oeiras, unde a reușit prima semifinală a anului. Victor l-a eliminat în primul tur pe moldoveanul Radu Albot, depășindu-i apoi pe spaniolul Pablo Carreno Busta, revelația anului trecut în circuitul Challenger, un jucător care își construiește o reputație excelentă pe zgură, și pe portughezul Gastao Elias.

În semifinale, Victor n-a mai avut resurse pentru a-i pune probleme lui Tomas Berdych, favoritul principal al turneului, în ceea ce ar fi putut însemna victoria cu numărul 200 pe tablourile principale ale turneelor din ATP pentru Hănescu. Jubileul va trebui să mai aștepte, însă clasamentul său va fi puternic revigorat de luni; un salt de 11 locuri, până în zona locului 80. 

Maratonul Irinei e, în sfârșit, premiat: prima semifinală după un an și jumătate

Eroina săptămânii a fost însă Irina Begu. Au trecut 18 luni de la ultima ei apariție într-o semifinală WTA, timp în care drumul Irinei a fost anevoios, complicat și frustrant. Un sezon 2013 de uitat, în care efectele accidentării la umărul drept i-au chinuit jocul și i-au diminuat încrederea. De regulă, al doilea urcuș e întotdeauna mai greu decât primul, iar în tenis recâștigarea locului pierdut necesită mult timp, răbdare cât cuprinde și disponibilitate la tot soiul de sacrificii. Cum ar fi, spre exemplu, reîntoarcerea la nivelul de jos, circuitul turneelor ITF. E o zonă cenușie, în care te poți pierde și din care e important să te extragi cât mai repede, înainte de a fi prea târziu. Altminteri, te poate înghiți malaxorul format din veterani în așteptarea retragerii, jucători fără perspective, dar care pot face meciul vieții exact împotriva ta, și juniori înfometați, în căutarea saltului care să le grăbească accesul la masa bogaților. Cumva, e o lume cu alte reguli, cu alte condiții. Se joacă în anonimat, pe bani puțini spre deloc, sunt meciuri grele, adesea fizice, sunt deplasări solicitante, făcute să pară și mai urâte de presiunea financiară, de teama că, în curând, vei trece pe minus dacă nu reîncepi să câștigi cât mai repede.

Ca mulți alți jucători, Irina a trebuit să revină pentru puțin timp în această lume. Clasată pe locul 38 în punctul maxim al carierei, ea a ieșit din prima sută mondială după dificilul sezon precedent. „Prima sută” nu e doar un moft statistic; dacă ești în afara ei, nu prea mai intri pe tablourile turneelor WTA indiferent cum te cheamă și ce rezultate ai la activ. Așa că Irina a trebuit să joace, printre multe calificări, și câteva turnee challenger și ITF în ultimele luni. În martie a preferat să meargă în America de Sud, pe zgură, strategie care s-a dovedit inspirată. A câștigat două turnee de 25k la rând, apoi, în a treia săptămână, a făcut finala unuia de 50k. Pe lângă asta, a adăugat rezultate excelente la dublu, unde a câștigat un titlu WTA, la Rio, și a avut o contribuție foarte importantă la victoria României din Fed Cup, în grupa preliminară de la Budapesta.

Cu alte cuvinte, a fost o primă parte de sezon foarte aglomerată pentru Irina, care a muncit în umbră și în tăcere ca să-și pregătească urcarea. Ca dovadă de cât de mult tenis a jucat, de fapt, Begu – și e important de sublinat acest aspect – stă un top neoficial al jucătoarelor din circuitul profesionist feminin, alcătuit pe baza rezultatelor adunate în calificări și în turneele de nivel inferior. Cu alte cuvinte, tot ce nu s-a jucat pe un tablou WTA. Jucătoarea noastră e pe primul loc în acest clasament, cu 24 de victorii și 4 înfrângeri. Adăugând la astea și cele 11 meciuri jucate pe tablourile principale, reiese că Irina a jucat, în doar patru luni, 39 de meciuri oficiale de simplu (a câștigat 31). Și asta fără să socotim numeroasele meciuri de dublu, 20 la număr. Asta înseamnă foarte mult tenis. 

Turneele ITF sunt bune, dar era nevoie și de un rezultat la un turneu WTA ca să o salte în clasament. Un rezultat care a venit la același Oeiras unde și Victor a găsit inspirație. Irina a început în calificări, unde a cedat un singur set în trei meciuri, apoi și-a confirmat forma bună pe tabloul principal, cu victorii la Kurumi Nara, Kaia Kanepi și Timea Bacsinsky. În semifinale, a pierdut la cea care a și câștigat titlul, Carla Suarez Navarro. La ultimul lor meci direct pe zgură, Irina o învinsese la București pe iberică, în semifinalele challengerului din 2011. Carla și-a luat revanșa acum, câștigând cu 7-6, 6-1.

Semifinala din Portugalia înseamnă, practic, reintrarea în Top 100 pentru Irina. Iar perspectivele sunt și mai încurajatoare. În Race to Singapore, Begu se află, de luni, între primele 45 de jucătoare ale anului, a treia româncă după Simona Halep și Monica Niculescu. 

Și nici nu se putea nimeri mai bine wildcard-ul de la Madrid, unde Ion Țiriac i-a oferit un loc pe tabloul principal. O va întâlni pe chinezoaica Shuai Zhang. În cazul unei victorii, are un alt meci jucabil, fie cu K.Pliskova, fie cu o Sabine Lisicki prea puțin periculoasă când vine vorba de zgură. 

Echipa de Fed Cup e pe tablou la Madrid

Toate cele patru fete care ne-au adus calificarea în Grupa Mondială 2 sunt la startul turneului Premier Mandatory de la Madrid. Lângă Halep și Cîrstea, evident calificate direct, plus Irina, cu wildcard, a venit și Monica Niculescu, cea care a trecut de calificări. În primul tur, Monica a câștigat un nedorit (în sensul că nu atât de devreme) meci 100 la 100 românesc, contra Alexandrei Dulgheru. A fost 7-5, 7-5 pentru Niculescu într-un meci strâns, în care Dulgheru și-a pierdut în ambele seturi serviciul la 5-6, când servea ca să rămână în set. Dacă Irina e deja revenită pe un traseu optim, următorul proiect de recuperare pe care ni-l dorim cu toții de succes este cel al Alexandrei Dulgheru; unul infinit mai dificil și mai anevoios.

În turul doi de calificări, Monica a spulberat-o pe Jana Cepelova (6-0, 6-1) și va juca în primul tur pe tablou cu Sloane Stephens, un meci despre care „popcorn” e prea puțin spus. Poate ciocnirea a două lumi complet diferite e o sintagmă mai potrivită. Va fi fascinant de urmărit cine va avea de câștigat între jocul complet neortodox al Monicăi și stilul pasiv-indolent al lui Sloane, despre care până și fanii ei cei mai încrezători au început deja să-și pună probleme în ce privește motivația jucătoarei americane. Monica a câștigat precedentul meci direct, jucat de asemenea pe zgură.

Sorana Cîrstea are cel mai greu meci în turul 1 dintre românce, urmând s-o întâlnească, duminică, pe Petra Kvitova, numărul 6 mondial. Tot răul spre bine, până la urmă. E genul de context care mai degrabă o avantajează pe Sorana, care se motivează mult mai bine contra adversarelor cu nume. În plus, românca are un record solid contra jucătoarelor de Top 10 și a câștigat ultimul meci direct cu Kvitova, anul trecut, la Toronto (2-3 în head-to-head). Cu cinci înfrângeri la rând în circuit, Sorana are mare nevoie de o victorie, dar să ținem cont că, din teren, lucrurile se văd întotdeauna altfel. Ceea ce de la televizor pare o situație de criză, din tabăra Soranei perspectiva nu e atât de agitată, o atitudine mai degrabă matură. „Știu cât muncesc la antrenamente și am convingerea că, atunci când faci ceea ce trebuie, lucrurile vor ajunge, inevitabil, pe drumul cel bun”, spunea Sorana în repetate rânduri, la conferințele de presă pe care le-a susținut acasă. Dacă meciul cu Goerges, de la Stuttgart, a venit prea devreme, iar efortul mamut depus în barajul cu Serbia s-a simțit, Sori are ocazia să ducă mai departe jocul bun arătat pe zgura de la București și să pună capăt seriei de înfrângeri. Mai cu seamă că și traseul ulterior e perfect abordabil.

Cap de serie 4 la Madrid, Simona Halep e într-un punct interesant acum. E pe zgură, tragerea la sorți nu e rea deloc, iar pauza de după eliminarea rapidă de la Stuttgart trebuie s-o fi motivat suficient. Grijile sunt, ca de obicei, cele legate de primul meci, suficient de tricky pe hârtie, în special pentru că Simona pornește întotdeauna mai greu. adversară e Julia Goerges, o big-hitter pe profilul celor care îi dau bătăi de cap Simonei de obicei.  

Dacă totul va fi în regulă, Halep poate lovi mai mulți iepuri dintr-un foc. Are o șansă mare să taie zdravăn din distanța care o separă în clasament de Victoria Azarenka; își poate construi un momentum înainte de Roland Garros și poate obține încă un rezultat relevant la un turneu mare, în nota de până acum a sezonului. În turul doi o așteaptă L. Arruabarrena, o specialistă clasică de zgură, periculoasă pe această suprafață, dar departe de clasa româncei. Mai departe, poate un tur 3 cu Irina Begu sau un sfert de finală cu oricine va veni dintr-o parte de tablou în care s-au înghesuit toate sârboaicele (Ivanovic, Jankovic, Jovanovski), plus alte cunoștințe mai vechi ale Simonei (Pavlyuchenkova, Svitolina, Keys). Cam așa arată drumul pentru Simona Halep spre un mult așteptat rematch cu Serena Williams, cea care revine în circuit odihnită și remotivată.

Orice ar fi, Madrid este un răsfăț pentru români: cu patru jucătoare pe tabloul principal al unuia dintre evenimentele primăverii, toate capabile să ajungă departe, iată un turneu cu adevărat „motivant”, vorba lui Victor.