Sorana și Monica: “Avem planuri mari, suntem nerăbdătoare. Dar cel mai important e că jucăm, în sfârșit, acasă!”

Trecerea de la Fed Cup înapoi cu circuit s-a făcut brusc și cu eforturi mari, în special cu drumul lung și obositor către Doha, dar, după prima zi în turneu, grupul româncelor are în continuare multe motive de bucurie. Notabil e că bucuria lor are mai degrabă legătură tot cu ce s-a întâmplat la Budapesta. După experiența din capitala Ungariei, terminată în noaptea de duminică, trei dintre cele patru fete care ne-au adus calificarea la barajul Fed Cup s-au îmbarcat apoi într-un zbor de aproape șase ore în direcția Qatar. Excepția este Irina Begu, care, trebuie spus, a ratat calificările de la turneul Premier 5 din această săptămână tocmai ca să poată juca pentru România. Iar două dintre cele trei au intrat pe teren încă de azi. 

Au jucat și câștigat, deși veneau după tur de forță care ar trânti la pat orice om normal, neobișnuit cu un astfel de tratament; genul de experiență care nu prinde niciodată prima pagină, care nu e pomenit în articole și care face atât de dificilă viața în circuit. Dificilă, dar neobișnuit de frumoasă. Zbor, formalități, alte condiții, altă temperatură. Check-in. Check-out. Epuizare. Cazare la hotel târziu în noapte (Monica a povestit că a mers la somn după ora 2 dimineața). Apoi, după o repriză scurtă de somn, direct pe terenuri.

Moment în care e important de reamintit tuturor câtă pregătire precede și urmează un meci de tenis. La televizor vedem, evident, doar ce se petrece pe teren și, uneori, imagini oferite cu pipeta de pe culoarul care duce spre arena principală a turneului pe care îl urmărim, sau, și mai rar, din culise. Ceea ce face ușor de uitat faptul că un meci de tenis oarecare, fie turul 1, fie o finală, începe și se termină cu mult înainte. Tabloul e compus din sute de detalii minore, și toate se răsfrâng în rezultatul final.

Bonus: prima zi la un turneu (fetele au ajuns luni noaptea, deci pentru ele marți a fost prima zi) vine la pachet un stres suplimentar. Înregistrarea la desk-ul jucătorilor, instalarea, formalitățile birocratice, simplul tur de orizont prin care încerci să-ți stabilești reperele prin jurul bazei, să știi unde găsești ce ai nevoie, toate astea consumă timp și pot constitui o distracție în plus, în special dacă turneul e deja în toi. Mai ales dacă odihna a fost insuficientă, caz în care oamenii reacționează diferit: unii devin apatici și neinteresați, alții, pur și simplu nervoși și stresați.

Introducerea în turneu fiind făcută, îți mai rămâne ceva timp, în funcție de ora la care ai fost programat să joci, pentru antrenamentul premergător meciului, pentru masă, ședința cu staff-ul tehnic, apoi încălzirea, tot setul de activități care precede meciul propriu zis. După meci vine felul doi: “răcirea” corpului, masaj, fizioterapie și recuperare, presă, plus diverse alte obligații. Per total, o zi cu meci poate însemna, de fapt, până la opt ore petrecute în arenă. Iar rutina asta se poate petrece de peste 80 de ori într-un sezon. Parcă puse în perspectivă, sunt mai ușor de înțeles înfrângerile acelea „inexplicabile”, nu? 

Iarăși de notat, oamenii reacționează diferit când li se schimbă brusc mediul și nu au luxul unei perioade rezonabile de ajustare înainte să performeze. Ați fi surprinși, dar le e greu și celor mai experimentați dintre jucători, pentru că uzura intervine și acționează încet, dar sigur. Dacă ați „pierdut” câteva ore bune pe fusuri orare diferite, știți probabil cum vă simțiți la aterizare. Între Ungaria și Qatar nu-s atât de multe ore, dar ambianța dintr-o dată străină poate conta enorm. Sorana a povestit după meci că a simțit în primul set efectul condițiilor de joc complet diferite. Outdoor în loc de indoor, terenul mult mai rapid, mingile diferite, o adversară mai ancorată în realitatea de la Doha, deja prezentă acolo de câteva zile, dat fiind că jucase calificări. Lucrurile astea contează mai puțin atunci când apuci să te antrenezi și vii în oraș cu câteva zile înainte de start, ceea ce n-a fost cazul româncelor. I-a luat ceva timp Soranei să se ajusteze, însă ceea ce e posibil să o fi ajutat să ajungă cu bine la mal (cu minge de meci salvată în decisiv, cu revenire de la 3-5) a fost tocmai experiența Budapesta.

Și așa ajungem la partea și mai interesantă. Toată agitația și tot efortul depus de fete a fost, cumva, îndulcit de victoria din Fed Cup, una care s-ar putea să fie chiar mai „grea” decât ne-am fi imaginat de fapt. Fetele sunt realmente fericite pentru ce-au obținut acolo și asta e bine și important de știut, mai ales pentru fanii cărora le-a fost mai greu să-și facă, de acasă, o imagine reală în ce privește intensitatea și implicarea fetelor noastre.

O discuție purtată la Doha de Monica și Sorana cu un jurnalist WTA, discuție a cărei înregistrare am avut ocazia să o ascult, confirmă entuziasmul real și efectul Fed Cup. Rareori le-am auzit într-atât de bucuroase, încântate de-a dreptul și, mai ales, vorbind cu atâta căldură și atașament una de cealaltă. Deși separate, discursurile celor două n-ar fi putut fi mai similare. Ambele vorbesc despre regăsirea spiritului de echipă, despre bucuria de a fi câștigat pentru România și pentru colegele din echipă.

Monica aproape că râdea din toată ființa când a spus “ne-am calificat, ÎN SFÂRȘIT!”, cu accent pus pe “finally, after 15 years!”. Sorana a povestit foarte însuflețită și bucuroasă cum Simona a venit să o susțină la meciul cu Kudryavtseva și a râs când a menționat că a auzit-o pe Simo strigându-i încurajări din tribună. Iar ambele, și Sorana, și Monica, erau de-a dreptul nerăbdătoare în ce privește meciul cu Serbia, marea noutate a zilei. Rezultatul tragerii la sorți le-a făcut deja să viseze, să facă planuri și să-și închipuie tribunele de acasă pline. În caz că se gândea cineva că ar fi altfel, ele simt și știu despre interesul tot mai mare în ce le privește; nu suntem singurii (mă refer la suporteri) care simt momentul bun al tenisului românesc. Fetele vorbesc despre asta și abia așteaptă să ajungă acasă și să joace în fața publicului lor. Și sunt atât de bucuroase, încât le spun și altora despre tracțiunea pe care a căpătat-o, dintr-o dată, tenisul la noi.

S-o ascultăm pe Monica Niculescu: “Noi, româncele, în special Simona, am avut un an 2013 grozav. Acum avem un turneu acasă, iar pentru prima oară în 15 ani ne-am calificat pentru barajul Fed Cup. În sfârșit! Vom juca acasă cu Serbia, iar acum vorbim non-stop una cu alta numai despre asta, că vom juca la noi acasă, că ne putem alege suprafața și alte asemenea, ne facem planuri, suntem foarte bucuroase. Trebuie să vă spun că am simțit cu adevărat că suntem o echipă. Pentru prima dată suntem o echipă. La Budapesta a fost grozav. Fetele au jucat simplu, apoi am venit eu cu Irina și am jucat dublu odihnite, ne-am făcut treaba foarte bine de fiecare dată, chiar dacă a fost ceva presiune în zilele în care scorul a fost 1-1, dar i-am făcut față bine și ne-am calificat. Experiența de la Fed Cup ne-a prins foarte bine. Noi am crescut împreună, Sorana și Simona se știu încă de la junioare, ne antrenăm împreună când suntem prin țară, în off-season ne intersectăm mereu pe acasă, întotdeauna vorbim, ne dăm mesaje, ne susținem una pe alta. Succesul de la Fed Cup a fost important pentru toate, pentru că ne-a apropiat și mai mult și avem planuri mari pentru aprilie!”.

La rândul ei, Sorana a pus pe hârtie toate părțile frumoase. Baraj acasă, turneu WTA acasă. „Tenisul e un fel de sport național”, plusează ea zâmbind. Și apoi identifică imediat consecințele:

“Sunt timpuri foarte frumoase pentru tenisul românesc. Abia am venit împreună de la o victorie importantă, ne-am calificat, dar mai e important decât rezultatul e că am construit o echipă acolo, ne-am apropiat, și e foarte frumos ce ni se întâmplă acum. Ne susținem una pe alta. Simona a fost azi la meciul meu și m-a susținut, am auzit-o strigând. Eu și ea avem vârste apropiate, așa că am crescut amândouă, ne știm de la 7, 8 ani și e frumos când ne uităm și vedem că am ajuns împreună atât de departe. Cu Irina și cu Monica ne înțelegem de asemenea de minune, iar pentru Fed Cup spiritul de echipă e esențial. Suntem foarte nerăbdătoare în ce privește meciul cu Serbia, o să fie greu în aprilie. Dar cel mai important e că jucăm acasă, și n-am mai jucat la un turneu acasă de o mulțime de ani. Fanii și cei dragi nouă o să ne poată urmări pe viu, și asta e nemaipomenit. O să mai fie și turneul WTA de la București, așa că tenisul începe să devină un fel de sport național acasă. Mă bucur mult să văd că interesul crește în jurul tenisului în România, e bine pentru copii, ei trebuie să vadă genul acesta de exemple, să vadă că dacă muncești mult îți poți împlini visul, iar asta e important, mai ales într-o țară în care nu ai prea multe”.

Ce urmează la Doha

Întâi, ce-au spus fetele și despre meciurile de ieri. Niculescu, cea care după un 6-1, 6-0 cu Al Nabhani o va întâlni pe Mattek-Sands (a eliminat-o pe Bouchard), crede că suprafața de la Doha o pune mai bine în valoare: “M-am simțit foarte bine azi, chiar dacă după drumul de la Budapesta am reușit să adorm abia după 2 dimineața. În plus condițiile de joc sunt diferite, așa că am fost destul de surprinsă să văd că am jucat atât de bine. N-a fost simplu azi, pentru că n-am lovit deloc outdoor în ultimele două săptămâni. Dar îmi place mult Doha, îmi plac condițiile, iar jocul meu e avantajat de suprafață”.

Cu Mattek, Monica a câștigat precedentul meci direct. În plus, pe lângă meciul de simplu, Niculescu are și primul meci la dublu, alături de Klara Zakopalova, contra perechii Pennetta/Mladenovic. Zakopalova, la rându-i, a făcut adevărate acte de eroism: luni a jucat două meciuri pe zgură (1-1) în întâlnirea de Fed Cup dintre Spania și Cehia, care a fost întârziată din cauza ploii. Asta n-a împiedicat-o să joace marți pe hard, la Doha, și să câștige (cu Svitolina). “Am fost foarte obosită. Am dormit doar o oră la hotel, așa că nu-mi făceam iluzii cu acest meci, dar am luptat pentru fiecare punct și am câștigat. Nu știu cum am făcut. Dar sunt foarte fericită”. Și Lucie Safarova a venit din Spania, de la Fed Cup, și ea a câștigat la fel de inexplicabil, contra lui Kirsten Flipkens: “Eu și Klara am zburat peste noapte aici, n-am dormit deloc în avion. Am ajuns la hotel la 11, am dormit 30 de minute, apoi am venit direct pe teren. Sunt pur și simplu epuizată”.
Zakopalova o va întâlni pe Ivanovic și e de văzut ce resurse va mai avea și pentru dublu. Ea și Monica ocupă locul 5 în Road to Singapore.

Sorana o reîntâlnește astăzi pe Agnieszka Radwanska, cu care are o istorie bogată, nu mai puțin de nouă meciuri directe (scor 3-6). Cu Kudryavtseva, s-a întors ghinionul din meciul de la Pattaya, cu Pliskova, când a pierdut după ce a avut o minge de meci, semn că în tenis lucrurile se balansează și singure. Iar Sorana știe bine să aprecieze acest lucru: “Sunt fericită cu rezultatul, mai ales că n-am apucat să dorm prea mult, doar șase ore, iar trecerea de la indoor la outdoor, în condiții de joc complet diferite, nu e simplă fără antrenament. În primul set, încă încercam să-mi găsesc jocul, dar important e că am continuat să lupt, chiar dacă ea a avut minge de meci. Așa e în tenis, uneori pierzi, alteori câștigi, trebuie să continui să lupți, indiferent de situație și să găsești o cale de a câștiga’.

Liberă azi, Simona a fost invitata organizatorilor la o serie de activități promoționale. În turul doi, Simo va avea un meci foarte interesant cu Kaia Kanepi, o adversară tricky, dar oscilantă, pe cât e de valoroasă. Va fi un test bun pentru Simona, iar dacă totul va fi în regulă, culoarul ei pe tablou e promițător.

Din păcate, singura veste proastă a zilei a venit de la dublu, unde Raluca Olaru și partenera ei de aici, Sandra Klemenschits, n-au putut trece de Huber și Chan. În schimb, Horia Tecău și Jean Julien Rojer încep să prindă viteză împreună. Au obținut a patra victorie la rând, de data asta la Rotterdam, acasă la Rojer, un turneu la care și Horia se simte bine (finală în 2012). Deja în sferturi, cei doi au culoar spre o altă posibilă finală.

Și tot pentru o finală luptă și Florin Mergea, cel care revine pe teren tot azi, alături de Oliver Marach, la Buenos Aires.

Și ca ziua să fie frumoasă de la un cap la altul, Marius Copil e al doilea român care a câștigat salvând mingi de meci. Nu una, ci patru, toate consecutive, în tiebreak-ul decisivului cu Maxime Teixeira, în challengerul de la Quimper, pe care l-a câștigat anul trecut.

Ce mai e interesant de văzut

Ziua de azi e fantastic de aglomerată, dar și foarte promițătoare. Pe lângă maratonul de meciuri de la Doha, la Rotterdam sunt câteva meciuri-popcorn în program, începând cu duelul dintre Juan Martin Del Potro, campion en-titre, dar și posesor (iar) de probleme la încheietură, și Gael Monfils, într-un reviriment care nu ne-a trecut neobservat. Gael a câștigat titlul la Montpellier săptămâna trecută, ceea ce în sine e un eveniment, dat fiind recordul dramatic al lui Monf în finalele ATP (5-16!) și are un bilanț de 12-0 în acest sezon cu oricine pe care nu-l cheamă Nadal. Monfils ar face bine să-și ridice însă clasamentul, ca să nu mai dea peste jucători precum Delpo în turul 1. Mai ales că nu e prima oară: suficient de ciudat, cei doi au un singur meci direct, și acela tot în turul 1, tot la Rotterdam; s-a întâmplat anul trecut, când Delpo a câștigat și titlul.

Tot la Rotterdam, care-i un turneu absolut superb de văzut pe viu, se mai joacă azi Verdasco – Haas și Tsonga – Cilic. Plus reapariția în circuit a lui Andy Murray, care a venit în Olanda în căutare de meciuri în picioare. Apropo de meciuri, alegerea mai firească pentru el ar fi fost Dubai, turneu pe care-l sare anul acesta. Andy, care va merge în schimb la Acapulco, spune că se simte tot mai bine și tot mai liber pe teren, iar spatele a încetat să mai fie o problemă.

Și tot la Rotterdam s-a întâmplat, marți, următoarea fază. La minge de meci: