Detronat, dar un pic răzbunat: Novak obține consolare, îl învinge pe Rafa, îi oprește seria pe hard

Novak Djokovic a câștigat finala de la Beijing, învingându-l pe Rafael Nadal, 6-3, 6-4. Sârbul a ajuns la a 19-a victorie consecutivă la turneul din China, pe care îl câștigă pentru a patra oară. Nole a pus capăt și seriei de 26 de victorii pe hard reușite de Rafa în 2013, spaniolul fiind la prima înfrângere pe această suprafață. De mâine însă, Rafa îl va detrona pe Novak în clasament, 11.160 vs 11.120 de puncte. 

Nu se întâmplă pe fiecare zi să vezi un meci între doi lideri mondiali, unul actual și altul virtual. Dincolo de această curiozitate statistică, mai interesant mi s-a părut faptul că a fost un Nadal – Djokovic cu mai puține semnificații în prezent, dar mai important pentru viitor – ceea ce iarăși nu vezi pe fiecare zi, într-o rivalitate încărcată de tensiune, mize mari, meciuri-maraton și războaie epuizante fizic și psihic. Tot respectul pentru turneul de la Beijing, altminteri unul foarte puternic (pentru un 500), iar un trofeu este întotdeauna bine primit pentru orice jucător, indiferent de statura lui. Însă contextul a fost de așa natură încât încărcătura n-a mai fost aceeași ca în alte ocazii între cei doi. Și asta deoarece ambii jucători au fost eliberați de presiunile sub care au jucat în această săptămână. Poate că niciunul n-a arătat-o – amândoi se pricep de minune să îi facă față – însă presiunea a existat și a fost una considerabilă. Rafa a jucat toată săptămâna conștient că depinde numai de el să pună mâna pe primul loc, ceea ce a și făcut, iar Nole a fost apăsat de perspectiva pierderii aceluiași loc, perspectivă în fața căreia a fost cu mâinile legate. La ora finalei însă, toate calculele fuseseră lămurite, toate grijile, înlăturate, iar clasamentul și toată discuția despre el, uneori atât de obositoare pentru jucători, putea fi dat cu încredere la o parte. Pentru că oricare ar fi fost el, rezultatul meciului de azi n-ar mai fi putut schimba absolut nimic.

Mai rămânea orgoliul. Din tot contextul descris mai sus, Nole a ieșit la suprafață drept jucătorul mai motivat, cu mai multe de demonstrat. Sârbul avea mare nevoie de o gură de oxigen, pentru a rămâne relevant în discuție. După trei înfrângeri la rând în fața lui Rafa, două dintre ele venite pe hard, suprafața pe care, teoretic, ar trebui să aibă un ascendent, Nole trebuia să vină cu un răspuns prompt, altfel pământul ar fi început să îi fugă de sub picioare, iar discuțiile și comentariile ar fi devenit tot mai apăsătoare pentru el.

Din acest punct de vedere, reacția de orgoliu a actualului viitor fost număr 1 a fost una remarcabilă. Novak a jucat cu autoritate, iar autoritatea s-a construit în jurul serviciului. Rafa nu s-a putut apropia de nicio minge de break, în condițiile în care Nole a câștigat un impresionant 91 la sută din mingile puse în teren cu primul serviciu, pierzând doar șase (!) puncte per total. Nici Nadal n-a fost rău la serviciu, dar acesta a fost cam singurul capitol al jocului spaniolului care a funcționat la parametri normali azi. A lipsit agresivitatea de la New York, a lipsit până și încrâncenarea specifică lui, iar per ansamblu, Rafa a părut cu un pas mai lent decât Djokovic.

Nadal spunea că la New York a creat o “diversiune”, alegând să schimbe direcția și să atace mai mult pe forehandul sârbului, ca să-l confuzeze pe acesta. “Are cel mai bun rever din circuit, așa că m-am gândit să creez puțină confuzie pentru el și să joc pe forehandul lui ca să-mi ofer mai multe șanse. Și nu pot să deschid multe unghiuri cu el, pentru că, dacă faci asta, trebuie să fii perfect, altfel deplasarea lui pe teren e incredibilă. E foarte flexibil și capabil să deschidă terenul mai bine ca mine. Așa că am așteptat ocazia potrivită ca să atac”. E o declarație interesantă pentru că, pusă în oglindă, arată exact ce nu a făcut Rafa în finala de la Beijing. În plus, Nole s-a arătat mult mai dispus să atace cu backhand-ul down the line, lovitura lui de grație din 2011 și 2012, dar cu care a suferit mult în acest sezon. Azi însă a funcționat din plin, la fel ca și mai sus citata flexibilitate a sârbului. Djokovic aproape că a patinat în câteva ocazii, vezi felul în care a smuls break-ul în startul setului doi.

La asta s-au adăugat destul de multele erori neforțate ale lui Nadal și tendința acestuia de a juca mult mai scurt. O statistică interesantă oferită în timpul meciului a reliefat o diferență elocventă de plasament și adâncime între cei doi.

Dar, pentru a închide acolada, totul a început și s-a terminat cu serviciul. O parte a jocului care spune adesea toată povestea în ce privește starea mentală a lui Nole. Eliberat de grijile locului 1, Djokovic a putut să își pună mai bine în valoare jocul, să profite din plin și de suprafața mai rapidă și să treacă pe răboj o victorie solidă și promițătoare.

Pentru că aici se termină și, în același timp, începe discuția. Rezultatul de azi nu vine să schimbe tabloul evenimentelor din acest sezon. Nu pune nicio umbră pe performanțele lui Nadal din 2013. Nu pune sub niciun semn de întrebare urcarea lui pe primul loc, începând de mâine. În schimb, ceea ce face el este să recalibreze un pic moralul lui Djokovic (mai ales că nu mai câștigase un titlu de la Monte Carlo) și să păstreze suspansul în această rivalitate și pentru perioada care urmează. Iar, în măsura în care Novak poate să continue să câștige (trofee) în această toamnă – ceea ce ar trebui să se întâmple, raportat la afinitatea lui mai mare la hard/indoor comparativ cu Rafa -, atunci suspansul s-ar putea păstra și în ce privește primul loc la finele anului. Djokovic este acum în situația aceea clasică în care găsești destule avantaje într-un pas făcut în spate. Te poate motiva și reîncărca moral. Și nu există o modalitate mai bună de a coborî de pe locul 1 pe locul 2 alta decât câștigând un trofeu, într-o finală cu omul care te înlocuiește.

Cât despre Rafa, give the guy a break. E la abia a 4-a înfrângere a anului și asta spune toată povestea, nici nu mai trebuie să pomenim finalele și trofeele. Înainte să-i sărim imprudent în cap și să-i calculăm perspectivele, hai să-l lăsăm să se bucure de primul loc. Și-a câștigat, oho, și încă cum, dreptul.

Urmează Shanghai. Game on.