Daniel Dobre (II) – Amenințări pentru Simo, predicții în ATP
În partea a doua a interviului cu Daniel Dobre, am discutat despre viața în circuitul profesionist, despre jucătoarele pe care le vede drept amenințări pentru Simona Halep, despre cum sunt jucătoarele și jucătorii în spatele camerelor (o poveste cu Maria Sharapova și Alexandra Dulgheru), plus predicții pentru sezonul în curs.
Câteva pasaje:
„Sharapova stătea afară, în ploaie, Alexandra a strigat la ea: «Hai, ce faci, nu vii să stai cu noi?»
„Pliskova e o jucătoare bună. Dar Simona când joacă cu ea, tot timpul o ghicește, îi convine jocul. Altă amenințare e Konta. Stilul nu arată, dar are tot ce-i trebuie”.
„Cibulkova știe să-și trăiască viața, dar pe teren? Dedicație maximă”
„Serena? Ea și Venus, fiecare zi la 8.30 erau pe teren. Nu conta nimic. Două săptămâni la rând. Incredibile! Și persoane normale.
După meciul de la US Open cu Simona, a zis că Simona să nu fie supărată, că a jucat foarte bine!”
„Când Federer declară că a muncit cel mai mult din viața lui în astea 6 luni, devii atent”.
„În Murray îl văd pe Churchill în timpul războiului. Bulldog-ul englezesc care nu se lasă”
Prima parte a dialogului – dedicată colaborării cu Simona Halep – este aici.
Urmărește secțiunea Podcasts pentru ultima parte a interviului.