Federer își regăsește jocul cu Tsonga; Rafa îl ține sub control pe Nishikori

It's just not going #Tsonga's way. #Federer out-foxes him and #Tsonga lets loose on a ball: http://t.co/fgRKoH21aM #ausopen

— Australian Open (@AustralianOpen) January 20, 2014

Eram în setul 3, la scorul de 2-0, 4-2 și 40-0 pentru Federer, când Tsonga a avut reacția din filmulețul de mai sus. Cu toată personalitatea lui explozivă, Jo are rareori astfel de ieșiri pe teren, ceea ce dă o indicație cât se poate de clară despre nivelul de frustrare la care ajunsese francezul la acel moment. Practic, Jo n-a fost lăsat să joace toată seara. Așa că a făcut ceea ce aproape orice om normal ar face, în momentul în care răbdarea lui cedează: urlă și dă cu ceva de pământ. Tsonga a avut ghinionul să-l prindă tocmai el pe Federer când s-a trezit, în ceea ce, după toate aparențele, este cel mai bun meci făcut de elvețian în ultimele luni. Federer a arătat cât de greu este să-i reziști atunci când își trezește killer instinct-ul și-l pune la treabă. Toate chinurile lui recente au făcut cumva ușor de uitat în mentalul colectiv varianta ultraagresivă a lui Federer: Federer cel fără milă, Federer cel imposibil de jucat, în stare să-ți închidă toate ușile-n nas una după alta și să te expedieze la vestiare înainte de a fi apucat să înțelegi ce se întâmplă. Uitându-mă la Tsonga undeva pe la mijlocul setului trei și surprinzându-i un rictus care parcă spunea „Dar ce-ai cu mine?”, mi-am reamintit tocmai de Fed Cel Fără Milă.

Imediat după urletul de descătușare al lui Tsonga, francezul a salvat cele trei mingi de break consecutive, a câștigat game-ul și a redus diferența la 4-3, apoi a rupt-o către bancă gesticulând și trântind cu racheta. Era modul lui de a se motiva și de a spune că „Ajunge, m-ai tăvălit suficient, sunt și eu aici, lasă-mă să joc!”. Animat de porția de adrenalină pe care și-o procurase, Jo a făcut rost de o minge de break în game-ul următor. Singura a serii pentru el. A clipit, iar șansa s-a dus ca și cum n-ar fi fost vreodată. Minute mai târziu, meciul era gata.

Afară de acel break point, Roger a servit ca ieșit din minți. A pierdut doar șase puncte pe primul serviciu în tot meciul, iar majoritatea serviciilor sale s-au încadrat în tiparul federerian de sub 90 de secunde. Tsonga n-a făcut prea multe lucruri greșite (un total rezonabil de 28 de UE, versus 21 ale lui RF), însă Federer a expediat 43 de lovituri direct câștigătoare. În plus, a urcat la fileu de 41 de ori, din care a câștigat 34 de puncte. Un procent amețitor de 83 la sută.

Când Federer servește bine și joacă atât de agresiv, șansele lui de a se păstra competitiv, în special cu cei trei mari rivali care domină clasamentul, arată dintr-o dată mult mai bine. „Întâi să încep agresiv meciul și hai să vedem ce se întâmplă pe urmă”, și-a descris el abordarea mai târziu, la ESPN. „Au fost șase luni grele. Nu știi la ce să te aștepți”.

Apoi a detaliat un pic abordarea cu urcatul la fileu, făcând un ocol de memorie: „Am jucat serviciu-vole în fața lui Sampras, în 2001, la Wimbledon. Man, asta a fost acum 13 ani! Întotdeauna am încercat să urc, nu e ca și cum stăteam lipit de baseline. Urcam des la începutul carierei, pentru că nu mă simțeam suficient de bun să joc de pe spate cu baseliners grozavi precum Hewitt, Ferrero, Safin, Nalbandian, Agassi. Îmi ziceam: Doamne, le e atât de ușor să-ți targeteze reverul. Mai bine urc, pentru că nu vreau să stau în raliuri cu ei. Într-un final, în 2003 am realizat că pot să le fac față de pe fundul terenului și chiar să-i bat. Totul s-a schimbat. Mi-am îmbunătățit jocul de pe spate, la fel și mișcarea. Și apoi a urmat ce știm”.

Swiss Maestro spune că a vorbit, într-adevăr, cu Edberg despre venirile la fileu, dar caracterizează abordarea drept una de „wait and see”. „Am vorbit despre asta. Întrebarea este: îți permiți să o faci? Îți permite Jo? Cum servește, cum returnează? Depind multe de felul în care evoluează meciul”.

Federer va trebui să verifice contra unui returner de top dacă tactica urcatului la fileu poate să funcționeze cu rezultate la fel de bune. Va avea o primă ocazie să o facă în sfertul de finală cu Andy Murray, reeditarea semifinalei de anul trecut, pierdută de RF în cinci seturi. Va fi un meci interesant pentru amândoi, pentru că fiecare vine cu ceva de demonstrat. Federer, încă în căutarea ritmului, Murray, netestat cu adevărat în acest turneu. Un test major pentru amândoi, care ne va edifica mai bine despre nivelul real al fiecăruia. 

„Mi-am dorit să joc agresiv azi, iar lucrurile au ieșit chiar mai bine decât mi-aș fi închipuit. Am fost constant, solid, prolific la fileu. Am fost rapid, am avut abordarea potrivită. Am putut să-mi fac jocul, să variez, să urc mult. Planul a mers bine azi”, a comentat Federer. Bine dispus la conferință, a glumit că e începutul unei noi serii de 36 de sferturi de finală consecutive. Deocamdată, e al 11-lea an consecutiv când ajunge în ultimii opt la Melbourne. Și mai remarcabil, a făcut-o fără să piardă vreun set, la fel ca și Djokovic și Nadal. Happy Slam rămâne un loc bun pentru Federer, care-și păstrează valabil un alt stat interesant: de la Safin încoace, n-a pierdut niciodată la Melbourne cu altcineva în afara grupului Murray, Nadal, Djokovic. Vești pentru Federer: este exact traseul pe care l-ar putea avea de trecut în zilele următoare. Greu pentru un tip de 32 de ani care încă își caută jocul. Dar, cel puțin judecând după azi, poate că ar trebui să nu ne mai uităm cu „compasiune” către vârsta lui. Pentru că, în mod cert, încă mai poate juca fără pic de „compasiune” pentru adversar. Și asta e un lucru cât se poate de bun. (Adrian Țoca) 

 

Nishikori n-a știut să-și „ia singur” un set cu Rafa

„Nadal trebuia să-i dea cel puţin un set lui Nishikori azi”, a spus, pe un ton dezamăgit, comentatorul britanic, în timp ce ambii jucători îşi strângeau bagajele. Deşi meciul avusese trei seturi, fuseseră toate trei foarte strânse, explicând de ce toată afacerea durase trei ore: 7-6, 7-5, 7-6. Într-adevăr, Nishikori a jucat bine tot meciul, cu excepţia momentelor când trebuia să joace foarte bine: momentele importante. În plus, Nishikori a dat încă de la începutul meciului un semnal important din punct de vedere psihologic: şi-a pierdut primul serviciu făcând patru greşeli neforţate. Indiferent ce faci apoi, genul ăsta de întâmplare îi spune o chestie foarte importantă adversarului: că eşti timorat şi probabil n-ai mentalitatea necesară ca să-i pui reale probleme atunci când îl prinzi la înghesuială.

Şi aşa a şi fost. Nishikori l-a încolţit pe Rafa când a servit pentru setul 3, la 5-4 pentru el. Dar la 30 egal, Kei s-a tăiat şi a făcut două greşeli neforţate cu dreapta, prima un out cu tot terenul liber şi a o doua îngropată la mijlocul fileului. Comentatorii britanici aveau şi nu aveau dreptate. Într-adevăr, Nishikori merita un set, dar nu trebuia să i-l „dea” Nadal, ci trebuia să şi-l ia singur. Jucătorii de top sunt de top tocmai de asta, că nu-ţi dau nimic, trebuie să le smulgi victoria, să o înşfaci şi să o ţii strâns, în timp ce îi sufoci cu lovituri executate cu sânge rece.

Lui Nishikori i-a lipsit azi această mentalitate de asasin cu sânge rece, şi nu ştiu, sincer, dacă acest lucru îl caracterizează pe amabilul japonez. Însă îl caracterizează din plin pe Rafael Nadal, care nu a pierdut decât UN SINGUR meci în toată cariera lui când conducea cu două seturi la zero. Din 795 de meciuri jucate, Rafa a cedat un avantaj de două seturi doar lui Federer, în 2005 la Miami.

Este al şaptelea sfert de finală consecutiv pentru Rafa la AO, după un meci în care a primit avertisment pentru tragere de timp, şi-a rupt şiretul la un contrepied al lui Nishikori şi a trebuit să primească tratament pentru băşicile (destul de urâte) de la mâna stângă. Însă genul acesta de meciuri, în care este testat şi de adversar şi de circumstanţe, nu fac decât să-l energizeze pe Nadal, să-i trezească competitivitatea legendară şi să-i dea încredere pentru meciurile următoare.

Rafa va juca în sferturi cu Grigor Dimitrov, într-un meci foarte interesant de văzut. Atât pentru diferenţa stilistică dintre cei doi, dar mai ales pentru a vedea dacă Dimitrov (care la AO face până acum cel mai bun Slam al carierei) poate să facă ce n-a putut colegul de generaţie Nishikori: să joace cel mai bun tenis al lui timp de cel puțin 3 seturi şi să profite cu sânge rece de eventualele şanse. Este mult, este greu, dar la nivelul ăsta, este minimul.

Andy Murray s-a impiedicat şi a pierdut pentru prima oară un set la acest turneu contra lui Stephane Robert, francezul de 32 de ani clasat pe locul 119, care a intrat pe tablou ca lucky-loser. E prima oară când îl văd jucând pe Robert: are lovituri plate, cu pregătire abreviată pe ambele părţi, care-mi aduc aminte de Gilles Simon. Se mişcă bine, joacă un tenis de atac şi văzându-l cum îl alerga pe Murray la sfârşitul setului trei, m-am trezit întrebându-mă de ce n-a avut o carieră mai notabilă. „Constanţa”, mi-am răspuns singură. Ah, constanţa, crucea pe care trebuie s-o ia în spate fiecare tensimen, în fiecare zi când joacă, indiferent unde, când şi cu cine. Robert ştia probabil că va fi surclasat la mai toate capitolele, dar a făcut chestia pe care Nishikori n-a putut s-o facă: i-a luat un set lui Murray, capitalizând o perioadă mai proastă a lui Andy în setul trei, marcată de neforţate şi nerăbdare. Murray a vrut cu siguranţă să încheie meciul în trei seturi şi şi-a pierdut calmul când a văzut că francezul se ţinea scai de el. Robert a făcut primul său break din meci în setul 3 pentru a egala scorul la 5 iar starea de nervozitate a lui Andy s-a prelungit şi în tiebreak, pe care l-a pierdut cu 8-6 după ce a irosit 4 mingi de meci. Apoi ca să termine setul cum trebuie, a purces să facă praf o rachetă.

În tot acest timp, Lendl stătea impasibil în lojă, acoperit cu un prosop. Mi s-a părut interesant şi foarte util ca atunci când ai un elev ca Murray, care e foarte expresiv şi văicăricios pe teren atunci când nu-i merge jocul, tu, ca antrenor, să păstrezi o expresie de poker, ca un fel de reminder că meciul nu s-a încheiat şi „fă bine şi treci înapoi la treabă, că meciul ăsta n-o să se câştige singur”. Ceea ce Andy a făcut, câştigând prompt setul 4 cu 6-2. Scor final 6-1 6-2 6-7 (8-6) 6-2, şi Murray avansează într-un sfert de finală în care îl va revedea pe Roger Federer (11-9 meciuri directe). Șapte din primii opt capi de serie sunt în sferturi, cu unica excepție fiind Del Potro, „înlocuit” de un exponent al generației viitoare, Dimitrov. Deloc rău pentru Australian Open. Urmează linia dreaptă.

Mâine se joacă câte două sferturi la feminin și masculin. Începând cu ora 2:00, ora României, avem, în ordine: Na Li – Flavia Pennetta, Ana Ivanovic – Eugenie Bouchard și Tomas Berdych – David Ferrer. Nu înainte de ora 10:00 mâine dimineață va începe reeditarea clasicului Novak Djokovic – Stanislas Wawrinka.
 

Video-uri în curs de actualizare.

Ziua a 8-a | Highlights

Federer – Tsonga, highlights

Federer și copiii de minge – Reloaded

Australian Open – săptămâna a 2-a, teaser