Campionii ultimelor două Slamuri joacă finala Indian Wells

Roger Federer a câștigat primul titlu la Indian Wells în 2004, într-o finală cu Tim Henman. Britanicul e de ani buni retras, la fel ca altă generație de după el. 13 ani mai târziu, Federer e tot într-o finală la Indian Wells, a șaptea a carierei. Duminică va încerca titlul 5 în California, al 90-lea al carierei și al doilea al sezonului.

După o zi de pauză primită după retragerea lui Nick Kyrgios, era de așteptat că Federer va fi jucătorul mai proaspăt. Dincolo, Jack Sock avea de răspuns la o dilemă. Își va aduce pe teren versiunea care a câștigat 15 meciuri din cele 17 jucate anul acesta, un an în care a devenit, pe tăcute, unul dintre jucătorii cu cel mai spectaculos salt? Sau va plăti prețul celor patru întâlniri consecutive câștigate în trei seturi? Per total, Sock a petrecut pe teren dublul timpului necesitat de Federer ca să ajungă în semifinale. Consumul n-a fost fizic, ci și emoțional, îndeosebi în meciul întors dramatic cu Grigor Dimitrov.

Până la urmă, Sock a arătat câte puțin din ambele variante: stors de puteri și complet dezorientat în primul set, pe care Roger l-a curățat în 20 de minute, americanul a stat prin preajmă în al doilea set, pe care l-a dus în tiebreak. Acolo și-a jucat și cea mai bună șansă la a face lucrurile interesante: un passing de rever în lung de linie l-a dus la 3-1. Alte câteva erori de pe aceeași parte i-au compromis însă opțiunile, iar  Federer a băgat în traistă tiebreak-ul fără mari emoții. El revine astfel în finală la unul dintre turneele la care a avut mult succes de-a lungul anilor: ultima oară l-a câștigat în 2012, dar de atunci a mai fost aproape de titlu în două rânduri, fiind oprit de Djokovic în 2014 și 2015. Acum, după un în care a lipsit din California, îl va avea dincolo de fileu pe Stan Wawrinka.

Pe o căldură sufocantă, Stan a câștigat prima semifinală, un 6-3, 6-2 de rutină cu Pablo Carreno-Busta. Cu tot progresul său, spaniolul a fost ajutat să ajungă în prima semifinală de Masters a carierei și de felul în care s-au petrecut lucrurile în această săptămână: cu o jumătate superioară de tablou golită de staruri și părăsită și de Andy Murray, Carreno-Busta i-a eliminat pe Gojowczyk, Lajovic și pe Cuevas, pe acesta din urmă, în tiebreak-ul decisivului. A mai beneficiat, de asemenea, și de un WO al compatriotului Bautista-Agut, iar în fața lui Wawrinka a fost cumva în situația unui temerar care se aventurează în mare, prinde viteză datorită elanului, dar descoperă brusc că a ajuns în ape prea adânci pentru nivelul său. Stan a legat astfel o victorie fără complicații și a salvat un pic din energia de care va avea nevoie în finală; o schimbare binevenită după ce câștigase două meciuri la rând în tiebreak-ul decisivului.

Stan își continuă astfel trendul care l-a consacrat, producând finale sau semifinale din senin la turnee foarte mari, pe care le alternează cu perioade în care apare discret la turnee. Mai important, continuă să reușească performanțe importante în locuri unde nu mai reușise astfel de rezultate anterior. Indian Wells nu era un turneu la care condițiile de joc sau tradiția să-l recomande (nu trecuse niciodată de sferturi, nici aici, nici la Miami) dar tradiția începe să nu mai fie un factor. Stan lasă impresia că este într-o misiune de bifare a căsuțelor de pe o lungă listă cu lucruri de făcut. Trece un „x” într-o căsuță, se odihnește un pic, apoi trece la următoarea căsuță.

Wawrinka va juca a 4-a finală de Masters (Federer, pe a 43-a, egalându-l astfel pe Djokovic) și are un singur titlu. Partea încurajatoare? Pe acela l-a obținut chiar împotriva lui Federer, la Monte Carlo 2014, în ceea ce a fost, de altfel, și singura lor finală jucată în cele 22 de întâlniri anterioare.

Roger:"Don't see my advantage on Stan on h2h a big factor in final. He's the US Open champion" #BNPPO17

— Vanni Gibertini (@vgibertini) March 18, 2017

Asta, plus obiceiul lui Stan de a-și ridica mult nivelul în finalele mari, plus recordul lui recent în finale (11-1), iată lista argumentelor principale ale lui Wawrinka. Altfel, pe hard nu l-a bătut niciodată pe Federer. În plus, acesta pare că a înclinat din nou în favoarea lui trendul întâlnirilor cu Stan. Între 2012 și 205, Wawrinka și-a împins prietenul dincolo de limită: l-a învins la Monte Carlo și la Roland Garros (brutal de-a dreptul în cel din urmă caz), a avut mingi de meci în semifinala de la Turneul Campionilor și a mai jucat strâns în alte câteva ocazii. Dar Federer a câștigat ultimele trei meciuri, inclusiv semifinala de anul acesta de la Australian Open; Stan părea gata să reușească un comeback superb de la 0-2 la seturi, înainte ca Federer să găsească o viteză în plus când acest lucru nu mai părea posibil.

Indiferent de câștigător, cei doi sunt bine poziționați în clasament. Wawrinka ar putea profita curând de pasa proastă a lui Djokovic (sârbul e în dubiu pentru Miami), în vreme ce Federer e bine plasat în fruntea Race to London. Și, judecând după cum merg lucrurile în ATP, poate că este timpul să luăm serios în calcul că Race to London nu va fi singurul clasament pe care Federer l-ar putea conduce anul acesta.

Full Federer Q&A on the year-end ATP ranking. #BNPPO17 pic.twitter.com/rPtH3pxsjk

— Ana Mitrić (@ana_mitric) March 18, 2017

În traducere liberă, Federer se gândește la locul 1. Cu o victorie duminică seara, poate că și Stan își va da voie, prima dată, să se gândească la același lucru.