Stepanek, improbabilul erou cu repetiție: Cehia își apără titlul, învinge Serbia în Cupa Davis

Ceea ce face Cupa Davis specială este capacitatea ei de a transforma peste noapte jucători de pluton în eroi. În niciun alt turneu sau structură a tenisului nu se întâmplă atât de des ca sportivii de rang secundar să treacă în rolul personajului principal, pe umerii căruia trece întreaga speranță a unei țări. Sistemul de desfășurare al venerabilei competiții aduce în față tenismeni care, altminteri, ar avea șanse puține spre deloc să țină vreodată prima pagină. Așa a fost posibil ca, într-o eră dominată cu o autoritate sufocantă de faimosul Big Four, trofeul Cupei Davis 2013 să ajungă să fie decis de un meci complet neobișnuit la o astfel de miză. Pe de o parte, un veteran de aproape 35 de ani de la al cărui ultim rezultat notabil la simplu au trecut ani buni, Radek Stepanek, și un jucător de nivel challenger, despre care și fanii hardcore ai tenisului ar avea ceva dificultăți să însăileze rapid câteva informații relevante, Dusan Lajovic.

S-a ajuns în această situație și prin forța împrejurărilor, bineînțeles. Lipsită de suspendatul Viktor Troicki (cel care, deși și-a văzut împuținată suspendarea, spunea că, din punctul lui de vedere, cariera lui e terminată), Serbia a rămas și fără Janko Tipsarevic, secondantul obișnuit al liderului Djokovic. Tipsy, care a avut oricum un an de coșmar, nu s-a putut reface la timp, așa că vecinii noștri au trebuit să improvizeze din plin. Iar următoarea cea mai la îndemână soluție s-a numit Dusan Lajovic. Care o fi avut el un an bun în circuitul Challenger, însă finala Cupei Davis, Cupa Davis în sine, s-a arătat o pălărie mult prea mare pentru Dusan, care a cedat sub presiunea imensă a mizei și s-a înclinat în fața experienței, a intuiției și a șireteniei lui Stepanek. 

E cumva ironic și dureros să ai luxul celui mai în formă jucător al momentului din lume, dar să nu poți pune lângă el ceva decent, care să emită șanse la o victorie măcar. Cineva spunea pe Twitter că în Cupa Davis ești atât de bun pe cât este jucătorul tău numărul 2. Și s-a dovedit a fi adevărat. Cum era de așteptat că Serbia va puncta de două ori prin Novak Djokovic, iar cehii nu vor rata șansa celor două puncte pe seama lui Lajovic, era previzibil încă de la tragerea la sorți că Salatiera de Argint se va decide în meciul de dublu, singurul echilibrat pe hârtie. Iar pe transformarea cerșetorilor în prinți de ocazie, Cupa Davis mai face ceva special: aduce jocul de dublu pe un palier de importanță similară cu simplul. Uneori, miza dublului poate fi crucială, iar finala de la Belgrad a fost una dintre aceste ocazii. Cehii au schimbat, din nou previzibil, echipa anunțată inițial, trimițându-i pe teren pe Berdych și Stepanek, în vreme ce gazdele aveau de luat o hotărâre de mare impact: fie rămâneau fideli dublului Zimonjic – Bozoljac, fie îl forțau pe Novak Djokovic.

După război, s-ar zice că au ales prost și că a fost o greșeală strategică imensă să își țină pe tușă arma principală, dar argumentele acestei alegeri nu doar că erau numeroase, ci și credibile: Nole nu e un jucător chiar atât de strălucit la dublu, și chiar el a subliniat asta, în declarațiile de dinainte de finală (“Este un joc cu totul diferit, după alte repere, dar voi încerca să dau totul dacă se va ajunge să fie nevoie de mine”). Apoi, într-un final de sezon în care s-a solicitat peste măsură, Djokerul a ajuns cu bateriile la minim. În cercurile de la Belgrad și printre jurnaliști s-a vorbit că numărul 2 mondial ar fi lăsat să se înțeleagă că nu mai are resurse să joace trei zile la rând. Epuizarea lui Nole s-a văzut mai ales prin semnele de nervozitate pe care le-a arătat în meciul cu Berdych, de exemplu. Și să nu-și închipuie cineva că, dacă Nole s-ar fi simțit în stare (fizic și valoric) să aducă punctul, căpitanul nejucător ar sârbilor l-ar fi putut ține pe tușă. Și, nu în cele din urmă, Zimonjic și Bozoljac își obținuseră dreptul la încredere, câștigând bătălii grele anul acesta, cum ar fi punctul de aur obținut în fața fraților Bryan, sau evoluția foarte bună din semifinale, într-un alt meci foarte strâns și spectaculos, cu Nestor/Pospisil.

Atâta doar că de data asta nu le-a mai mers, pierzând, sâmbătă, în trei seturi cu Berdych/Stepanek. Novak a egalat scorul la general, învingându-l pe Berdych în primul meci de duminică, iar asta a pregătit scena pentru improbabilul meci decisiv dintre Stepanek și Lajovic, pe care primul l-a câștigat în trei seturi fără istoric. După meci, Stepanek nu s-a putut abține și a comentat și el decizia tactică a Serbiei în ce privește dublul: “Să ai un jucător precum Djokovic și să nu-l folosești e ca și cum ai avea un Ferrari și l-ai ține în garaj”. Iar Berdych i-a ținut isonul cu un tweet pe care ulterior l-a și șters: “Am ajuns la cina oficială, iar Djoko nu e aici. O fi oare în garaj??”. A fost, însă, singura pată de culoare a unei zile încheiate de cele două delegații cu o cină comună.

Radek și Tomas n-or fi ei cei mai plăcuți jucători din circuit, dar nici nu par deranjați de această realitate, ba dimpotrivă, fac tot ce pot ca să-și alimenteze imaginea de băieți răi. De-a lungul anilor, teatralismele lor de pe teren și declarațiile nonconformiste au contribuit din plin la această stare de fapt, dar, cumva, când vine vorba de Cupa Davis comportamentul celor doi, la fel de colorat precum tricourile lui Radek, îi ajută să performeze. Berdych și Stepanek alcătuiesc o formulă ideală pentru Davis Cup, după o rețetă care aproape că garantează succesul într-o competiție purtată după reguli atât de diferite de turneele noastre de zi cu zi: se ia un jucător de simplu de top 10 și se adaugă un “secund” capabil să aducă puncte prețioase din când în când. Apoi se amestecă, până se obține un dublu mai mult decât redutabil. La aceste ingrediente se adaugă, pentru gust, și atașamentul față de Cupa Davis și de steagul Cehiei. Genul de mândrie care nu se confundă niciodată cu un patriotism gălăgios și ieftin, ci se transformă în rezultate. Așa a fost posibil ca, într-o perioadă în care echipe precum Argentina, Spania sau Serbia pun mare preț pe Salatiera de Argint, cehii s-o câștige doi ani la rând. Au avut și noroc în 2013, începând cu victoria în Elveția, contra unei echipe lipsite de Federer, plus punctul scos dintr-un meci de dublu epic (acel maraton de șapte ore), și terminând cu victoria din Serbia, contra unei echipe descompletate. Însă e genul de noroc pe care ți-l faci și îl meriți.

Ce-i mai interesant e că Radek Stepanek are pentru al doilea an consecutiv imensa șansă și onoare de a juca rolul personajului decisiv în meciul cinci al finalei Cupei Davis, o premieră în istorie. Și de fiecare dată a făcut-o cu succes. Dacă acum lucrurile au mers mult mai simplu, în pofida atmosferei ostile de la Belgrad, anul trecut Stepanek câștiga în cinci seturi o partidă dramatică, la Praga, cu Nicolas Almagro. O răsplată frumoasă pentru una dintre cele mai efervescente prezențe din circuit. Radek poate fi enervant, frustrant, provocator și deranjant, dar în același timp este și spectaculos, colorat, tehnic și plăcut de urmărit. Între momentul Almagro și momentul Lajovic, Stepanek a avut un an greu, cu multe încercări-limită: a avut probleme serioase de sănătate, care l-au ținut pe bară câteva luni și care i-au pus în pericol cariera, a jucat foarte puțin, a divorțat de Nicole Vaidisova, fosta tenismenă de top, apoi a intrat în atenția presei prin relația cu Petra Kvitova, despre care spune că i-a readus liniștea. A avut însă și susținerea partenerului de dublu, un alt veteran, Leander Paes, care l-a așteptat, refuzând să-l schimbe, iar răsplata a venit prin câștigarea US Open, unde cei doi au pus capăt visului fraților Bryan de a câștiga și al patrulea Slam al anului.

La rândul său, Cupa Davis vine la fix pentru Tomas Berdych, singurul dintre cei opt prezenți la Turneul Campionilor fără vreun trofeu în 2013.

Dincolo, e un final trist de sezon pentru Djokovic, cel care și-ar fi dorit să reediteze performanța din 2013 și să mai adauge un trofeu cu Serbia. Cu cele două victorii din weekend, Nole ajunge la 24 de meciuri câștigate la rând. În caz că își făcea cineva iluzii că și-ar mai fi astâmpărat setea de trofee cu cele patru titluri din toamnă, ar face bine să se mai gândească. Deziluzia ratării Cupei Davis, combinată cu aura de invincibilitate pe care o ia cu el în vacanță, l-ar putea face pe Djokovic și mai feroce, și mai animat, la startul noului sezon. Novak a mai adăugat câteva puncte în clasament și încheie anul la 770 de puncte distanță de Rafa. Iar până când cursa dintre ei doi se va relua, și toată caravana odată cu ea, deocamdată tragem linie definitiv peste sezonul 2013. Cu imaginea unui invincibil – Nole, un improbabil erou de cursă lungă – Radek, o competiție într-atât de frumoasă încât ne este ciudă că nu contăm și noi – Cupa Davis,  și o tolbă de amintiri de depănat la căldura iernii.