S-au terminat turneele aperitiv, urmează felul principal. Delpo începe cu un titlu, va confirma la AO?

Seria de turnee pregătitoare dinaintea Australian Open a luat sfârşit. Pe partea fetelor, săptămâna acesta a fost cu noroc pentru jucătoarele venite din calificări. La Sydney, Tsvetana Pironkova, o jucătoare care, până acum, avea rezultate doar pe iarbă, a învins trei jucătoare de top 10 (Errani, Kvitova şi Kerber în finală) în drumul spre primul ei titlu WTA. La Hobart, alt prim titlu WTA pentru o calificată, Garbine Muguruza, care a trecut destul de clar de Klara Zakopalova în finală. Despre Muguruza se spun multe lucruri frumoase de câțiva ani deja. Am mai remarcat-o și noi atunci când a jucat la București, și iat-o acum începând să confirme și la nivel ceva mai înalt. Învinsa ei, Zakopalova, s-a consolat însă cu un alt titlu la dublu alături de Monica Niculescu, după o finală câştigată la mustaţă în super tiebreak, contra favoritelor 2, Raymond şi Zhang. Parteneriatul dintre Zakopalova şi Monica are mare succes la acest început de an: două turnee câştigate din două finale. Felicitări şi să sperăm că vor continua seria câştigătoare şi la Australian Open!

Pe partea băieţilor, la Auckland îl avem câştigător pe John Isner, care a ajuns la titlu după şase seturi câştigate la tiebreak săptămâna aceasta. În finală, a trecut cu 7-6 7-6 de Yen Hsun-Lu. După cum ştim, rezultatele din turneele pregătitoare pot să însemne ceva sau… nu. Isner are însă prostul obicei de a se consuma înaintea meciurilor care contează cu adevărat. Fie în turneele pregătitoare, cum a făcut acum, fie în meciurile din primele tururi ale unui Slam, pe care, dacă le câștigă, o face cu un consum respectabil de energie. Pe de altă parte, un titlu e un titlu și e întotdeauna binevenit. Iar dacă va servi la fel de bine precum la Auckland, de la Isner se așteaptă se se prefacă într-un potențial bau-bau pentru Andy Murray în turul 4, pe o parte de tablou și așa din cale afară de aglomerată.

Cel mai interesant meci mi se părea cel din finala de la Sydney, dintre Bernard Tomic, campionul en-titre, şi Juan Martin Del Potro. Tomic a fost tras la sorţi cu Nadal în primul tur la Australian Open, iar Del Potro e considerat un fel de dark horse pentru primul Grand Slam al anului. Juan Martin a pus un film recent pe pagina lui de Facebook în care am putut vedea pregătirea fizică minuţioasă pe care a făcut-o în offseason. Realitatea pare să susţină acel montaj: Delpo a apărut la Sydney într-un tricou roşu aprins care îi punea şi mai tare în evidenţă bronzul închis căpătat în multele ore petrecute în soare pe teren.

Del Potro se bâlbâise şi pierduse set în primele lui două meciuri, ambele împotriva unor jucători de servici-vole (Mahut şi Stepanek), dar trecuse lejer de Tursunov în semi. Tomic pierduse un set la Kavcic şi la Stakhovsky şi trecuse fluierând de Garcia Lopez şi de colegul de generaţie şi de joc trăznit, Dolgopolov. Pe lângă curiozitatea de a le evalua ambilor nivelul înainte de AO, acest meci era interesant şi prin prisma stilurilor de joc diametral opuse. Finala se anunţa delicioasă: tenisul de guerrillă al lui Bernie contra tenisului direct al lui Delpo.

Meciul chiar a fost interesant timp de o jumătate de set, până când Tomic a început să simtă presiunea pe propriul serviciu şi a făcut trei neforţate consecutive pentru a-i da lui Delpo breakul la 3-3. După aceea, Bernie n-a mai câştigat decât un game până la sfârşitul meciului.

Dar să vedem ce s-a întâmplat mai în detaliu. La început, Bernie a jucat agresiv, punând multe prime servicii în teren (are un prim serviciu bun) şi lovind hotărât în schimburi, câutând să-l mişte pe Delpo şi apoi să termine punctul. Deci Tomic ştie să joace şi un tenis proactiv şi agresiv. Împotriva lui Delpo, care n-are niciun fel de problemă să-şi genereze singur forţa în lovituri, să joci mingi fără viteză era cam sinucigaş şi Tomic a înţeles asta. Problema lui a fost că nu s-a putut atinge de serviciul lui Del Potro. Juan şi-a luat confortabil gameurile jucate pe serviciul lui. Asta înseamnă că, pe măsură ce setul avansa, Tomic a început să simtă presiunea de a-şi face serviciul: „Trebuie neapărat să-mi iau serviciul, dacă de al lui nu pot să mă apropii”. Iar în proverbialul game 7, jucând cu presiunea pe masă, Tomic a făcut nişte greşeli clare de stres, dând în out lovituri în care avea tot terenul liber.

Tomic are un joc interesant şi polivalent, atâta timp cât e în stare să-l execute. Dar, sub presiune, jocul lui s-a dus azi pe apa sâmbetei. Nu-i dau aproape nicio şansă împotriva predatorului Rafa, care şi-a făcut o carieră din a ronţăi la micul dejun jucători mai greu de mestecat decât Tomic.

Bun, acum Delpo. Are două arme care dacă merg la capacitate decentă, îl pun în avantaj încă de la început în schimb: serviciul şi dreapta. După cum bine observau comentatorii australieni, dreapta lui Del Potro este cu 10-15 la sută mai puternică decât majoritatea celorlalte drepte din circuit, chiar şi când e lovită cu viteză de croazieră. La începutul meciului, când Tomic reuşea să-l plimbe şi poate Delpo încă nu se încălzise bine, loviturile lui erau oarecum gestionabile. Dar odată ce Tomic s-a tăiat şi a început să-i dea o secundă în plus lui Delpo să se aşeze, a fost game over.

În ciuda acelui filmuleţ care-l arăta pe Delpo făcând în offseason nişte driblinguri şi exerciţii de agilitate demne de Messi, blândul uriaş vine în acest nou an cu acelaşi pachet de puncte tari şi slabe. Serviciul şi dreapta sunt sfinte, însă dacă-l mişti de colo colo şi nu-i dai timp, Delpo va începe să greşească. Pentru el, victoria sau înfrângerea se decid deci cu serviciul: acesta trebuie să meargă ceas pentru a-l pune în avantaj încă de la început. Apoi, va termina punctul cu dreapta. Dar dacă serviciul nu este destul de bun pentru a provoca un retur slab şi schimbul începe de pe poziţii egale, cu cât punctul se prelungeste, cu atât scad şansele lui Delpo de a-l câştiga. Şi ghici cine sunt cei mai buni returneuri din circuit.

Aflat acum pe locul 3 în lume într-un clasament ATP din care scoatem punctele de anul trecut de la AO, Delpo va fi tot timpul o ameninţare cu jocul lui copleşitor, dar pentru a sparge blocada actuală de la vârful clasamentului, are nevoie de un pic de ajutor. Pe lângă faptul că jocul trebuie să-i meargă ceas, are nevoie ca circumstanţele să se aranjeze de aşa natură încă să aibă şi ceva noroc. Ca să aibă vreo şansă împotriva suspecţior de serviciu, trebuie să ajungă în faţa lor relativ odihnit, alert şi încrezător, iar ei trebuie să fie relativ obosiţi, nervoşi şi într-o zi proastă. Cam mulţi de „dacă”, e adevărat, dar asta face din sport una din cele mai mişto forme de divertisment: nu există scenariu scris dinainte. Doar de asta ne uităm. Deși Del Potro are o tradiție nefastă la Australian Open, se așteaptă de la el să îi pună probleme lui Rafa într-un eventual sfert de finală, motiv pentru care ne vom uita la el cu cea mai mare atenţie la Melbourne.