Un nou start: Roger Federer s-a despărțit de antrenorul Paul Annacone

Ceva trebuia să se întâmple. Cu toate scuzele, explicațiile și circumstanțele atenuante, sezonul lui Federer este unul foarte slab pentru standardele sale și era de așteptat să se întâmple o schimbare majoră după o stagiune care, cu trei turnee înainte de a se fi terminat, conține doar un titlu câștigat, nicio finală de Grand Slam (pentru prima oară din 2002) și o coborâre accentuată, mai rapidă decât s-ar fi așteptat oricine. O coborâre care implică, la acest punct, chiar o potențială ieșire din Top 10, asta dacă nu apare un rezultat decent cât de curând.

Așa că Federer a făcut o mutare: Paul Annacone nu mai este antrenorul său. Anunțul a fost făcut sâmbătă seara, pe site-ul oficial al sportivului, și vorbește despre o despărțire de comun acord. Annacone obișnuia să mai lipsească de la unele turnee, făcea parte din înțelegerea pe care cei doi au stabilit-o atunci când americanul a fost angajat, înainte de US Open 2010, așa că absența lui de la Shanghai n-a fost comentată. Semnele arată însă că nu este o decizie de moment, ci una luată de ceva timp, foarte posibil după US Open.

“După trei ani și jumătate extraordinari, eu și Paul am decis de comun acord ca fiecare să înceapă un alt capitol în cariera sa. Când am început colaborarea, planul nostru nostru era unul de trei ani, iar viziunea comună era să câștigăm un nou titlu de Grand Slam și să mă întorc pe primul loc. Alături de alte obiective importante și multe amintiri de neuitat, aceste două ținte au fost atinse. Am avut numeroase discuții la sfârșitul celui mai recent cantonament pe care l-am petrecut împreună, și am simțit că este momentul potrivit și decizia cea mai nimerită pentru fiecare dintre noi. Paul rămâne un prieten drag și amândoi ne dorim să rămânem în relații apropiate. Vreau să-i mulțumesc pentru ajutor și pentru valoarea pe care a adus-o în jocul meu și echipei mele” – se arată într-un post apărut sâmbătă seara târziu pe site-ul oficial al elvețianului.

Cu Annacone în boxa sa, cele mai importante realizări ale lui Federer sunt cele două ținte menționate mai sus, dar și două titluri la Turneul Campionilor (2010, 2011) sau finala de la Roland Garros din 2011. Antrenorul american n-a fost niciodată deranjat de menținerea lui Severin Luthi pe poziția de co-antrenor, mai ales că acesta din urmă îl putea înlocui la turneele pe care nu le putea onora.

Ce înseamnă această decizie? În primul rând, e un mesaj că Federer nu e gata să arunce prosopul, cu tot cu vârstă și cu concurența mai solidă ca niciodată. În ciuda aparențelor, a declarațiilor și a reacțiilor de cele mai multe ori ca la carte, hotărârea de a începe un drum nou arată că elvețianul nu s-a resemnat și că e dispus să încerce orice pentru a-și regăsi drumul. De cele mai multe ori, a nu face nimic este mai rău decât a face ceva greșit, așa că din punctul acesta de vedere e de presupus că întorsul foii îl va ajuta pe Federer în perspectiva unui an 2014 de natură să intrige. Nimeni nu s-ar fi mirat dacă Federer l-ar fi păstrat pe Annacone alături de el până la finalul carierei, într-o călătorie calmă, plăcută și lipsită de griji către portul final, însă despărțirea arată că Roger nu e încă pregătit să discute sau să accepte mult discutatul lui final. Nu fără o ultimă luptă, cel puțin.

Evident, pe Twitter au apărut imediat o sumedenie de propuneri și potențiale nominalizări pentru înlocuirea lui Annacone. S-a vorbit deja de Larry Stefanki (ultima oară alături de Andy Roddick, o posibilă variantă viabilă), de Jimmy Connors (deși experiența semi-ratată cu același Roddick, respectiv cea complet hilară cu Sharapova nu-l recomandă), de Brad Gilbert (Federer ‘Winning Ugly’? Greu de închipuit, dar poate că va merge cum a mers cu Agassi), de Patrick Mouratoglou (Ok, dar Serena s-ar putea să aibă ceva de zis aici), ba chiar de Stefan Edberg (fără experiență din acest punct de vedere, dar ce pereche frumoasă ar face, pe hârtie, Federer și unul dintre idolii săi – plus că modelul de succes Lendl/Murray, alți doi campioni cu destule asemănări, invită la așa ceva), de Darren Cahill (Dumnezeul discursurilor motivaționale; Cahill ar putea fi, la rându-i, motivat să lase televiziunea și să se îndepărteze un pic de familie de data asta, după ce discuțiile dintre cei doi n-au ajuns la niciun rezultat în 2009. Atunci, Cahill a spus că nu se poate rupe de familie, nici măcar pentru Federer. Ar fi o altă alăturare de cinci stele pe hârtie). Au venit deja și autopropuneri: Amer Delic, un fost jucător de nivel challenger recent retras și un fan declarat al lui Fed s-a trecut, bineînțeles în glumă, pe listă.

E posibil însă ca Federer să aleagă să rămână solo (plus Luthi) – a mai făcut asta și cu destul succes. Însă a jucat fără antrenor într-o perioadă în care rezultatele veneau de la sine. De data asta, e foarte posibil ca el să aibă nevoie de o nouă sursă de inspirație. De văzut dacă următoarea sa alegere va fi și ultima și se va închide astfel un cerc început, printre alții, de regretatul Peter Carter (povestea, aici), și în care s-au mai înscris nume precum Lundgren sau Roche.

Annacone? El rămâne cu un privilegiu unic: a fost antrenorul care a avut șansa să lucreze și să câștige lucruri atât cu Sampras, cât și cu Federer, adică jucătorii care, la ora actuală, din punct de vedere statistic, sunt primii doi din toate timpurile. O perspectivă fabuloasă și un CV impresionant, despre care însuși Annacone vorbea cu modestie ca despre o situație în care trebuie să se ciupească pentru a se convinge că se întâmplă cu adevărat: “Sunt un norocos. Ei sunt nu doar mari campioni, ci și persoane grozave prin excelență. Când pregătești persoane cu un astfel de caracter, totul devine mult mai ușor. Totul la ei este deschis și onest, e o cale limpede pe care trebuie să o urmezi, așa că reușim să facem ce-i mai bine chiar și atunci când ideile sunt diferite”, spunea antrenorul în vârstă de 50 de ani.

„Federer e mereu foarte aplecat spre viitor, gândește mereu cu doi pași înainte”

Dar cum te descurci cu o pălărie așa de mare? Ce îl înveți, propriu-zis, pe Federer? Ce poți să-i spui unui astfel de jucător? Pus să descrie munca sa cu Federer, experiența de a-l pregăti direct pe câștigătorul a 17 turnee de Grand Slam, Annacone spunea, într-un interviu relativ recent: “E o combinație de factori. Sigur că stabilim împreună strategia, lucrăm loviturile, discutăm cum decidem că vrei să joci, stilul, pregătirea mentală. Cu un tip ca Roger, aceasta din urmă poate să fie un pic complicată, pentru că e unul dintre cele mai mari staruri ale sportului. Trebuie să fiu mereu la curent cu absolut toate detaliile și să-i creez cea mai bună oportunitate pentru ca el să joace tenisul cel mai bun.

Annacone mai are, în același interviu, o declarație care ar putea fi foarte bine folosită împotriva lui acum, în sensul că pune în context felul în care își ia Federer deciziile.

„Unul dintre cele mai importante aspecte pentru un jucător de tenis e să înțeleagă că-s multe meciuri și turnee de jucat și e foarte logic să existe creșteri și căderi. Roger și Pete, Tim de asemenea (n.r. Henman, pe care Annacone l-a pregătit, la fel ca și pe Sampras, până la finalul carierei), sunt jucători capabili să reacționeze la fel, echilibrat. Se bucurau de victorii, se întristau la înfrângeri, dar mereu ancorați în prezent. Trebuie să folosești informațiile pe care le ai pentru a lua decizii, în așa fel încât să mergi mereu înainte, să te asiguri că progresezi. Roger e cel mai bun când vine vorba să nu rămână agățat de ce s-a întâmplat, fie bine sau rău. L-am văzut pierzând meciuri grele, înfrângeri dureroase, iar o oră mai târziu era la hotel, jucându-se cu fetițele și râzând și fiind foarte fericit. Acceptă mereu consecințele, simte durerea și primește cu brațele deschise momentele fericite, dar totul cu măsură. E foarte balansat, ceea ce cred că i-a permis să rămână în top la acest nivel pentru atâția ani. Este mereu preocupat de viitor și de ce se poate întâmpla constructiv de aici înainte. El încearcă mereu să fie mai bun decât a fost până la acel moment. Gândește mereu pentru doi sau trei pași înainte, iar asta îi vine foarte natural. Iar Roger muncește foarte, foarte mult, iar asta e ceva ce mulți oameni nu văd sau nu vor să vadă”.

Într-un alt material, de data asta din New York Times, Annacone vorbește despre o discuție pe care Team Federer a avut-o în noaptea, respectiv a doua zi de după înfrângerea cu Stakhovsky de la Wimbledon. A fost, spune Annacone, un fel de sfat despre strategia pe termen scurt și mediu, despre planul pe viitor și despre schimbările pe care să le implementeze (inclusiv racheta). De acum fostul antrenor al lui Federer își reamintește că a avut una similară cu Sampras după o altă eliminare prematură și faimoasă de la Wimbledon, cea suferită de Pete contra lui George Bastl. Cumva, Pete și-a asumat în acea discuție un fel de misiune finală: “O să câștig încă un Slam, iar tu vei fi acolo cu mine, privindu-mă în timp ce-l câștig”. A fost forma lui Pete de a-i spune că vrea să-l reangajeze, și, într-adevăr, două luni mai târziu Sampras câștiga ultimul său Slam la US Open, antrenat de Paul Annacone. Diferența majoră între cele două episoade? Nimic din ce a spus Federer la acea întâlnire de taină nu implica gândul retragerii sau al renunțării. Pentru că Federer, spre deosebire de Sampras, nu e încă gata să facă asta. Annacone vede și o altă diferență substanțială între ei: “Sunt complet opuși. Pete trăia într-o atmosferă foarte retrasă, foarte protejat și fără să socializeze prea mult. Viața lui Roger e în circuit: adoră să călătorească împreună cu familia, să-și ia fetițele în lume, adoră să fie între oameni. Bine sau rău, dar ambele abordări au avut același rezultat”.

La rându-i un tip discret și nu întotdeauna foarte vorbăreț, Annacone vorbește cu afecțiune despre cei doi campioni pe care i-a putut cunoaște de aproape: “Să pariezi contra unor fenomene atât de ieșite din comun precum ei doi… De ce ai face-o? De ce ai zice că, gata, nu vor mai face nimic remarcabil? Riști să-ți înghiți vorbele. Tipii ăștia au făcut lucruri pe care nimeni nu le-a mai făcut vreodată. Just don’t bet against those guys”.

Pe cât e de interesant ce drum va alege Annacone după această din urmă experiență, e și mai fascinant de urmărit cum și în ce fel își va pregăti reacția Federer, la capătul unui an de uitat. Într-o vreme în care pare o nebunie să anunți o revenire în forță a lui Roger, există cel puțin semne palpabile că el o încearcă. Iar pentru rest, sfatul lui Annacone e de neocolit: Just don’t bet against this guy!