Simona Halep a avut mult de așteptat ca să intre pe teren, dar când a intrat, lucrurile au mers fără emoții; cu Anastasija Sevastova, Simona a fost în control tot meciul, a dictat ritmul și și-a luat punctele importante fără emoții, fără să fie obligată să consume prea multă energie: 6-3, 6-1 pentru româncă în numai 59 de minute, aflată la a patra victorie la rând de la trecerea pe zgură. În niciunul dintre ele nu a pierdut mai mult de cinci game-uri.
Simona se pregătește acum de un weekend greu. În semifinale, ea o va reîntâlni pe Laura Siegemund, cea care a eliminat-o într-un meci frumos pe Karolina Pliskova în mai bine de trei ore: 7-6, 5-7, 6-3. E al doilea an consecutiv când cele două se întâlnesc la Stuttgart, și din nou Laura e în cea mai bună formă a ei. Diferența față de anul trecut, când Siegemund n-a avut adversar, e că Halep e la nivelul ei obișnuit, comparativ cu 2016, când a ajuns la meci complet lipsită de energie și încredere în urma unui șir de evenimente care au lăsat-o fără puteri.
„Mă simt foarte încrezătoare pe teren. Știu că mâine va fi un meci dificil, iar publicul va fi de partea ei, dar sper să fac o partidă foarte bună”, a spus Simona, care revine într-o semifinală pentru prima dată de la Wuhan. La Stuttgart a mai jucat una, în 2015.
A pleasure to watch so far this week. https://t.co/yKg8z3mg5k
— Hannah Wilks (@newballsplease) April 28, 2017
This @Simona_Halep defense @PorscheTennis. pic.twitter.com/uPzbkhTeB3
— WTA Insider (@WTA_insider) April 28, 2017
Down the line!@Simona_Halep takes the opening set off Sevastova 6-3! #PTGP2017 pic.twitter.com/eEmSs5moKM
— WTA (@WTA) April 28, 2017
https://twitter.com/WTA/status/858066795214774272
Halep rolling through her 1st 2 matches like NBD while all eyes are on the top half of the tournament. Might happen at a few more events.
— René Denfeld (@Renestance) April 28, 2017
Tot mai încrezătoare, Simona a mai adăugat câteva declarații despre un subiect delicat pentru ea, pe care l-a mai amintit și în zilele precedente: intenția ei de a nu mai fi atât de dură cu ea pe teren și munca depusă în sensul acesta. Simo a mărturisit că nu e o misiune deloc ușoară și că încă mai are de îmbunătățit. Nu i-a căzut nici ei bine cum s-a văzut în timeout-ul de la Miami:
Halep: “I feel good. I feel happy, I’m positive, on court and off court. I think it’s my best feeling this year and I want to keep it."
— WTA Insider (@WTA_insider) April 28, 2017
On working on positivity: “It was not easy. Maybe I will talk about this later. Now I want to just say I worked very hard on it after Miami"
— WTA Insider (@WTA_insider) April 28, 2017
“Don’t want to talk too much about it b/c I need time to fix it, to be every match like this.” On OCC in Miami. “I was ashamed how I looked”
— WTA Insider (@WTA_insider) April 28, 2017
Cealaltă semifinală de la Stuttgart e între Maria Sharapova, care a adăugat alte două victorii sigure după cea cu Vinci, cu Makarova și Kontaveit, și pe Kristina Mladenovic. E o combinație cât o provocare pentru Simona, care are un bilanț cumulat de 1-10 în fața celorlalte trei semifinaliste.
Simona nu e singura româncă în semifinale în această săptămână: Irina Begu a câștigat al treilea meci consecutiv în trei seturi la Istanbul, întorcând din nou un start lent, ba chiar trăind periculos cu dificila turcoaică Basak Eraydin. A fost 2-6, 7-6 (5), 6-1 pentru Irina, care va avea șansa unei revanșe cu Elise Mertens, după înfrângerea la limită din meciul de Fed Cup din februarie, de la București (3-6, 7-5, 7-5).
Este prima semifinală a Irinei de la Florianopolis încoace (anul trecut, în august), când a mers până la capăt, câștigând și titlul.
Tot la Istanbul, traseul Soranei Cîrstea s-a oprit în sferturi, învinsă de Elina Svitolina, 6-4, 6-4, într-un meci în care Sorana nu a putut surmonta cele 42 de erori neforțate.
Între timp, la Barcelona se va desfășura un nou duel între Florin Mergea și Horia Tecău. Mergea și Qureshi trecuseră de favoriții principali, Kontinen și Peers, în vreme ce Tecău și Rojer i-au eliminat azi pe Zverev/Kubot. Acum un an, cei doi români jucau împreună la București și câștigau titlul; unul dintre ei va avea din nou șansa unei finale în această săptămână. Ambii au nevoie de una, după un start de sezon nu în totalitate grozav. Scorul întâlnirilor între cei doi în circuit, indiferent de coechipieri, este de 10-1 în favoarea lui Horia.