Miami: Între apatia lui Sloane Stephens și operația lui Del Potro

Camelia Butuligă | 24 martie 2014

La 4 ani după ce a suferit o operaţie la încheietura mâinii drepte, Del Potro va suferi azi o operaţie şi la stânga. Intervenția are loc într-o clinică din Minnesota și i-ar putea încheia sezonul argentinianului.

Este Sloane Stephens un fel de Bernard Tomic al circuitului feminin? Ca stil de joc nu, cu siguranţă, dar ca atitudine pe teren şi ca nivel al fluctuaţiilor de la un meci la altul, comparaţia nu e deloc deplasată. Azi noapte Sloane a încasat o înfrângere usturătoare de la Caroline Wozniacki, 6-1, 6-0 în 54 de minute. Caro n-a adunat decât șase lovituri direct câștigătoare, dar Sloane a ajutat-o cu 37 de erori neforțate. Stephens a mai avut meciuri în trecut în care performanţa ei pe teren i-a făcut pe jurnaliştii americani să se ia cu mâinile de păr, dar aceasta a fost cireaşa de pe tort. Sloane n-a putut găsi terenul tot meciul, iar în al doilea set a început prin a pierde 11 puncte consecutive, aruncând spectrul înfricoşător al unui „golden set” asupra tribunelor din Miami. Tribune care au încurajat-o cât au încurajat-o, dar n-au avut cu cine aseară. Ce e mai interesant, Sloane n-a părut prea afectată la conferinţa de presă, spunând că n-o să plângă prea mult din cauza acestei înfrângeri. De altfel, tocmai atitudinea ei îi face pe ziariști să-și facă mari probleme în ce o privește, pentru că nu ți-e clar, așa cum se întreba un comentator, dacă Sloane încearcă să pară „cool” pe teren, sau pur și simplu nu îi pasă și gata. Stephens a recunoscut, totuşi, că jocul ei a fost „pur şi simplu prost” şi că daneza i-a tras o sfântă de bătaie. O statistică foarte interesantă: Caroline are 4-0 în meciurile directe, Stephens nereuşind să-i ia nici măcar un set!

Sloane se alătură lui Madison Keys, Christina McHale, Lauren Davies şi Eugenie Bouchard pe lista tinerelor speranţe nord-americane care au ieşit din concurs. Bouchard a suferit „o înfrângere grea” (cum a descris-o un jurnalist american) la Svitolina în primul ei meci la Miami (1-6, 6-1, 6-2), iar Keys a avut conducerea în ambele seturi cu Na Li ieri, însă experienţa şi ascendentul moral al chinezoaicei au învins până la urmă: 7-6(3) 6-3.

Şi uite-aşa am ajuns şi în faza optimilor de finală. Pe această parte de tablou, Li va juca cu Suarez Navarro, Wozniacki cu Lepchenko, Radwanska va încerca să demonteze tenisul exploziv al Svitolinei şi Venus Williams, care trece printr-o perioadă foarte bună (șapte victorii la rând), va fi testată de Cibulkova.

Meciurile de ieri de la băieţi au mai prezentat încă o faţetă a rivalităţilor din interiorul noului val: Dimitrov şi Nishikori s-au întâlnit pentru a doua oară. A învins iar japonezul în două seturi strânse 7-6(1), 7-5. Kei a servit impecabil şi a profitat de o cădere a lui Grigor, care a avut minge de set în primul, a ratat-o şi apoi s-a destabilizat suficient cât Nishikori să fugă cu setul. La sfârşitul celui de-al doilea, Grigor a repetat sincopa din primul, pierzându-şi serviciul de la 40-0. După titlul de la Acapulco, Dimitrov n-a mai jucat la fel de bine şi pe pământ american. Ascensiunea sa este în continuare „a work in progress”. Kei va juca cu David Ferrer, care are un parcurs solid, aproape business-like, până acum. Un meci interesant, în care sigur se va alerga mult. Ferrer are nevoie de puncte, pentru că altfel riscă să-și piardă locul patru în favoarea lui Federer. Elvețianul merge ceas până acum și, în două victorii obținute cu precizie chirurgicală cu Karlovic și De Bakker, n-a pierdut decât 10 puncte pe serviciu, adică o medie de 2,5 puncte pe set!

Tot Federer a oferit și faza zilei:

Federer îl va întâlni pe Gasquet, un alt jucător experimentat care pare să se fi trezit din letargia acestuia început de an. Richie are şi el un parcurs la fel de profi. L-a scos ieri pe Kevin Anderson în două seturi curate: 6-3, 6-4. Federer – Gasquet se anunță un meci frumușel, în care se vor da multe puncte (virtuale) la impresia artistică.

Încă un francez care s-a dezmeticit în ceasul al 12-lea este Tsonga. E drept, a fost nevoie ca Baghdatis aproape să câştige meciul (a avut un set şi 5-1 în tie break) ca Jo să-şi găsească focul interior, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Tsonga a câştigat cu 4-6 7-6(6) 7-5 împotriva unui Baghdatis care venea încrezător după o victorie la Kohlschreiber în 3 seturi. Chiar dacă a pierdut, lucrurile par să arate mai bine pentru simpaticul Bagman, care a căzut din primii 100 în clasament. Tsonga va trebui să adune tot focul competitiv în meciul viitor, contra lui Murray, care este hotărât să nu se lase doborât de despărţirea de Lendl. Şi ce remediu mai bun decât un meci cu Lopez, pe care Murray îl bate şi-n somn? (8-0 în întâlnirile directe). Cu Lendl în tribune, Andy i-a administrat un 6-4 6-1 sec lui Deliciano şi pare să ia în serios misiunea de a a-şi apăra titlul. Îl așteaptă însă un traseu greu de aici înainte. Ca să ia trofeul, Andy ar trebui să treacă în ordine, teoretic, de Tsonga, Djokovic, Federer și Nadal. Dificil și pentru un Murray în forma vieții, cu atât mai mult pentru varianta lui ezitantă de acum. 

Ultima optime de pe această jumătate îi va opune pe Novak Djokovic, care a trecut fără să joace de Mayer, lui Robredo, un veteran într-o perioadă bună, care a trecut de alt veteran, Benneteau, în două seturi. Djokovic ar trebui să-şi ridice puţin nivelul de vigilenţă, Robredo poate fi periculos.

Programul de azi

Din păcate, la fete, meciurile televizate nu sunt şi cele mai echilibrate valoric. Maria deschide balul cu Flipkens (televizat), urmată de Serena cu calificata Vandeweghe (televizat). Meciul serii pe stadionul principal va fi Venus – Cibulkova (televizat). Pe Grandstand, nu înainte de 15.00 ora locală, avem un meci care poate fi genial sau catastrofic: Ivanovic-Kvitova (televizat). Oricum, spectatorii din primele rânduri ar face bine să-şi pună căşti de protecţie. Pe Court 1 vor fi Makarova – Kerber, Svitolina – Radwanska, Suarez-Navarro – Na Li şi Lepchenko – Wozniacki.

La băieţi, toate meciurile vor fi televizate: Raonic – Garcia Lopez, Bedene – Becker, Dolgopolov – Lajovic, Wawrinka – Roger Vasselin, Nadal – Istomin, Bautista Agut – Fognini, Sousa – Berdych, Isner – Almagro.

E oficial: Delpo îşi operează încheietura stângă azi

La 4 ani după ce a suferit o operaţie la încheietura mâinii drepte, Del Potro va face operaţie şi la stânga într-o clinică din Minnesota. Declarația de pe contul de facebook al jucătorului:

„Dragi prieteni,

După o perioadă de tratament medical conservator în care am încercat să fim competitivi pe terenul de tenis şi după o nouă examinare făcută azi, doctorul meu, Richard Berger, a decis că voi face o operaţie luni pentru a rezolva problema încheieturii stângi.

Evident, nu este cea mai uşoară decizie sau cel mai fericit moment al carierei mele. Am trecut printr-o situaţie similară şi ştiu cât de greu este să fii în afara circuitului, dorinţa de a juca, nesfârşitele săptămâni de recuperare şi dificultatea de a reveni la vârful clasamentului.

Mulţumesc tuturor celor care şi-au exprimat suportul, în Argentina sau în lume, în timpul turneelor, pe stradă sau pe reţelele social media. Puterea pe care mi-o daţi şi dorinţa mea vor fi cruciale în perioada de recuperare.
Mulţumesc mult tuturor,
Juan Martín”

Data trecută, Del Potro a lipsit 8 luni din cauza operaţiei. Diagnosticul este diferit faţă de 2009 şi este vorba de încheietura stângă, deci Delpo va putea să se antreneze măcar parţial, putând să lovească serviciul şi dreapta. Să sperăm că astfel revenirea va fi mai putin anevoiasă. Delpo spune că durerile l-au sâcâit, cu întreruperi, în ultimii doi ani. Operația va fi făcută de același doctor care a efectuat intervenția anterioară și în care Delpo are mare încredere. Conform estimărilor, argentinianul campion la US Open în 2009 ar putea lipsi, în cel mai rău caz, până la 12 luni.

Reacții pe Twitter

Apropo de Twitter, e foarte posibil ca Gael Monfils să fi stabilit o premieră acum câteva zile, când a postat pe Twitter în … timpul unui meci. E drept, era pauză de ploaie în timpul meciului cu Garcia-Lopez, iar Monf promitea un al doilea set mai intens.

Nu prea i-a ieșit, așa că, în ciuda unui rezultat mai strâns în al doilea, Monf a pierdut cu jucătorul spaniol. Însă măcar a simțit nevoia să spună că îi pare rău pentru jocul din primul set. După meci, francezul a revenit cu alt tweet care insinuează o posibilă pauză pe viitor. De urmărit.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi